Bacalaureatul și Evaluarea Națională 2021: Elevii vor susține examenele naționale în prezență fizică. Ce spune Ministrul Educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a precizat că decizia de a susține examenele cu prezență fizică a fost luată după ce reprezenntanții ministerului au avut o serie de consultări cu reprezentanții elevilor, profesorilor și ai părinților.

„Cu toţii au solicitat şi împreună am agreat că vom face tot posibilul ca examenele naţionale să se deruleze predictibil, la datele la care sunt planificate. Am stabilit ca examenele naţionale să se deruleze cu prezenţă fizică, pentru a asigura relevanţa acestor examene naţionale”, a precizat ministrul educației.

„Având deja două puncte fixe, este foarte posibil să fim nevoiţi să cedăm într-o altă parte, pentru că, dacă n-am ceda în nicio parte, ar fi ca şi cum am avea un an normal, în care nimic nu s-a întâmplat. Lucru în mod evident fals”, a mai adăugat Sorin Cîmpeanu.
Tematica de examen, adaptată la realitatea anului școlar

Referitor la tematica de examen, Sorin Cîmpeanu a precizat că aceasta va fi adaptată la realitatea anului școlar în curs, care s-a desfășurat în mare parte în sistem on line.

Tematica de examen va fi stabilită, adaptată, corelată cu realităţile acestui an. Nu are niciun sens să negăm faptul că în educaţie au fost pierderi”, a precizat Sorin Cîmpeanu. „Important este să identificăm corect acele pierderi.

Important este să planificăm o tematică adecvată modului în care elevii au asimilat, şi nu modului în care profesorii au predat, pentru că de multe ori profesorii au predat, însă, fără să fie vina lor, au predat în faţa unor ecrane negre, deci nu avem un feedback, nu avem un raport real asupra a ceea ce au asimilat elevii.

Această teamatică de examen va trebui să fie adaptată, nu este deloc simplu, dar vom face acest lucru, la ceea ce au asimilat elevii”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Sursa: libertatea.ro