Administrație
Ce se întâmăplă în PSD Petrila/ Bobar vrea să-şi îndepărteze concurenţii înainte de alegerile din organizaţie!

Sunt tot mai tulburi apele la PSD Petrila, acolo unde informaţiile din interior – necontrazise de nimeni în mod oficial – indică faptul că unul dintre cei mai vechi social – democraţi hunedoreni a fost exlus. De asemenea, iar alţi membri cu notorietate ar fi sub stricta supraveghere a preşedintelui organizaţiei, Gheorghe Bobar, care şi-ar dori înlăturarea lor. De fapt, se pare că lui Gheorghe Bobar îi este foarte frică de concurenţă şi din acest motiv ar fi dispus să-i înlăture pe toţi cei care ar putea reprezenta un realCItește mai departe
Rezultate bune la Bursa Locurilor de Muncă

Mai multe personae au primit un post în urma Bursei Locurilor de Muncă, iar în judeţul Hunedoara au fost încadrate pe loc 159 de persoane. Chiar dacă judeţul a fost pe unul din locurile fruntaşe, bursa nu poate fi considerată un success într-un judeţ unde numărul şomerilor este cu mult mai mare faţăp de media pe ţară. De altfel, la nivel naţional puţin peste 1.000 de oameni au fost angajaţi pe loc la această selecţie. Principalele ramuri de activitate cărora le corespund meseriile în care au fost încadrate pe locCItește mai departe
Gligor: Orice decizie privind CEH ”luată în pripă” s-ar putea solda ”cu un cataclism social”

Vicepreşedintele CJ Hunedoara Dorin Gligor îi solicită premierului Victor Ponta ca o delegaţie guvernamentală să vină în judeţ pentru a discuta despre descentralizarea activităţii CEH, precizând că luarea unei decizii în acest sens fără consultarea autorităţilor locale reprezintă ”un grav abuz”. “Consiliul Judeţean Hunedoara a luat act de intenţia Guvernului de a reorganiza Complexul Energetic Hunedoara în direcţia divizării, situaţie în care s-a făcut vorbire şi de implicarea în acest proces a administraţiei judeţene. În acest sens, solicităm, în regim de urgenţă, prezenţa unei delegaţii guvernamentale în judeţul Hunedoara cuCItește mai departe
Petroşaniul a fost astăzi un oraş verde

Sute de tineri din municipiul Petroşani au răspuns şi în acets an invitaţiei lansate de Primăria municipiului Petzroşani, Asociaţia Casa pro Urbis şi Asociaţia Petro Aqua şi au partiucipat la o nouă ediţie a acţiunii publice derulate sub genericul „Ziua Verde”. Începută în urmă cu 4 ani, la iniţiativa părintelui Octavian Pătraşcu, „Ziua Verde” a devenit la Petroşani a manifestare îndrăgită în mod special de tineri, care-şi manifestă dorinţa de a trăi într-un oraş curat, frumos şi plin de zone verzi. În acest scop, an de an, tinerii de laCItește mai departe
200 de hunedoreni au fost angajaţi la bursa locurilor de muncă

Potrivit unui raport al AJOFM Hunedoara, în urma bursei locurilor de muncă organizată astăzi în principalelel oraşe şi municipii ale judeţului, au fost încadrate în muncă un număr de 200 de persoane, seletate din cei peste 1000 de participanţi. Celel mai multe angajări au fost făcute la Hunedoara, unde 64 de solicitanţi au fost încadraţi pe loc. La bursa locurilor de muncă organizată astăzi au fost ofertate 743 de locuri de muncă, de către cei 94 de angajatori participanţi la bursă. „Agenţia va monitoriza după un interval de 30 deCItește mai departe
Ajutorul de stat pentru CEH, blocat de un alt ajutor acordat celor două termocentrale
Complexul Energetic Hunedoara nu poate beneficia de ajutorul de stat promis de Guvern şi avizat, în primă fază de Comisia Europeană, din cauza unui mai vechi ajutor de stat acordat de Guvern Termocentralelor Mintia şi Paroşeni. CEH este la un pas de insolvenţă şi fără banii de la Guvern nu are cum să achiziţioneze până la finele acestei luni certificatele de CO2, absolut obligatorii, fără de care România riscă declanşarea procesurii de infrigement. Acesta este motivul pentru care 6 lideri de sindicat din Valea Jiului, reprezentanţii Sindicatului „Muntele”, auCItește mai departe
Automate de cafea pe ruinele unităţilor miniere

