Tiberiu Vințan
Precizări oficiale privind focarul de hepatită de la Vulcan
Apariția în spațiul public a unei adevărate dezbateri publice având ca subiect cazurile de hepatită semnalate în municipiul Vulcan, au generat, cum era firesc, și o reacție a autorităților locale. O astfel de reacție a venit astăzi și din parrtea viceprimarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, care consideră că situația a fost profund denaturată de luările de poziție ale unor ”psudo-politicieni locali”, după cum apreciază acesta. ”La sfarsitul lunii august au fost semnalate mai multe cazuri de hepatita A , in principal zona cartierului Micro 3B. La acel moment administratia localaCItește mai departe
INSEMEX , partener în Europa
În perioada 15.09.2015 – 16.09.2015, o delegație a Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă – INSEMEX Petroșani, condusă de Directorul General Dr. Ing. George Artur GĂMAN, a participat la cea de-a XXI-a Întâlnire a Autorităților Miniere de Stat din Europa. Evenimentul s-a desfășurat în Finlanda, la Helsinki, unde s-au reunit participanți reprezentanți ai autorităților miniere de stat din 13 state membre: Austria, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Germania, Ungaria, Irlanda, Polonia, Portugalia, Romania, Serbia, Slovacia și Suedia. Tema tratată în cadrul întâlnirii din acest an aCItește mai departe
Cum a scos Hunedoara profit din ”piatră” și din ”apă” ?
Castelul Corvinilor, cu istoria sa exemplară în spate și imaginea deja în atenția lumii, a adus Hunedoarei nu numai o notorietate în creștere, ci și, mai ales, încasări peste așteptări, iar trendul este în creștere. O analiză a rezultatelor economice ale complexului muzeal de patrimoniu Castelul Corvinilor arată rezultate surprinzătoare și de bun augur pentru viitor. În primul rând, trebuie observat că inclusiv din anul 2013 semnele economice erau favorabile, Castelul Corvinilor înregistrând încasări care au urcat până la 668.941 lei noi în luna august, rezultatul pentru 2013 fiind deCItește mai departe
Zidul de la granița cu Ungaria, o falsă problemă între România și statul ungar
Prezent în aceste zile la Petroșani, ambasadorul Ungariei la București recunoaște că declarațiile unor lideri politici, din România și Ungaria deopotrivă, au inflamat relațiile bilaterale dintre cele două țări pe subiectul gardului de protecție de la granița celor două țări. Diplomatul ungar este însă de părere că acest gard nu este construit împotriva românilor și își exprimă chiar convingerea că el va fi de ajutor inclusiv României în gestionarea crizei migrației. ”Guvenul de la Budapesta a decis extinderea acestui gard de protecție și la granița de sud-est cu România, darCItește mai departe
Liderul UDMR vede în criza refugiaților un faliment al diplomației europene
Prezenta la Petroșani cu ocazia deschiderii Zilelor Culturii Maghiare în Valea Jiului, președintele UDMR Kelemen Hunor apreciază că, în ceea ce privește schimbul de replici între diplomațiile europene pe subiectul crizei refugiaților, Europa demonstrează că s-a ajuns la un faliment al diplomației. ”Și acest subiect, așa cum este în general dezbaterea pe tema refugiaților, arată practic că, din punct de vedere diplomatic, Europa trece printr-o experiență dramatică. Practic, asistăm la un faliment al diplomației europene. Toată lumea se ceartă cu toată lumea, fiecare stat aruncă vina în ograda altuia, uitândCItește mai departe
Au început ”Zilele Culturii Maghiare în Valea Jiului”
Sâmbătă au debutat în Valea Jiului, la Petroșani și Lupeni, manifestările prilejuite de cea de-a XIII-a ediție a ”Zilelor Culturii Maghiare”, în prezența unor personalități de rang înalt ale comuntății maghiare din România și Ungaria. Președintele UDMR, Kelemen Hunor și Excelența Sa Zákonyi Botond, ambasadorul Ungariei în România, dar și europarlamentarul Iuliu Winkler și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, au fost prezenți sâmbătă în Valea Jiului la deschiderea festivă a evenimentului. În cadrul evenimentului prilejuit de deschiderea oficială a Zilelor Culturii Maghiare din Valea Jiului, dincolo de alocuțiunile rostiteCItește mai departe
Luni începe Proiectul “Tineri pentru județul Hunedoara”
