Guvernul a aprobat cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat în anul școlar/universitar 2017-2018

copii-scoalaGuvernul a aprobat în ședința de joi, printr-o Hotărâre, cifrele de școlarizare propuse pentru învățământul preuniversitar și superior de stat în anul școlar/universitar 2017-2018, repartizate pe niveluri de pregătire, forme și tipuri de învățământ.

În ceea ce privește cifra de școlarizare totală pentru învățământul preuniversitar, aceasta se menține la nivelul celei aprobate pentru anul școlar precedent, cu mai multe realocări, printre care:

  • Suplimentarea cu 10.000 de locuri pentru învățământul obligatoriu, nivel primar;
  • Suplimentarea cu 1500 de locuri pentru învățământul obligatoriu cu frecvență redusă – nivel primar și gimnazial și programul educațional ”A doua șansă”, inclusiv pentru cel organizat în penitenciare;
  • Suplimentarea cu 1000 de locuri pentru învățământul profesional;
  • Suplimentarea cu 500 de locuri pentru învățământul special, educație timpurie;
  • Suplimentarea cu 2000 de locuri pentru învățământul special, nivel primar și gimnazial;
  • Suplimentarea cu 650 locuri pentru învățământul special, nivel profesional.

Totodată, au fost diminuate unele cifre de școlarizare, cum ar fi cele de la învățământul liceal cu frecvență la zi, frecvență seral și frecvență redusă.

Pentru învățământul de masă preșcolar, gimnazial, de artă și sportiv, cifrele de școlarizare pentru anul școlar 2017-2018 rămân la nivelul anului școlar anterior.

Relocările au la bază solicitările în creștere pe segmentele de învățământ menționate, determinate inclusiv de evoluția demografică pozitivă.

elevi cuminti

În ceea ce privește învățământul superior, incluzând studiile militare, documentul aprobat astăzi de Guvern stabilește următorul număr de locuri/granturi de studii:

  • 62.0000 – studii de licență;
  • 35.600 – studii de master;
  • 3000 – studii de doctorat;
  • 4000 – rezidențiat.

Cifra de școlarizare pentru anul universitar 2017-2018 se încadrează în finanțarea aprobată pentru anul financiar 2017 și respectă previziunea bugetară pentru anii financiari 2018 și 2019. În același timp, este avută în vedere respectarea țintei asumate în Strategia Europa 2020 privind ponderea absolvenților de învățământ terțiar în grupa de vârstă 30-34 de ani.

Sunt prevăzute, în continuare, locuri în învățământul preuniversitar și superior, cu finanțare totală sau parțială din bugetul Ministerului Educației, pentru tinerii de origine română din Republica Moldova, pentru țări învecinate, diaspora, pentru cetățeni străini, conform documentelor semnate de statul român, precum și pentru cetățeni străini care au dobândit statutul de refugiat sau protecție subsidiară pe teritoriul României.

De asemenea, sunt perpetuate facilitățile și locurile distincte pentru tinerii romi care doresc să urmeze învățământul preuniversitar liceal, profesional sau postliceal, precum și instituții de învățământ superior, incluzând masterate și doctorate.

Cifra de școlarizare pentru învățământul de stat se aprobă anual, prin Hotărâre de Guvern, cu cel puțin 6 luni înainte de începerea anului școlar.

[slideshow_deploy id=’13835′]



« (Știre anterioară)