În timp ce activitatea se tot restrânge, iar minerii sunt tot mai puţini, liderii Sindicatului „Huila” de la minele neviabile din Valea Jiului, s-au gândit, probabil, să-i mai învioreze pe puţinii angajaţi ce rămân în sistem cu o cafea fierbinte venită direct de la automat. Aşa că, au cerut Consiliului de Administraţie al SNIMVJ să le aloce, cu titlu gratuit, o suprafaţă de un metru pătrat în incinta Minelor Paroşeni şi Uricani pentru amplasarea unor automate de băuturi calde. Nu că minerii nu ar fi beneficiat până acum de aşaCItește mai departe
China porneşte mecanismul de colaborare cu Europa de Est. Hunedoara este în poll-position

Joi, 23 aprilie 2015, Excelenţa SA, domnul Xu Feihong, Ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti s-a întâlnit la sediul Consiliului Judeţean Hunedoara cu reprezentanţii la vârf ai conducerii judeţului. Din delegaţia chineză au făcut parte Dna Tab Yuxiu, soţia domnului Ambasador Xu; dl. Zhang Zheng, secretar secund al ambasadei, dl. Bian Zhengdong, secretar secund al ambasadei; dna Feng Shaozhong, director, Institutul Confucius din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, precum şi dna Yang Xi, administrator Grup DHS SA Deva şi dl. Niu Guanghui, administrator Grup DHS SA Deva. La întâlnirea cu ambasadorulCItește mai departe
10 la sută din cetăţeni europeni se consideră discriminaţi

Deputatul european Iuliu Winkler a participat, miercuri, la dezbaterea Euranet plus pe tema Directivei anti-discriminare. Eurodeputatul a vorbit, în cadrul audierii publice intitulate „Protecția minorităților tradiționale”, desfăşurată în PE, despre necesitatea adoptării acesti directive. Această propunere de directivă vizează protecția persoanelor împotriva discriminării pe motiv de handicap, vârstă, orientare sexuală, religie sau convingeri, iar, din 2009, este blocată în Consiliul European. Punerea în aplicare a principiului tratamentului egal este menită să completeze cadrul juridic al Uniunii Europene (UE), reprezentat de directivele privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire deCItește mai departe
PRIMĂRII SANCȚIONATE DE AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ

Autoritatea Electorală Permanentă a desfășurat, în luna martie 2015, un număr de 627 de acțiuni de control la nivel național, în scopul îndeplinirii principalelor obiective ale activității de instruire și control electoral. În urma acestora, au fost aplicate 168 de sancțiuni contravenționale, 73 dintre acestea concretizându-se prin amenzi în cuantum total de 76.000 lei, iar 95 prin avertismente scrise. Filiala Vest a Autorității Electorale Permanente a aplicat un număr de 13 sancțiuni contravenționale: 2 amenzi în cuantum total de 2.000 lei și 11 avertismente scrise, pentru încălcarea art. 50, lit.CItește mai departe
S-a stabilit. Mitingul minerilor, în 22 mai

Minerii şi energeticienii angajaţi la Complexul Energetic Huendoara sunt chemaţila protest în data de 22 mai. Un miting organizat la Petroşani de Sindicatul Muntele, reprezentativ la nivelul CEH, care vrea să salveze, atât cât se mai poate, locurile de muncă ale oamenilor. La acţiune ade protest sunt aşteptaţi să participe cât mai mulţi hunedoreni, angajaţi sau nu la CEH, pentru că decesul companiei energetice ar condamna judeţul la sărăcie, după cum atrag atenţia sindicaliştii. Cei de la Muntele atrag atenţia că în spatele divizării CEH, soluţie agreată şi chiarCItește mai departe
Instanţa nu le-a dat dreptate/ “Drumul lui Băsescu” nu se mai împiedică de activiştii de mediu

