Jandarmii s-au întrecut în Parâng

Jandarmii hunedoreni și-au disputat Cupa Jandarmeriei la Schi. Inspectoratul de Jandarmi „Decebal” Hunedoara, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Hunedoara şi A.S. Streiul Deva, a organizat în staţiunea montană Parâng, în data de 22 februarie 2017, Cupa Jandarmeriei la Schi, ediţia 2017.

“Concursul de schi, ajuns deja la a XII – a ediţie, a adunat la linia de start 27 schiori din cadrul IJJ Hunedoara. Concursul a constat într-o probă de slalom ce s-a desfăşurat pe un traseu cu lungimea de aproximativ 300 m şi într-o probă schi de tură pe un traseu de 5 km”, arată cei de la IJJ Hunedoara.


După parcurgerea probei de slalom clasamentul s-a prezentat astfel:
– la categoria de vârstă sub 40 ani:
– pe locul I – plutonier major Sorin Moldovan, din cadrul Postului Straja;
– pe locul II – plutonier major Cristian Cernăianu, din cadrul Postului Parâng;
– pe locul III – plutonier major Paul Măgduţ, din cadrul Postului Râu de Mori.
– la categoria de vârstă peste 40 ani:
– pe locul I – plutonier adjutant Valentin Szabo, din cadrul Postului Montan Parâng;
– pe locul II – plutonier adjutant Fănică Avădanei Tetileanu, de la Postul de Jandarmi Parâng;
– pe locul III – plutonier major Marius Dobârcean, din cadrul Postului Montan Câmpu lui Neag.
După parcurgerea probei de schi tură clasamentul s-a prezentat astfel:
– pe locul I – plutonier major Cristian Cernăianu, din cadrul Postului Parâng;
– pe locul II – plutonier major Fănică Avădanei Tetileanu, de la Postul de Jandarmi Parâng;
– pe locul III – plutonier major Marius Dobârcean, din cadrul Postului Montan Câmpu lui Neag.

Câştigătorilor le-au fost acordate diplome şi premii.

[slideshow_deploy id=’36590′]