Proiectul “Tineri pentru județul Hunedoara”, implementat de Asociația “Niloran”, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, debutează luni, 21 septembrie 2015. În cadrul proiectului, peste 300 de elevi de la majoritatea liceelor din Valea Jiului vor învăța ce înseamnă participarea publică și care sunt instrumentele acesteia, iar la final își vor putea identifica un rol pe care pot să-l joace în comunitatea locală, putând astfel să-și dezvolte o carieră. Proiectul se derulează prin intermediul unui maraton de 10 training-uri având ca subiect participarea publică. De asemenea, în cadrul proiectului, tinerii vorCItește mai departe
Concert cameral la Castelul Corvinilor
Melomanii din Hunedoara vor avea oportunitatea de a lua parte,marți, 22 septembrie 2015, la Castelul Corvinilor, la a VII-a ediție a concertelor de muzică de cameră din Hunedoara, susținută de Cvartetul „Tiberius” al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș, avându-i ca invitați pe Simina Ciobanu – violă, de la Filarmonica „Transilvania” din Cluj Napoca și pe Elod Kostyak – violoncel, Opera Națională Română. Cei prezenți își vor încânta auzul cu „Gran Sestetto Concertante” în Mi bemol major de Mozart și Sextetul în Sol Major al lui Brahms. Intrarea este liberă!CItește mai departe
Președintele UDMR și ambasadorul Ungariei vin la Petroșani
Președintele UDMR, Kelemen Hunor și Excelența Sa Zákonyi Botond, ambasadorul Ungariei în România vor fi prezenți sâmbătă în Valea Jiului, la deschiderea ediției a XIII-a a Zilelor Culturii Maghiare ale Văii Jiului, eveniment care va avea loc la Petroșani, cu începere de la ora 16,00 la sala de marmură a Primăriei Municipiului. În organizarea filialelor locale ale UDMR din Valea Jiului, ”Zilele Culturii Maghiare” propun comunității maghiare din Valea Jiului, dar și publicului interesat, o suită de manifestări culturale de excepție, care se vor desfășura sub înaltul patronaj al ExcelențeiCItește mai departe
Costel Avram despre Corneliu Vadim Tudor: ”Îi datorez totul !”
Dispariția fulgerătoare din viață a liderului PRM Corneliu Vadim Tudor stârnește emoție și în Valea Jiului. Costel Avram, în prezent vicepreședinte al PNL Hunedoara își aduce aminte că a intrat în politică grație lui Vadim Tudor și-i aduce acestuia un ultim omagiu, pe blogul său. Iată cuvintele scrise de Avram la despărițirea de mentorul său: ”Vestea a venit, în această după-amiază ca un trăznet: A MURIT VADIM ! Mi-a fost greu să cred această știre. Încă sunt sub imperiul emoțiilor confuze care mă încearcă și aș vrea să cred căCItește mai departe
Colegiul ”Avram Iancu” din Brad, beneficiar al unei generoase investiții Bitdefender
Grație unei investiții finanțate prin intermediul unei sponsorizări pirmite de la Florin Talpeș, fondatorul celebrului brand IT Bitdefender, cabinetul de informatică al Colegiului Național ”Avram Iancu” din Brad a fost modernizat complet înainte de începerea noului an școlar. Investițiile au vizat și dotarea cabinetelor de fizică și chimie ale colegiului din Brad. În semn de mulțumire pentru gestul făcut de omul de afaceri Florin Talpeș, care este absolvent al acestei unități de învățământ din județul Hunedoara și Cetățean de onoare al municipiului Brad, pe o placăa montată în noul cabinetCItește mai departe
Ultimul poem al lui Corneliu Vadim Tudor
Corneliu Vadim Tudor, fondatorul Partidului România Mare, a decedat, luni seară, la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei, după ce în cursul zilei a fost adus în unitatea medicală pentru probleme cardiace. Acesta și-a prevestit, într-un fel trecerea în neființă, în ultimele sale versuri, pe care le-a postat pe facebook în noaptea de duminică spre luni. Iată versurile publicate de Corneliu Vadim Tudor. POEM INEDIT ULTIMA CAFEA Hai, Moarte, să bem o cafea Ţi-o fac cu caimac, aromată Mai leapădă-ţi coasa cea grea Şi mantia asta ciudată.CItește mai departe
Prezență regală la deschiderea noului an școlar de la Deva
Alteţa Sa Regală Principesa Maria a participat astăzi la ceremonia oficială care consfinţeşte transformarea fostului liceu pedagogic din Deva în Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”. Principesa Maria a fost întâmpinată cu urale şi cu multă căldură de întreaga audienţă formată din elevi, părinţi, profesori şi autorităţi. După ce a dezvelit placa pe care este inscripţionat noul nume al şcolii, Alteţa Sa Regală a vizitat câteva clase şi a scris în cartea de onoare a prestigioasei unităţi de învăţământ devene în care s-au format de-a lungul vremii generaţii de dascăli care,CItește mai departe
Cine cântă la Zilele orașului Petrila ?