Activiştii de mediu care au contestat în instanţă continuarea lucrărilor la DN 66A, cunoscut ca ”Drumul lui Băsescu”, au pierdut definitiv procesul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost de partea activiştilor de mediu, care au cerut stoparea lucrărilor la DN 66A, Uricani – Herculane, cunoscut sub numele de “Drumul lui Băsescu”. Potrivit sentinţei pronunţate, ÎCCJ a respins “recursul declarat de reclamanta Greenpeace CEE România împotriva Încheierii din 5 iulie 2013 a Curţii de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recursul declarat deCItește mai departe
Energia produsă de termocentrale – în scădere, la începutul acestui an

Consumul de energie electrică, înregistrat în economia naţională, a scăzut la aproximativ 4,25 miliarde KWh. Studiul realizat de Institultul Naţional de Statistică face comparaţie între consumurile înregistrate în luna ianuarie 2015 şi ianuarie 2014, iar rezultatul acestuia arată o scădere cu 6,8% a consumului de energie pentru începutul anului 2015. Conform aceluiaşi studiu, consumul de energie al populaţiei a crescut cu 5%. În acest sens producţia provenită din termocentrale a fost de 2,69 miliarde KWh, în scădere cu 426,7 milioane KWh, în timp ce energia produsă de termocentraleCItește mai departe
Primăria Aninoasa- sancţionată de AEP

Autoritatea Electorală Permanentă a controlat mai multe primării din vestul ţării, iar în urma verificărilor a aplicat un număr de 13 sancțiuni contravenționale: 2 amenzi în cuantum total de 2.000 lei și 11 avertismente scrise, pentru încălcarea art. 50, lit. a^2 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare. Printre primăriile sancţionate este şiCItește mai departe
Folosirea cardului de sănătate devine obligatorie de la 1 mai 2015

Alin Costache, vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a reamintit miercuri, 23 aprilie, că, de la 1 mai, folosirea cadrului de sănătate devine obligatorie. „Au mai rămas 10 zile până la demararea sistemului de plată a serviciilor medicale pe baza cardului de sănătate. Până în acest moment, la nivel național au fost distribuite 13,5 milioane de carduri. Ne-au fost returnate de către Poșta Română 500.000 de carduri pentru că adresantul nu a fost găsit din varii motive la domiciliu, mai rămânând, de asemenea, de emis alte 400.000 de carduri,CItește mai departe
Millennials – prima generaţie care nu va prinde pensia

În 2050 vom ajunge sa petrecem in medie 22 de ani la pensie, ceea ce e complet nesustenabil pentru sistemul de pensii de stat deoarece nu poti sa finantezi o pensionare de 30 de ani cu o carieră de 40 de ani. În prezent populaţia României urmează un trend descrescator şi va scădea până în 2060 cu 7 milioane de locuitori fără a lua în calcul şi emigraţia (!), lucru ce pune şi mai mare presiune pe sistemul actual de pensii, sistem care este sustenabil numai pana in 2030 .CItește mai departe
Sute de solicitări pentru locuinţe

Se construieşte foarte puţin, iar cereri sunt foarte multe. Mii de oameni din Valea Jiului aşteaptă o locuinţă din fondul locativ al statului, iar unii şi-au depus cereri şi în urmă cu 10 ani. La Petroşani sunt circa 300 de solicitări care se înscriu pe listele considerate cu prioritate, iar oamenii cer o locuinţă din fondul locativ al statului. Puţine solicitări pot fi onorate şi asta pentru că apartamentele disponibile sunt puţine. Municipalitatea a dat în folosinţă în 2009 nu mai puţin de 120 de apartamente sociale, darCItește mai departe
Minele neviabile au dat startul la disponibilizări

