Panourile solare, alternativă la explozia prețurilor: Finanțare prin AFM sau pe cont propriu?

Interesul românilor pentru surse alternative de energie este tot mai crescut după explozia prețurilor la curent și gaze, una dintre aceste alternative fiind panourile fotovoltaice care pot fi instalate de fiecare pe propria locuință.

Statul vine în sprijinul celor care vor să facă acest lucru cu Programul Casa Verde Fotovoltaice. Administrația Fondului pentru Mediu.

Guvernul României oferă prin proiectul Casa Verde 2022 suma de 20.000 de lei care reprezintă 90% investiția montării de panouri fotovoltaice.

Partea care revine de plată beneficiarului este de 10% adică încă 2.000 de lei și va avea un total de 20.200 de lei pentru a-ți instala un proiect de panouri fotovoltaice.

Cu acești bani majoritatea instalatorilor montează un sistem minim format din trei kilowați putere instalată și un invertor și evident vor face toată documentația prin care beneficiarul devine prosumator și va fi legat rețea și va putea vinde în rețea excesul de energie.

Echipamentele care vor fi instalate în acești bani sunt 10 panouri fotovoltaice un invertor mic, un contor și bineînțeles tot panoul de distribuție, structură de montaj și cablaje.

Lista actelor necesare:

– copie după cartea de identitare

– ultima factură pentru electricitate

– certificat de atestare fiscală de la ANAF. Pentru obținerea documetului, solicitantul face cerere la ANAF-ul de care aparține iar documentul poate fi eliberat chiar în aceeași zi. Acest document atestă că nu ai datorii la stat;

– certificat de atestare fiscală a persoanei fizice de la primăria de care aparține solicitantul. Acest document atestă că nu ai datorii la administrația locală;

– extrasul de carte funciară extrasul de carte funciară arată cam așa îl primești de la ANCIP, document care poate fi obținut și online. Acest documet certifică existența unei case înscrisă în Cartea Funciară care nu a mai beneficiat de un astfel de proiect în ultimii doi ani.

– ultimul document care trebuie pus la dosar este cererea de finanțare. În cazul în care se optează lucrul cu o firmă autorizată această cerere o face firma respectivă, cerere care trebuie semnată întâi de beneficiar.

Pentru detalii din viața reală, ce însemană practic să îți instalezi panouri fotovoltaice prin AFM sau pe cont propriu am cerut detalii de la persoane are au experimentat cele două variante de lucru.

În ceea ce privește obținerea de finanțare prin AFM pentru panourile fotovoltaice trebuie luate în considerare două elemente: hazardul și timpul.

Hazardul este un element important pentru că nu poți știi sigur dacă dosarul se aprobă. Iar elementul timp este cel care cântărește poate cel mai mult. Odată, este vorba despre nehotărârea autorităților dar și despre incompetența lor. De pildă la sesiunea de înscriere din luna decembrie 2021, serverele AFM au clacat… autoritățile s-au bâlbâit… În cele din urmă decizia a fost că totul se va relua în această vară.

Un prosumator a povestit pe un grup dedicat de Facebook că i-au trebuit doi ani ca sp devină prosumator. O afirmație care descurajează. Dar aceia care nu își permit să plătească suma integral din buzunar… aceasta este singura soluție.

Am discutat și cu o persoană care dispune de resurse financiare și care nu a stat să aștepte autoritățile. În acest cazul tot procesul de instalare a durat doar șapte (șapte) zile. Instalatorul a fost ales în baza unor recomandări iar instalația a fost aleasă în baza recomandării tehnicienilor angajați.

Prețul unei astfel de instalații cu o putere de 11kWp a fost de 44300 lei.

Când am întrebat ce recomandări are pentru cei care se gândesc să își instaleze panouri fotovoltaice, persoana a spus simplu cu un îndemn: ”Să o facă!”.

Sursa: dcbusiness.ro