Cum vor edilii din Petrila să salveze o clădire istorică deja demolată!

 

Primăria Petrila ar vrea să salveze o clădire cu valoare istorică de pe amplasamentul Minei Petrila care nu mai există. Tot administraţia este cea care a demolat-o, dar acum este inclusă pe lista imobilelor monumente istorice.

Mina-Petrila3

Ca urmare a unui demers pornit de o parte a aleşilor locali, o comisie din partea Direcţiei Judeţene de Cultură efectuează, în aceste zile, o expertiză de specialitate a clădirilor istorice de pe platforma Exploatării Miniere Petrila, pe care ar vrea să le salveze. În total, Comisia Centrală de pe lângă Ministerul Culturii a decis că un număr de șapte clădiri ce aparțin minei Petrila sunt monumente istorice, iar acestea ar fi Puțul Centru, preparația veche, puțul cu schip, atelierul mecanic, compresoarele vechi și termocentrala veche. Deocamdată imobilele cu valoare istorică au scăpat de la demolare până când expertiza va fi finalizată, iar dacă se va ajunge la o înţelegere istoria Minei Petrila ar putea rămâne în picioare. Asta este pură teorie, până la urmă pentru că, din cele 7 imobile de pe listă doar 6 mai există faptic. Vechea terocentrală, care a fost predată administraţiei publice din Petrila a fost dărâmată în urmă cu aproximativ doi ani, înainte ca ea de a intra în circuitul de avizare cererea de includere a clădirilor istorice, şia sta chiar de către administartorul ei. Altfel spus, Primăria Petrila nu a putut gestiona nici măcar o clădire, dar mai vrea încă 6 în folosinţă!

Şi ar mai fi nişte aspecte de luat în calcul. La ora la care vorbim, Ministerul Finanţelor nu vrea să predea clădirile cu titlu gratuit, aşa cum au solicitat edilii din Petrila. „Cei de la Ministerul Finanţelor ne-au cerut 75 de miliarde de lei vechi pentru activele Minei Petrila. Este o sumă mult prea mare pe care nu o putem plăti nici eşalonată. Nu pot angaja bugetul Petrilei la aşa cheltuială pentru că şi aşa este sărac. Noi am cerut clădirile cu titlu gratuit, dar nu au vrut să ni le dea” , dezvăluia nu cu mult timp în urmă Primarul Ilie Păducel. Iar aceasta e doar o problemă. O altă problemă este paza imobilelor. Pentru 8 posturi de pază, potrivit informaţiilor noastre, Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului plăteşte 70.000 de lei pe lună. Are, oare, administraţia publică aceşti bani pentru a proteja clădirile de hoţii ce vor da târcoale perimetrului minier?! O altă variantă ar fi asigurarea perimetrului cu poliţişti locali, dar aceştia sunt oricum insuficienţi ca număr şi pentru actualele misiuni pe care le desfăşoară. Sunt probleme care vor trebui discutate, analizate de toţi factorii responsabili, astfel încât clădirile cu valoare istorică de la Mina Petrila să aibă cu adevărat un viitor.

[slideshow_deploy id=’17330′]



« (Știre anterioară)