Nu mai puţin de 695 de mineri vor trebui să părăsească până la finele anului Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului. Cele trei mine aflate pe program de închidere riscă să rămână fără suficient personal astfel că programul de disponibilizare a fost împărţit în două etape. Conform unei înţelegeri între administraţie şi sindicate, în prima parte a programului de la Societatea Naţională de Închideri Mine vor pleca 225 de mineri, cei mai mulţi dintre ei îndeplinind şi condiţiile de pensionare. „Disponibilizările au intrat în linie dreaptă chiarCItește mai departe
Prefectul de Hunedoara dotează cu mobilier ambulatoriul din Petrila

Mobilier de la firma Prefectului de Hunedoara pentru Ambulatoriul din Petrila. Veritas Com SRL Lupeni este cea care şi-a adjudecat licitaţia. Licitaţia a fost organizată de Primăria Oraşului Petrila, iar Veritas Com SRL Lupeni a fost declarată câştigătoare pe criteriul preţului cel mai mic solicitat de ofertanţi. Un contract deloc de neglijat, în valoare de 132.000 de lei, fără TVA, potrivit celor încrise chiar de Vasilescu în declaraţia de interese actualizată imediat după adjudecarea licitaţiei de către societatea la care prefectul deţine 34 de părţi sociale. Oricum, primăria arCItește mai departe
Apa Serv demontează acuzaţiile populiste ale senatorului Vochiţoiu

După ce a primit din partea Apa Serv Valea Jiului şi a reprezentanţilor organismului de conducere al operatorului regional de apă (ADI APa Valea Jiului) o scrisoare în care este invitat să înlocuiască declaraţiile populiste cu ralierea la efortul întregii comunităţi locale de a remedia o situaţie care poate bloca financiar toată Valea Jiului, senatorul Haralambie Vochiţoiu a reacţionat dur, aducând acuze directorului general al Apa Serv, pe care-l învinovăţeşte că ar fi generat situaţia, prin semnarea unui contract păgubos între ASVJ şi finanţatorii proiectului european pentru extinderea şi modernizareaCItește mai departe
Au cerut ajutoare şi nu s-au mai dus după ele

Chiar şi înainte de sărbătorile pascale cu câteva zile zeci de nevoiaşi au cerut ajutor pentru masa de sărbători, însă astăzi sunt câteva sute care nu şi-au ridicat bonurile valorice. Deşi au primit, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, tichete sociale contra cărora puteau achiziţiona alimente, câteva sute de beneficiari din Petroşani nu au catadicsit să le şi ridice. Câteva mii persoane din Petroşani urmau să primească, de Sfintele Paşti, tichete sociale în valoare de câte 50 de lei în schimbul cărora puteau să cumpere hrană. Categoriile socialeCItește mai departe
Italienii vor o fermă de măgăruşi

Mai mulţi şomeri din Aninoasa ar putea să-şi găsească un loc de muncă la o fermă ce ar urma să fie realizată de investitori italieni. În Aninoasa ar urma să fie realizată o crescătorie de măgăruşi, afacerea pusă la cale de nişte investitori italieni a trecut de stadiul de intenţie, iar autorităţile locale au făcut şi primii paşi. Primăria Aninoasa a identificat un teren pe care-l poate pune la dispoziţia italienilor şi a avut mai multe discuţii cu reprezentanţii potenţialilor investitorii. „Ştiu că au fost ceva discuţii cuCItește mai departe
Dragoş Botoroagă, administratorul Consmin SA, trimis în judecată în dosarul „Gala Bute”.

Fostul ministru Elena Udrea, aflată în arest din 25 februarie, a fost trimisă în judecată, marţi, de procurorii anticorupţie, în dosarul „Gala Bute”, ea fiind acuzată de luare de mită. În acest dosar, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie şi administratorul Consmin SA Dragoş Botoroagă, acuzat de DNA de dare de mită.Botoroaga este cercetat sub control judiciar. Procurorii anticorupție arată că în perioada 2010 – 2011, ministrul Udrea Elena Gabriela, împreună cu Topoliceanu Ana-Maria, directorul Companiei Naționale de Investiții, au primit o sumă de aproximativ 300.000 lei deCItește mai departe
Platesc de după gratii. Inculpaţii din dosarul Monica Iacob – Ridzi au de plată 2,7 milioane de lei

