COD GALBEN de vreme rea în HUNEDOARA și alte 17 județe, de vineri. Cod portocaliu de ninsori și viscol în nouă județe, valabil de sâmbătă dimineaţă

O atenţionare cod portocaliu de ninsori şi viscol a fost emis de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă de sâmbătă dimineaţă, în nouă judeţe, respectiv o avertizare Cod galben de ninsori moderate cantitativ şi intensificări ale vântului ce vor afecta zone din 18 judeţe până duminică seară.

În intervalul 14 decembrie, ora 19:00 – 16 decembrie, ora 18:00, va fi în vigoare o informare generală de vremea rea. Astfel, pe parcursul perioadei menționate, aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării. În noaptea de vineri spre sâmbătă (14/15 decembrie) vor fi mai ales ninsori. Din a doua parte a zilei de sâmbătă (15 decembrie) în Dobrogea va ploua, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și, local, în Transilvania vor fi precipitații mixte și se va forma polei. Local, precipitațiile vor fi importante cantitativ.

Conform prognozei, la nivel de regiuni, din 15 decembrie, ora 6:00, şi până pe 16 decembrie, ora 12:00, va intra în vigoare o atenţionare Cod portocaliu de ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă şi viscol în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, precum şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova. În aceste zone va ninge abundent şi se vor cumula peste 60 – 70 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. De asemenea, în zona montană înaltă va fi viscol, iar rafalele vor depăşi 70 km/h.

Totodată, în intervalul 14 decembrie, ora 23:00 – 16 decembrie, ora 18:00, în Banat, cea mai mare parte a Crişanei, vestul şi sudul Transilvaniei, vestul şi nordul Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, Occidentali şi de Curbură va fi Cod galben de precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi se va depune strat consistent de zăpadă.

Local, se vor cumula 25 – 30 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp. Vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de peste 60 km/h, dar şi în regiunile sudice şi sud-vestice, unde va atinge în general de 45 – 50 km/h.

Vreme schimbătoare până de Crăciun

De la noapte, aria precipitațiilor se extinde. Vor fi ninsori în această noapte și sâmbătă în jumătatea de sud țării. Cantitățile de zăpadă vor fi semnificative în zona Banatului, Munții Banatului, Carpații meridionali, zona de deal a Olteniei și Munteniei. Treptat în sus, precipitațiile se vor transforma în ploaie. În zona de luncă va fi numai ploaie.

În restul teritoriului precipitațiile nu vor fi semnificative.

Condițiile sunt favorabile formării poleiului.

La munte, în masivele Bucegi şi Făgăraş, cerul se va acoperi și vremea va deveni închisă. În întreaga zonă montană se vor semnala ninsori moderate cantitativ și se va depune un strat nou de zăpadă, care poate atinge 20-25 cm în zonele înalte. Vântul va sufla moderat, cu intensificări de 70-90 km/h pe creste, viscolind sau spulberând zăpada.

Temporar se va semnala ceaţă, asociată și cu depunere de chiciură pe creste.

Temperaturile vor fi mai ridicate până miercuri, apoi va reintra într-un proces de răcire.

ziarulunirea.ro