Autoritățile locale din orașul Petrila au definitivat programul ediției dn acest an a ”Zilelor Petrilei” și au dat publicității lista cu artiștii invitați la spectacolele în aer liber care vor avea loc vineri, 18 septembrie, respectiv sâmbătă, 19 septembrie în centrul orașului Petrila. Astfel, pe scenă vor evolua tineri talentați din Petrila și din alte localități ale Văii Jiului, dar și nume sonore ale diverslo genuri muzicale precum Nicu Novac, Vlad Teodosiu, Marcela Flota, Mihaela Petrovici, Alina Pinca, Vescan, Ela Rose sau Carmen. Organizatorii promit de asemenea, în încheierea show-uluiCItește mai departe
Cu o nouă echipă de conducere, programul de modernizare a Spitalului Municipal Vulcan merge înainte
Deși cu puțin timp în urmă la nivelul conducerii Spitalului Municipal Vulcan au survenit modificări esențiale, proiectele și programele care țin de modernizarea acestei unități medicale din Valea Jiului merg înainte. În acest sens, agenda noului manager al spitalului din Vulcan – dr. Cătălin Popa, cu acțiunile stabilite pentru ultimele 4 luni ale acestui an, este plină. Indiferent că vorbim despre deschiderea de noi servicii medicale, demararea unor noi lucrări de amenajări sau finalizarea celor începute în ultima vreme și asigurarea tuturor elementelor necesare organizării întregii activități medicale, vorbim despreCItește mai departe
Microbuz școlar pentru Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani
Primăria municipiului Petroșani a primit, cu titlu gratuit de la Ministerul Dezvoltării Regionale un microbuz Opel Movana, cu 16 locuri, destinat transportului școlar. Pentru că, potrivit prevederilor art.123 din Legea 215/2001 a administrației locale, consiliile locale pot decide, la rândul lor, transferul unor bunuri ale adminisrației publice locale către instituțiile publice subordinate, la inițiativa primarului Tiberiu Iacob Ridzi, Consiliul local Petroșani va analiza, în ședința din această săptămână, oportunitatea de a acorda în folosință acest microbuz școlar către Colegiul Național ”Mihai Eminescu”. ”Având în vedere faptul că Centrul de execuțieCItește mai departe
Medicul Petronela Șodolescu a fost propusă pentru titlul de ”Cetățean de onoare” al municipiului Petroșani
Primarul municipiului Petroșani propune Consiliului local să aprobe acordarea titlului de ”Cetățean de onoare” medicului Petronela Șodolescu. Decizia edilului vine în urma unei cariere profesionale de excepție, dar și al spiritului civic demonstrat de dr. Petronela Șodolescu. Petronela Șodolescu s-a născut în comuna Vinga din județul Arad. Este absolventă a Facultății de Medicină din Timișoara, iar din anul 1977 este medic la Spitalul de Urgență din Petroșani, unitate medicală căreia i-a rămas fidelă până în prezent. A parcurs, de-a lungul timpului, toate etapele unei cariere de succes, de la medicCItește mai departe
Termocentrala Paroșeni a reluat furnizarea agentului termic în Valea Jiului
Conducerea Complexului Energetic Hunedoara informează că, începând de luni, 14 septembrie 2015 a fost reluată furnizarea agentului termic (apa caldă) pentru consumatorii din municipaliul Petroșani, dar și de la Sucursala Prestserv Petrosani – Preparatia Coroesti și Societatea Nationala de Inchidere Mine Valea Jiului SA – Mina Paroseni. Agentul termic este furnizat de Sucursala Electrocentrale Paroșeni. [slideshow_deploy id=’17217′]
Deschiderea noului an școlar la Vulcan
Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile a făcut astăzi, împreună cu viceprimarul Cristian Merișanu, cu secretarul Rodica Peter, șeful Poliției locale, Mihai Mezabrovschi, directorul Spitalului Municipal, dr. Cătălin Popa și consilierii locali Daniel Duna, Simion Spiridon, Dan Petculescu un adevărat maraton, pentru a participa la noului an de învățământ la toate unitățile școlare (grădinițe, școli primare și gimnaziale, Colegiul Tehnic) de pe raza orașului. Primarul Ile le-a vorbit elevilor și profesorilor despre investițiile europene semnificiative pe care autoritățile locale de la Vulcan le-au implementat în ultimii ani în infrastructura educațională, invitându-iCItește mai departe
Școlile din Vulcan încep noul an școlar sub semnul investițiilor de excelență în infrastructura de învățământ
”Noul an școlar va începe la Vulcan fără nici un fel de probleme în ceea ce privește infrastructura școlară. Vulcanul are cele mai bune școli din Valea Jiului, fapt recunoscut chiar și la nivel național unde proiectele noastre pentru modernizarea școlilor au fost apreciate ca fiind proiecte de excelență în România”, spune, cu mândrie, Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. Într-adevăr, în ultimii ani, toate unitățile de învățământ școlar și gimnazial din Vulcan au fost modernizate și echipate corespunzător, grație unui proiect european derulat în acest sens cu succes de autoritățileCItește mai departe
