Înscrieri prelungite pentru Simpozionul național ”Geoecologia”

geoecologiaUniversitatea din Petroșani organizează și în acest an, în perioada 27-29 aprilie, simpozionul național ”Geoecologia”, eveniment ajuns la ediția cu numărul XV. Înscrierile pentru cei care doresc să participe la aceste eveniment au fost prelungite de organizatori până la data de 21 aprilie 2017, înscrierea fiind posiblă și online, prin intermediul unui link pus la dispoziție de organizatori.

”Dorim să continuăm o frumoasă tradiţie şi, totodată, să le oferim studenţilor cercetători în domeniile geologiei, ingineriei mediului, valorificării deșeurilor, ingineriei civile-topografiei-cadastrului, ingineriei economice, ingineriei şi managementului calităţii, ingineriei miniere și ingineriei securității în industrie un nou prilej de confruntare pe tărâmul ştiinţei”, se arată într-un document de promovare a evenimentului.

DOMENIILE DE INTERES ALE ACESTUI SIMPOZION NAȚIONAL SUNT: 

A. GEOLOGIE

  1. Mineralogie, Petrologie și Geochimie
  2. Paleontologie, Stratigrafie și Geologie istorică
  3. Zăcăminte de s.m.u., Geologie economică
  4. Hidrogeologie, Geofizică, Geomecanică și Geologie inginerească

B. INGINERIA MEDIULUI ȘI VALORIFICAREA DEȘEURILOR

  1. Poluarea şi protecţia mediului, Impactul activităţilor antropice
  2. Reabilitarea zonelor afectate de activităţile antropice, Reutilizarea golurilor subterane
  3. Valorificarea şi gospodărirea deşeurilor, Reciclarea şi prelucrarea resurselor secundare
  4. Tehnologii neconvenţionale

C. INGINERIE CIVILĂ, TOPOGRAFIE, CADASTRU, GIS

  1. Construcţii subterane şi de suprafaţă
  2. Topografie generală şi minieră
  3. Cadastru imobiliar, cadastru funciar, cadastru apelor şi cadastru agricol
  4. GIS

D. INGINERIE ECONOMICĂ ȘI INGINERIA ŞI MANAGEMENTUL CALITĂȚII

  1. Management şi marketing
  2. Eficienţa investiţiilor
  3. Informatică aplicată

E. INGINERIE MINIERĂ ȘI INGINERIA SECURITĂȚII ÎN INDUSTRIE

  1. Metode şi tehnologii moderne de exploatare a zăcămintelor de s.m.u.
  2. Ingineria rocilor cu aplicaţii în minerit
  3. Managementul sănătăţii şi securităţii în muncă

F. SECȚIUNEA PREUNIVERSITARĂ

  1. Lucrările vor aborda teme actuale de geoecologie și turism sau oricare dintre cele enumerate mai sus

Organizatorii pecizează de asemeena că:

* Sunt acceptate numai înscrierile efectuate prin completarea formularului de înregistrare OnLine (https://upet.ro/geoeco/);
* Lucrările în format electronic (.doc/.docx), redactate conform cerințelor alăturate, se vor depune la secretariatul simpozionului/secțiunii înaintea susținerii/prezentării acestora;
* Lucrările care nu vor respecta cerinţele de redactare nu vor fi acceptate pentru publicare;
* Comisiile secțiunilor vor asigura recenzarea lucrărilor și pe baza întrebărilor adresate de membri ei sau de către alți participanți la simpozion, autorilor, după susținerea/prezentarea lucrării;
* Este permisă participarea Masteranzilor şi Doctoranzilor; Secțiunea preuniversitară se va desfășura separat;
* Lucrările vor fi publicate (cu ISSN) în volumul simpozionului;
* Vor beneficia de cazare gratuită numai cadrele didactice şi studenţii înscrişi cu comunicări ştiinţifice și care au completat corespunzator formularul OnLine.

[slideshow_deploy id=’27126′]



(Următoarea știre) »