Cei care vor să devină polițiști nu trebuie să aibă tatuaje ori piercing-uri la vedere

Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului prin OUG nr. 53/2018, în vigoare din 2 iulie a.c., prevede că persoanele care participă la concursurile sau examenele de ocupare a funcţiilor de poliţist nu trebuie să aibă tatuaje ori elemente ornamentale (ex. piercing-uri) aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară. Măsura a fost introdusă recent în actiul normativ.

Mai exact, la concursurile sau examenele pentru ocuparea funcţiilor de poliţist poate participa orice persoană care îndeplinește, pe lângă condițiile standard, și următoarele criterii specifice:

  • nu are tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară;
  • dacă prin reîncadrare sau încadrare directă, potrivit nivelului studiilor și/sau vechimii în specialitate, nu dobândește un grad profesional mai mic decât gradul militar echivalent deținut în rezervă.

Verificarea respectării acestui criteriu se va realiza în cadrul examinării medicale.

Condiţiile standard, menţionate anterior, sunt prevăzute la art. 10 alin. (1) din Statutul poliţistului, potrivit căruia la concursul de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne și la ocuparea funcțiilor de polițist are acces orice persoană, indiferent de rasă, naționalitate, sex, religie, avere sau origine socială, care îndeplinește, pe lângă condițiile generale legale prevăzute pentru funcționarii publici, și următoarele condiții speciale:

  • să fie aptă din punct de vedere medical, fizic și psihologic;
  • să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni;
  • să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist.

legestart.ro

[slideshow_deploy id=’17636′]