Premii pentru campionii juniori de la CS Sorii Lupeni
Echipa de fotbal Sorii Junioris din Lupeni, un club privat condus de foștii fotbaliști Sorin Bejan și Sorin Corpadi a reușit, luna aceasta, performanța remarcabilă de a câștiga locul I al unui turneu de fotbal dedicat juniorilor cu vârsta de 8 ani, turneu care a avut loc la Reșița, cu participarea a 12 echipe de juniori din țară. Micii fotbaliști din Lupeni au reușit, pe lângă performanța clasării pe primul loc, să-și adjudece și titlul pentru Golgheter al competiției, prin Dragoș Varga, dar și pe cel pentru cel mai bunCItește mai departe
Play Energy, un proiect al Enel, cu elevi din Vulcan pe podiumul câștigătorilor
Elevii Școlii Gimnaziale Nr.5 Vulcan, structură a Colegiului Tehnic ”Mihai Viteazu” a câştigat locul al treilea al concursului PlayEnergy organizat de compania Enel. Proiectul elevilor din Vulcan, intitulat „Energia“ a fost realizat de un grup de elevi coordonați de profesoara Postolache Dumitrita. Concursul PlayEnergy este dedicat şcolilor generale şi liceelor din judeţele Timiș, Arad, Hunedoara şi Caraș Severin. Potrivit profesorului coordonator al elevilor de la Vulcan, Dumitrița Postolache, această competiţie promovează conştientizarea procesului producerii energiei electrice, încurajând elevii să descopere universul energiei electrice şi al ştiintei. Pentru tema de anulCItește mai departe
Primăria din Vulcan angajează un inspector financiar
Primăria municipiului Vulcan anunţă organizarea, în intervalul 12 – 14 octombrie 2015, a unui concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției de Inspector, clasa I, grad profesional principal – Birou Financiar contabilitate , funcţie publice de execuţie vacantă în cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Vulcan. Condiţiile specifice prevăzute în fişa postului impun studii superioare economice absolvite cu diplomă de licenţă și o vechime în specialitatea studiilor necesare: minim 5 ani. Concursul se organizează astfel: Proba scrisă: 12 octombrie 2015 – ora 10,00 în sala de şedinţe aCItește mai departe
Discuții importante, astăzi, la Bucureștipe tema termoficării în Deva și Valea Jiului
Ministrul Energiei, Intreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Andrei Dominic Gerea, a revenit asupra deciziei de a schimba data întâlnirii cu președintele Consiliului Județean Hunedoara, Adrian Nicolae David și cu primarii municipiilor Deva și Petroșani, Petru Mărginean și Tiberiu Iacob Ridzi și a hotărât ca întâlnirea să aibă loc astăzi, la ora 18.00, chiar dacă în cursul zilei de marți, reprezentanții ministerului au comunicat că întâlnirea se amână până săptămâna viitoare, din cauza agendei foarte încărcate a ministrului Gerea. Această întrevedere este foarte importantă pentru locuitorii județului Hunedoara,CItește mai departe
Ce propuneri au vulcănenii pentru noua Strategie de dezvoltare a orașului lor
Atitudinea civică participativă face neîndoielnic parte din structura unei comunități ancorată în realitatea acestor timpuri. Pornind de la acest principiu democratic și urmând în totalitate respectarea procedurii de transpunere în practică a tuturor elementelor de dezvoltare locală cuprinse în Strategia de Dezvoltare, reprezentanții administrației locale au invitat astăzi cetățenii municipiului la dezbaterea publică legată de actualizarea acestui document strategic. Acest demers de actualizare este armonizat periodic în contextul posibilităților de finanțare europeană. La această oră se poate vorbi despre accesarea de finanțări pe axele stabilite pentru intervalul 2014 – 2020.CItește mai departe
Problema zonelor periurbane din Valea Jiului a ajuns în Parlamentul European
După ce participanții la întâlnirea din Valea Jiului a europarlamentarului Siegfrid Mureșan, care a avut loc la sfârșitul lunii iunie, la Petrila, i-au semnalat deputatului european faptul că locuitorii satelor componente ale localităților din Valea Jiului nu pot obține finanțare europeană prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) – deși sunt angajați în principal în activități agricole – acesta a dus problema în dezbaterea Parlamentului European. ”Le-am promis oamenilor din Valea Jiului că voi intra în dialog cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a vedea cum pot fi ajutați locuitoriiCItește mai departe
Declarație șoc a unui lider liberal hunedorean: ”Adrian Năstase are dreptate !”
