Control încrucişat al inspectorilor de muncă în baruri şi cluburi

Nu doar reprezentanţii ISU sau cei de la Protecţia Consumatorilor au plecat în control în cluburi, baruri sau alte locaţii de alimentaţie publică, ci şi cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara.

media_291746236_decizie-surpriza-garzii-financiare-mai-multe-cluburi-din-bucuresti-fost-inchise-191319

 

Potrivit lui Sorin Gabriel Istrate, Consilier comunicare şi relaţii publice Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, controalele se fac încrucişat, astfel încât să nu existe nicio suspiciune. Practic, inspectorii de muncă din Valea Jiului sunt în echipele de verificare din restul judeţului, pentru ca în Valea Jiului să vină echipe de control din zona Deva – Hunedoara. “Suntem într-un control comun cu echipele din cadrul ISU. săptămâna viitoare, cel mai probabil, se va finaliza acţiunea de verificare”, a declarat Sorin Istrate. Acesta a precizat că, în cadrul ITM funcţioenază două corpuri de control, unul pe relaţii de muncă, iar cel de-al doilea pe partea de sănătate şi securitate în muncă iar verificările cuprind ambele aspecte. Rezultatele acţiunile de control vor fi făcute publice la finalul acţiunii.
[slideshow_deploy id=’13835′]