Comunicat de presă. Și noi vrem să Învațăm/ Campanie de strângere de rechizite

A devenit deja o tradiţie ca în fiecare an Organizația Caritas din Petroșani, odată cu începerea anului școlar, să organizeze o campanie de strângere de rechizite pentru ajutorarea copiilor aflați în nevoie. 

Campania este un eveniment major în viața acesteia de 5 ani de zile. Nu numai pentru faptul că  prin intermediul acestei acțiuni zeci de copii din Valea Jiului pot merge la școală, dar și pentru că în acest fel comunitatea se poate implica în activitățile de caritate ale Organizației. Anul trecut s-au strâns, la nivel local, 1900 de lei, folosiți pentru sprijinirea a 60 de elevi să nu abandoneze școala.

Debutează astfel ediția a V a, a campaniei ” Și noi vrem să învățăm, anul acesta donațiile pot fi făcute în locațiile partenerilor noștri Baril Forte (Dărănești, Livezeni), Diverta  (Maganzinul Jiu) și Librăria Școlarului (Fosta Ion Creangă) și la sediul Caritas (Petroșani, str E Văcărescu nr 12 – tel 0254 549843)

Donațiile sunt adresate și vor ajuta copiii defavorizaţi din Valea Jiului să aibă acces la educație.

Comunitatea din Petroșani și-a arătat de mai multe ori solidaritatea față de cei nevoiași. Așa s-a întâmplat și în data de  03 septembrie 2017,  în Biserica Romano-Catolică din municipiul Petroșani, unde s-au strâns deja 1.100 lei pentru a aduce zâmbete pe chipurile copiilor defavorizați.

În ciuda tuturor dificultăților,  datorită interesului purtat celor în nevoie, persoanele de bună voință au contribuit și vor contribui la acțiunile de strângere de rechizite, fapt pentru care suntem recunoscători tuturor.