Declinul fotbalului românesc nu trece neobservat nici n rândul politicienilor. Deputatul hunedorean Bogdan Radu Țâmpău, co-președinte al PNL Hunedoara vorbește despre acest lucru, prin intermediul unei declarați de presă transmisă și redacției noastre. Deputatul liberal își începe declarație politică pe subiectul situației din fotbal cu o declarație-șoc: ”Adrian Năstase are dreptate !” În ce privință ? Iată ce spune Bogdan Țâmpău: ”Recent, pe pagina sa de Facebook, domnul Adrian Năstase s-a arătat îngrijorat de soarta fotbalului românesc profund afectat de pe urma acțiunilor DNA care au condus la condamnări înCItește mai departe
Defileul Jiului se închide din nou circulației rutiere
CNADNR aprobat solicitarea consructorilor care lucrează pe șantierul reabilitării DN 66 Petroșani-Tg. Jiu. Astfel, din data de 15 septembrie, se vor aplica noi restricții de circulație pe acest tronson rutier, pe porțiunea cuprinsă ntre Livezeni și Bumbești. Circulația rutieră va fi închisă trafsicului rutier prin Defileul Jiului, de luni până vineri între orele 09,00 – 18,00 și în zilele de sâmbătă de la ora 09,00 la ora 16,00 fără pauză. Restricția va fi menținută până la jumătatea lunii noiembrie iar rutele ocolitoare recomandate sunt Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea –CItește mai departe
Consultații pe 3 noi specializări medicale la Spitalul din Vulcan
Agenda managerului spitalului din Vulcan – dr. Cătălin Popa, cu acțiunile stabilite pentru ultimele 4 luni ale acestui an, este plină. Indiferent că vorbim despre deschiderea de noi servicii medicale, demararea unor noi lucrări de amenajări sau finalizarea celor începute în ultima vreme și asigurarea tuturor elementelor necesare organizării întregii activități medicale, vorbim despre același lucru: acordarea atenției optime pentru creșterea calității actului medical și a standardului de servicii oferite pacienților. Concret este vorba despre amenajarea până la sfârșitul anului a celor 3 cabinete noi pentru consultații de specialitate, odatăCItește mai departe
Cum vede secretarul de stat Gabriel Lungu arestarea lui Sorin Oprescu
Cunoscut personaj din viața politică a Văii Jiului, actualul secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Gabriel Lungu este de părere că arestarea primarului Bucureștiului, Sorin Oprescu, este o zi tristă pentru țara noastră. ”Românii observă zi de zi cum persoane importante le înșeală încrederea. Romaâii nu înteleg, nu știu ce se întâmplă. De unde atâta lăcomie? Foarte mulți politruci nu se mai pot opri, vor cât mai mult pentru ei, pentru familiile lor, pentru amante, pentru a-și menine funcțiile. Se observă la anumiți politruci anumite similitudini:CItește mai departe
Momârlanii-s gazde bune, duminică, la Petrila
Asociația culturală ”Junii Petrileni” și Asociația culturală ”Frend Forever” din Tg. Mureș, cu sprijinul autorităților publice locale din orașul Petrila organizează duminică, 6 septembrie 2015 Festivalul național de folclor intitulat ”Momârlanii, gazde bune”. Concursul este deschis tuturor soliștilor interesați și ansamblurilor folclorice care doresc să participe la acest eveniment. În acest sens, organizatorii anunță că înscrierile pentru participarea la festival vor avea loc duminică 6 septembrie, începând cu ora 9,00 la sediul Casei de cultură ”Ladislau Schmidt” din Petrila. Concursul se va desfășura pe mai multe categorii de vârstă, respectivCItește mai departe
S-au turnat primii kilometri de asfalt pe drumul spre vechea capitală a dacilor
Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului de acces spre Sarmizegetusa, capitala Daciei, se derulează într-un ritm accelerat. În această săptămână, deja au fost turnați primii doi kilometri de asfalt pe sensul de mers dintre comuna Costești către situl arheologic din Munții Orăștiei. Informația a fost adusă chiar de către președintele Consiliului județean Hunedoara, Adrian David, care urmărește pas cu pas derularea lucrprilor de pe acest șantier. ”Dragi prieteni, primii doi kilometri de asfalt spre cetățile dacice de la Sarmizegetusa Regia au fost turnați. Suntem in ușor avans fata deCItește mai departe
David, Iacob-Ridzi și Mărginean – în dialog cu ministrul Energiei pe problemele CEH
Primarii din municipiile Petroșani și Deva, împreună cu președintele Consiliului județean Hunedoara vor avea o întrevedere oficială cu ministrul Energiei, Intreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri – Andrei Dominic Gerea, miercuri, 9 septembrie 2015, la sediul Ministerului, la București. Anunțul vine ca răspuns la o solicitare făcută, în acest sens de către Președintele Consiliului Județean Hunedoara – Adrian Nicolae David, împreună cu Primarul municipiului Deva – Petru Mărginean și Primarul municipiului Petroșani – Tiberiu Iacob Ridzi în urma dezbaterilor care au avut loc săptămâna trecută la Petroșani pe temaCItește mai departe
Adrian David: ”Problema prețului apei în Valea Jiului are nevoie de soluții, nu de o dezbatere sterilă”
Președintele Consiliului județean Hunedoara, Adrian David este de părere că problema prețului apei în Valea Jiului are nevoie de identificarea unor soluții favorabile pentru toată lumea, nu doar de o dezbatere sterilă, cu accente politicianiste, fără nici un rezultat. Acesta a făcut ieri câteva precizări importante legate de acest subiect, într-o interveție la un post de televiziune din Valea Jiului. David este de părere că, în calitate de client al Apa Serv, plătitor de factură, noul preț al apei potabile este, într-adevăr, unul foarte mare. Privind însă din punct deCItește mai departe
Drumurile din Lupeni se asfaltează. Unele acum, altele anul viitor.
Ieri, la sediul Primariei municipiului Lupeni , consilierul liberal Cristian Roșu s-a întâlnit cu mai mulți locuitori de pe strada Pomilor din localitate. ”În urmă cu ceva timp am prezentat , într-o ședință de Consiliu Local, solicitarea dumnealor de a se asfalta această stradă foarte importantă pentru orașul Lupeni și locuită de foarte mulți oameni. Spre bucuria mea și a domniilor lor , în urma întâlnirii de astazi am reușit sa obținem promisiunea domnului primar ca , undeva în luna martie , în funcție de vreme ,strada Pomilor o să fie asfaltatăCItește mai departe
PNL Hunedoara merge pe mâna primarilor săi și la alegerile din 2016
Liderii PNL Hunedoara, Bogdan Țâmpău și Dorin Gligor au declarat, în prima conferință de presă pe tema alegerilor locale din anul 2016, că în urma analizelor efectuate în localitățile în care PNL deține postul de primar, liberalii vor merge și la următoarele alegeri pe mâna acestora. „Toţi cei 41 de primari în funcţie ai PNL, din judeţul nostru, şi-au exprimat, în scris, intenţia de a candida la alegerile locale din 2016. Suntem cea mai tare organizaţie de partid din judeţ. Avem 41 de primari, preşedintele şi vicepreşedinţii CJ”, a declaratCItește mai departe
Consilul local Lupeni refuză transparența în repatizarea locuințelor
La Lupeni, locuințele sociale se vor distribui tot după cum vor unii sau alții. Consiliul local a respins, cu votul majorității PSD, proiectul Regulamentului de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat aflate în administrarea municipalității din Lupeni. Proiectul a fost inițiat de consilierul local Aurel Uilăcan. Deși proiectul își propunea să asigure o mai bună transparență în repartizarea locuințelor, acesta nu a reușit însă să-i convingă pe colegii săi din Consiliul local de oportunitatea unui astfel de regulament. ”Cred că era mai ușor dacă încercam să aduc scutulCItește mai departe
Monica Iacob Ridzi cere legalizarea pedepsei cu moartea !!!
