PETRILA. Ca-n filme: Doi minori au furat o autoutilitară, s-au plimbat cu ea prin oraș și au fost prinși de polițiști

În data de 06.11.2016, în jurul orei 21:25, Poliţia Oraşului Petrila a fost sesizată telefonic, prin intermediul Serviciului Naţional Apeluri  de Urgenţă 112, de către un tânăr de 21 ani, din Petrila, despre faptul că tatălui său i-a fost sustrasă o autoutilitară, aparţinând societăţii comerciale pe care o administrează. Apelatul a precizat că a urmărit autoutilitara şi că aceasta se află pe strada Republicii, din Petrila.

hoti_minori-480x269

La faţa locului s-a deplasat o un echipaj de poliţie, care a identificat doi minori, în vârstă de 16 şi 17, ambii din Petrila, precum şi autoutilitara sustrasă, în valoare de peste 22.000 lei. Cei doi minori au declarat că au consumat băuturi alcoolice, după care s-au deplasat pe strada Grădiştei, din Petrila, unde au găsit o autoutilitară parcată, având cheile în contact.

Cei doi au urcat în autoutilitară, minorul în vârstă de 17 ani a pornit motorul maşinii şi a ieşit din parcare, cu intenţia de a „se plimba prin oraş”, dar, întrucât autoutilitara era dotată cu o cutie de viteze automată, nu a reuşit să o conducă, motiv pentru care la volan a urcat celălalt minor, care a condus autoutilitara pe mai multe străzi, pe o distanţă de aproximativ 2 km, până în zona cap linie Petrila.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, minorii  fiind cercetați în stare de libertate pentru furt, conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, sub influenţa băuturilor alcoolice.