Ateliere speciale de ”împistrit ouă” la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie de la Brad

atelier oua1Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, prin intermediul Muzeului de Istorie Locală și Etnografie Brad și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, invită publicul interesat să participe, în perioada următoare, la o serie de acțiuni derulate sub titulatura „Oul împistrit și cântecul de toacă”. Este vorba despre o serie de ateliere „de bătut toaca” și „de împistrit ouă” care se vor desfășura la sediul instituției din municipiul Brad, situat pe strada Cloșca, numărul 4.

Programul atelierelor este următorul:

  • Atelierul „de bătut toaca”: începând cu data de 28 martie 2017 și până în data de 14 aprilie între orele 13.00-15.00.
  • Atelierul „de împistrit ouă”: în zilele de 28, 29, 30 și 31 martie 2017 și 6-7 aprilie 2017, între orele 13.00-15.00.

„Organizăm aceste ateliere pentru a atrage cât mai mulți tineri spre mediul muzeal și pentru ne aminti de satul zărăndean de altădată, când în Postul Paștelor prin grădini și pe dealuri se auzea glas de toacă, iar bunicile noastre împistreau cu multă migală și îndemânare ouăle atunci luate din cuibare, dându-le o nouă înfățișare, îmbrăcându-le în haine noi și colorate cu care să se poată prezenta și ele la biserică în ziua de Înviere”, precizează Monica Dușan, muzeograf în cadrul Muzeului de Istorie Locală și Etnografie Brad.

atelier oua2

[slideshow_deploy id=’20328′]