”În România s-a reintrodus pedeapsa cu moartea. Cer public legalizarea ei. Pentru toţi deţinuţii bolnavi. În special pentru cei cu infracţiuni economice, care nu reprezintă pericol pentru societate şi nu au antecedente penale, dar care au primit pedepse mai mari decât violatorii şi criminalii recidivişti.” Acestea sunt cuvintele scrise, cu disperare, de Monica Iacob Ridzi și publicate astăzi pe blogul său personal. Fostul deputat arată că deţinuţii bolnavi nu au nici șansa de a fi eliberaţi condiţionat, mai repede, pentru că fiind inapţi medical, nu pot munci, prin urmare nu pot obţineCItește mai departe
Iuliu Winkler cere mai multi bani din bugetul european pentru solutionarea crizei imigrantilor
Un răspuns european eficient la criza refugiaților necesită o majorare substanțială a sumelor alocate pentru acest scop în bugetul UE pentru anul 2016, a afirmat deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) în deschiderea primei ședințe a Comisiei de Comerț Internațional (INTA) din sesiunea de toamnă a Parlamentului European (PE) care a debutat luni. Pe agenda ședinței, prezidată de Iuliu Winkler, vicepreședinte al INTA, s-a aflat votarea opiniei referitoare la bugetul pe 2016 pe care aceasta îl înaintează Comisiei de bugete (BUDG) a PE. „Evenimentele din ultimele săptămâni ne arată clarCItește mai departe
In Valea Jiului, reapare pe scena politica PNTCD
Partidul National Taranesc Crestin si Democrat revine pen scena politica locala din Valea Jiului. In ultimele saptamani, la Lupeni si Vulcan au fost constitute primele filiale locale ale PNTCD. Astazi a fost infiintata si Filiala PNTCD din Orasul Uricani. Potrivit liderului PNTCD Lupeni, Gizela Bilibok, duminica va avea loc o intalnire comuna a Colegiului de vest al partidului, respectiv al organizatiilor din Lupeni, Vulcan si Uricani, pentru a creiona primele actiuni politice ale acestui partid ]n Valea Jiului. „PNTCD a luptat pentru infaptuirea Unitatii nationale,a actionat in spirit antitotalitar,a fostCItește mai departe
Decizii importante pentru elevi și profesori în Consiliul Local Lupeni
Astazi , în cadrul ședinței Consiliului Local de la Lupeni, a fost aprobată acordarea de burse școlare pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 3 (12,35 mii lei ,conform solicitării Centrului de execuție bugetară). Potrivit deciziei adoptate de consilierii locali din Lupeni, elevii Școlii nr.3 vor beneficia de 41 burse școlare de merit în cuantum de 75 lei / elev / lună. Similar, elevii Liceului Teoretic Lupeni ( inclusiv Școlile nr.1 si nr.2) vor beneficia de 6 burse de performanță, 38 burse de merit, 11 burse de studiu și 45 burse sociale. La Liceul Tehnologic Lupeni vor fi acordate 1 burseCItește mai departe
O nouă ajustare de preț pentru apa potabilă, prețul populismului din ultimii 5 ani
Potrivit unei decizii luate de Asociația de Dezvoltare Intracomunitară APA Valea Jiului, formată din reprezentanți ai autorităților locale din Valea Jiului și ai Consiliului județean Hunedoara, care coordonează activitatea operatorului regional de apă și canalizare SC Apa Serv Valea Jiului SA, începând cu data de 1 septembrie 2015, tariful pentru furnizarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă și de evacuare a apelor uzate va cunoaște o ușoară ajustare. Potrivit hotărârii acționarilor din ADI Apa Valea Jiului, comunicată conducerii Apa Serv prin adresa nr. 5/23.07.2015 semnată de președintele acestei asociații, Gheorghe Simion,CItește mai departe
O nouă experiență de succes a societății civile din Petroșani în orașul înfrățit Várpalota
În perioada 16-21 august 2015 municipiul Petroșani a participat, ca partener, la proiectul european intitulat ”Instituții Europene și Protecția Mediului” derulat în orașul înfrățit Várpalota din Ungaria. Proiectul face parte din Programul ”Europa pentru Cetățeni”, Componenta 2 – Implicare democratică și participare civică. Alături de orașul gazdă și de de municipiul Petroșani, parteneri în acest proiect au mai fost orașele Porto San Giorgio din Italia, Ilok din Croația și Psary din Polonia. Municipiul nostru a fost reprezentat la evenimentele derulate în Várpalota de tineri sportivi de la Clubul Sportiv ȘcolarCItește mai departe
