Simpozioane studențești ”trei în unu” la Petroșani

simpozion2Finalul săptămânii trecute a fost unul activ pentru studenții de la Univefsitatea din Petroșani, dar și de la alte Universități din România care au participat la cele trei simpozioane care au avut loc la Petroșani, în organizarea fiecăreia dintre cele trei facultăți din cadrul Universității din Petroșani.

Startul oficial al dezbaterilor academice cuprinse în cele trei simpozioane a avut loc, vineri, 28 aprilie 2017, în Aula Magna, lucrările fiind deschise de rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin. ”Dorim ca manifestarea științifică să arate capacitatea creatoare a studenților nostri, legătura între elevi – care vor fi viitorii studenți- și studenții noiștri, în activitatea aceasta de concepere, de inovare, de creativitate. Dorim, de asemenea, să arătăm că un specialist nu trebuie doar să-și însușească niște cunoștinte predate de către profesori, ci să le interpreteze, să le dezvolte și să le aplice în activitatea viitoare, în firmele în care vor lucra, în realizarea unor start up-uri, în antreprenoriat ș.a.m.d.”, a declarat prof. univ. Sorin Radu, rectorului Universității din Petroșani.

Câteva sute de lucrări de specialitate au fost prezentate în cadrul simpozioanelor ”Geoecologia”, aflat la a XV-a ediție (simpozion organizat de Facultatea de Mine), ”Student, Știință, Societate” aflat de asemenea la ediția a XV-a (simpozion organizat de Facultatea de Științe), respectiv ”Zilele Tehnicii Studențești” ediția 2017 (simpozion organizat de Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică).

simpozion1

simpozion3

simpozion

 

[slideshow_deploy id=’13837′]