Exercițiu de simulare în Parâng

Azi, 1 februarie 2017, începând cu ora 11.00, în stațiunea montană Parâng s-a desfășurat un exercițiu comun privind intervenția instituțiilor abilitate în cazul unor incidente în zona montană.

Exerciţiul comun a fost organizat în scopul de a testa capacitatea de intervenție a salvamontiștilor, jandarmilor, polițiștilor, reprezentanților I.S.U. și operatorilor instalațiilor de transport pe cablu.

Exerciţiul comun a urmărit modul de acţiune în următoarele situaţii:

–        Intervenția pentru acordarea primului ajutor și transportul accidentatului de pe o pârtie de schi;

–        Intervenția pentru căutarea unei persoane rătăcite în zona montană;

–        Intervenția pentru salvarea persoanelor din instalațiile de transport pe cablu în cazul în care instalațiile se blochează.

În acest exerciţiu complex  au fost angrenate toate forţele care acţionează în mediul montan.

Cele trei scenarii  prezentate în cadrul exerciţiului au fost alese pornind de la acţiunile reale desfăşurate în ultima perioadă în judeţul nostru.

Prezent la acest exerciţiu, prefectul judeţului Hunedoara, domnul Valer UNGUR a precizat:Exerciţiul s-a desfăşurat în parametri optimi, lucru care este îmbucurător pentru noi, cei care avem responsabilităţi în coordonarea şi intervenţia în situaţii de urgenţă. Prin prestaţia profesională de care au dat dovadă jandarmii montani, salvamontiştii, poliţiştii şi reprezentanţii I.S.U. am certitudinea că turiştii din staţiunile montane ale judeţului Hunedoara sunt în deplină siguranţă în situaţia în care nu se abat de la disciplina pe care o presupune activitatea specifică muntelui în perioada sezonului rece.  

[slideshow_deploy id=’13837′]