31 august – Ziua Limbii Române. Câţi vorbitori de limbă română există în lume?

Ziua Limbii Române. Ziua limbii române este sărbătorită la 31 august. Numeroase ambasade, oficii consulare și institute culturale românești în străinătate organizează evenimente de marcare a Zilei Limbii Române, alături de acțiuni de promovare a României sau de consolidare a legăturilor cu diaspora din țările în care-și desfășoară activitatea.

ziua_limbii_romane_88667300

Ziua Limbii Române. Totodată, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, va sprijini, în perioada 30 august – 4 septembrie 2016, organizarea impreuna cu mediul asociativ a unei serii de evenimente care se adresează românilor din Serbia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova.

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte din 2013

Ziua Limbii Române. Plenul Camerei Deputaților a adoptat, la 19 februarie 2013, cu 312 pentru, două împotrivă și cinci abțineri, un proiect de lege, prin care se instituie ziua de 31 august ca ”Ziua limbii române”. Legea a fost promulgată de președintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 și publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua limbii române. Acesta a fost aprobat de Senat în ședința din 6 decembrie 2011, Camera Deputaților fiind Cameră decizională. În proiect se arată că Ziua limbii române urmează să fie sărbătorită de către autoritățile publice din România și de către reprezentanțele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau de alte instituții românești din străinătate, ”prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative și artistice cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei limbii române”. De asemenea, proiectul de lege prevede ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României, iar Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune să reflecte, în cadrul programelor lor, manifestările dedicate acestei zile.

Ziua Limbii Române în Republica Moldova

Ziua Limbii Române. Ziua limbii române se sărbătorește în Republica Moldova începând cu 31 august 1989, după ce, pe fundalul ”perestroikăi” din fosta URSS și în urma Marii Adunări Naționale de la 27 august 1989, fostul Soviet Suprem a decretat limba română ca limbă de stat și trecerea la grafia latină. În timpul perioadei sovietice, populației i se impusese să vorbească în ”limba moldovenească” și să utilizeze grafia chirilică. Rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova a fost consfințit și în Declarația de independență adoptată la 27 august 1991. Ulterior, însă, în Constituția din 1994 s-a statuat drept limbă de stat ”limba moldovenească”.

În 2011, mai multe asociații și organizații românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina au stabilit ziua de 31 august ca Zi a limbii române, urmând ca, începând cu anul 2012, aceasta să fie sărbătoare națională. De asemenea, au cerut autorităților române decretarea Zilei limbii române pentru românii de pretutindeni.

Ziua Limbii Române. 30 de milioane de vorbitori de limbă română

Ziua Limbii Române. Ministerul Afacerilor Externe se alătură, ca în fiecare an, instituțiilor statului român care marchează, la 31 august, Ziua Limbii Române

Limba maternă a circa 30 milioane de persoane, elementul fundamental în păstrarea identității naționale și factor de coeziune pentru comunitățile românești din străinătate, limba română reprezintă, prin istoria şi harta sa, prin unitatea lingvistică a comunităţilor istorice de români, atât un argument ştiinţific de netăgăduit, cât şi un instrument de promovare a latinității poporului român. Un subiect constant în dezbaterile actuale privind educarea tinerelor generaţii se referă la prezervarea şi perpetuarea în rândul acestora a elementelor profilului identitar, în primul rând a limbii, istoriei şi culturii, la conştientizarea importanţei acestor elemente în formarea morală şi intelectuală a tinerilor.

Ziua Limbii Române. Ministerul Afacerilor Externe consideră o prioritate sprijinirea studiului limbii române în comunitățile românești și promovarea limbii române, inclusiv a statutului său de limbă oficială a Uniunii Europene, în rândul cetățenilor altor state, îndeosebi pentru tinerii, din ce în ce mai numeroşi, care se îndreaptă către traducerea literaturii române sau activează în cadrul instituţiilor europene. În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe se implică activ în derularea activităţii celor cca. 50 de lectorate de limbă, cultură și civilizație română din 30 de țări din Europa, Asia și America, precum și în cea a proiectului inițiat de Institutul Limbii Române în 2007, „Cursuri de limbă, cultură și civilizație românească”, dedicat elevilor români înscriși în unități de învățământ din Belgia, Italia și Spania iar, din anul 2015, Portugalia și Irlanda.

Ziua Limbii Române. De asemenea, programul de burse oferite cetăţenilor străini de statul român, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, numără printre obiective promovarea limbii române și a unei cât mai bune cunoașteri a țării noastre de către cetățeni din întreaga lume. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe sprijină cursurile de limbă română organizate anual de institutele culturale românești din străinătate, editarea de volume bilingve de literatură română, seminarii de traduceri etc.

realitatea.net

[slideshow_deploy id=’24093′]