Termocentrala Paroşeni află, în mijlocul verii, dacă mai poate funcţiona

 

 Termocentrala Paroşeni află dacă va mai putea funcţiona, în urma procesului de la Judecătoria Petroşani în care se stabileşte viitorul societăţii:
termocentrala-paroseni
 
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Petroşani, după ce s-a plimbat o perioadă şi pe la Deva – unde s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale – şi a primit primul termen de judecată pentru data de 15 iunie.
Reamintim că, în luna iunie a anului trecut, Garda de Mediu a decis suspendarea activităţii la cele două termocentrale incluse în CEH din cauză că nu s-au conformat normelor de mediu în vigoare. Comisarii de mediu au precizat că, în vederea obținerii Autorizației Integrate de Mediu, la Mintia este necesară realizarea investițiilor ce decurg din respectarea Directivei 2001/80/C pentru cele trei instalații mari de ardere (IMA1, IMA2, IMA3), respectiv reabilitare electrofiltre, reabilitare arzătoare cu NOx redus. De asemenea, pentru Mintia s-a decis aplicarea unei sancţiuni în valoare de 60.000 lei pentru că unitatea funcționează fără a deține autorizație integrată de mediu. La Paroşeni, în schimb, trebuie finalizată investiţia privind desulfurarea gazelor de ardere, care este realizată în proporţie de peste 90 la sută, respectiv schimbarea tehnologiei de colectare, transport și depozitare a zgurii și cenușii, investiţie de asemenea în curs de implementare.
Dosarul privind funcţionarea Termocentralei Mintia este pe rolul Judecătoriei Deva şi zilele următoare urmează ca instanţa să se pronunţe.
 [slideshow_deploy id=’30675′]