Strategia de Dezvoltare a municipiului Vulcan pentru perioada 2015-2020 a fost lansată în dezbatere publică
Autorităţile locale din municipiul Vulcan au lansat săptămâna trecută în dezbatere publică proiectul noii Strategii de Dezvoltare Locală pentru perioada 2015-2020. Actualizarea acestui document de bază al administrației publice locale din Vulcan se află pe masa de lucru a echipei primăriei, angrenată în adaptarea lui în consonanță cu etapa de dezvoltare 2014 – 2020, armonizată și cu axele de finanțare europene. Strategia actualizată va intra în dezbatere publică timp de o lună și va deveni document oficial, aprobat de Consiliul Local după încheierea acestei etape obligatorii de consultare a cetățenilor. ÎnCItește mai departe
Trei zile de sărbătoare la Hațeg
Locuitorii Haţegului sunt invitaţi, în acest sfârşit de săptămână, să participe la manifestările organizate cu prilejul zilelor orașului. Programul evenimentelor ce vor avea loc în cadrul Zilelor orașului Hațeg încep vineri, 28 august, de la ora 18:00, în centrul oraşului, cu cuvântul de deschidere al primarului Marcel Goia şi al oficialităţilor invitate. Fesivitatea va fi urmată de un spectacol folcloric susţinut de mai multe formaţii şi interpreţi, între care şi Alex de la Orăştie. Mai târziu, de la 22:00, pe scenă va urca trupa „Flash Back” şi cunoscuta cântăreaţă, originară din judeţ, Celia. Sâmbătă,CItește mai departe
Lucrările la drumul spre Capitala Daciei au început în forță
Președintele Consiliului județean Hunedoara, Adrian David a invitat astăzi presa din județul Hunedoara pe șantierul care vizează reabilitarea și modernizarea drumului de acecs spre cetatea dacică de la Sarmizegetusa Regia. David a vrut, în acest fel, să prezinte modul în care constructorul a înțeles importanța acestui obiectiv și, în consecință, acționează ca atare. „Am parcurs câţiva kilometri şi am văzut că firma s-a mobilizat, cred eu, destul de bine pentru a respecta termenele care le-am prevăzut în contract. A fost întocmit un grafic de lucru pe zile pentru o perioadă deCItește mai departe
Un consilier din Vulcan și-a pierdut mandatul din cauza absențelor
Consilierul local Aurelian Enache a fost exclusiv din componența Consiliului local al municipiului Vulcan, după ce colegii săi au constatat că acesta a lipsit nemotivat, în ultimele 3 luni, la ședințele forului legislativ vulcănean. Potrivit unor informații neoficiale, absența lui Aurelian Enache de la ședințele de Consiliu local sunt cauzate de faptul că acesta a plecat la muncă în Anglia, la puțin timp după ce s-a pensionat din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Enache a fost ales în Consilului local pe listele PSD dar, la începutul acestui an a decis săCItește mai departe
Parteneriat social sub semnul Crucii Roșii la Vulcan
O delegație de voluntari ai Crucii Roșii din localitatea germană Gagenau, care are încheiat un partenriat de succes cu filiala din Vulcan a Societății Române de Cruce Roșie, au fost prezenți astăzi la Vulcan. Voluntarii germani au fost primiți, în cursul zilei și de către primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile (președinte de onoare al Crucii Roșii din Vulcan) care a salutat parteneriatul dintre cele două organizații de voluntari. Acesta s-a declarat încântat de succesul pe care-l înregistrează, de ani buni, această relație de parteneriat social, prin intermedul căruia foarte multeCItește mai departe
Costel Avram: ”Interesul meu este ca lucrările la barajul de la Valea de Pești să nu afecteze alimentarea cu apă a populației”
Având în vedere lucrările la care este supus barajul Valea de Peşti, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului SA, Costel Avram, împreună cu o delegaţie formată din reprezentanţi ai Administraţiei Bazinele de Apă Jiu şi cei ai constructorului, au efectuat o vizită de lucru la punctul unde se va desfăşura şantierul. Scopul întâlniri a fost acela de a se găsi o soluţie, astfel încât cetăţenii Văii Jiului să nu aibă de suferit în timpul lucrărilor. Construit între anii 1967-1973, barajul Valea de Peşti, are un volum de apăCItește mai departe