Cei 12 inculpaţi condamnaţi în dosarul de corupţie al fostului Ministru al Tineretului, Monica Iacob – Ridzi, au de plată, în solidar, suma de 2, 7 milioane de lei. Acesta este prejudiciul calculat de procurorii DNA în acest dosar legat de organizarea manifestărilor de Ziua Tineretului, din 2009, iar pentru recuperarea lui s-a pus sechestru pe averile inculpaţilor, inclusiv a Monicăi Iacob – Ridzi. Potrivit unor informaţii, o parte din bani a fost găsită în conturile firmelor cercetate în acest dosar, iar o altă parte a prejudiciuluiCItește mai departe
Hunedorenii, “seceraţi” de cancer şi AVC-uri

Populaţia judeţului Hunedoara scade pe zi ce trece. Sporul este negativ de ani de zile, iar tendinţele se păstrează, din păcate. O arată negru pe alb cifrele statistice, care sunt alarmante. Sunt cinci ani în care în judeţul Hunedoara s-a înregistrat un spor negativ crescător al populaţiei. Potrivit datelor statistice, în 201, diferenţa dintre cei născuţi vii şi persoanele decedate a fost de 2.101 pentru cei decedaţi, iar în 2011 sporul natural a fost, din nou, negativ, respectiv de 2.273. Situaţia a părut să se mai amelioreze înCItește mai departe
Se schimbă CODUL RUTIER: Maşinile înmatriculate în Bulgaria ar putea fi interzise după 90 de zile

O nouă propunere de modificare a Codului Rutier a fost iniţiată de un grup de 10 parlamentari şi presupune interzicerea maşinilor înmatriculate în Bulgaria să circule pe drumurile României mai mult de 90 de zile. Propunerea înaintată Senatului în luna martie a acestui an este semnată de 8 deputaţi PSD şi 2 parlamentari de la UNPR. Propunerea de schimbare a Codului Rutier mai prevede ca în perioada celor 90 de zile „utilizatorii autovehiculelor şi remorcilor înmatriculate în Bulgaria trebuie să deţină asigurare obligatorie pentru răspundere civilă eliberată deCItește mai departe
Valea Jiului, sub zodia nefastă a “parlamentarilor penali”

Au ales până au cules. Cam aşa se poate spune despre electoratul Văii Jiului care, la alegerile parlamentare din 2012, a trimis în cel mai înalt for candidaţi care acum au grave probleme cu legea. Parcă niciodată tabloul politic din Valea Jiului nu a fost atât de sumbru. Toţi cei trei paralmentari din Valea Jiului – nu îl punem la socoteală şi pe Cosmin Nicula (fost senator PSD), care a ales să iasă din politică cel puţin pentru moment pentru Curtea de Conturi a României – au graveCItește mai departe
Costuri enorme pentru înlocuirea capacelor de canal furate

ApaServ Valea Jiului trebuie să suporte costuri extrem de mari pentru a înlocui capacele de canal furate. Conducerea frmei este de părere că în problemă trebuie implicaţi direct şi cei care asigură liniştea şi ordinea publică. În noaptea de luni spre marţi au mai dispărut câteva capace de pe străzi, atât în Petroşani, cât şi în Lupeni, iar hoţii par de neoprit. Sunt zeci de capace furate în doar câteva zile, iar furturile continuă nestingherite. „De joia trecută până acum au fost furate 37 de capace de canal. AmCItește mai departe
Picnicuri, doar la Brădet
Localnicii din Petroşani care vor să petreacă 1 Mai la iarbă verde trebuie să ştie că la Brădet este singurul loc special ce va fi amenajat în acest sens. Primăria Petroşani lucrează din zor la amenajarea zonei Brădet pentru picnic, astfel încât de 1 Mai localnicii care vor să iasă la iarbă verde să aibă un spaţiu special în acets sens. „Deja este sursă de apă şi, până la 1 Mai, vor fi aplasate şi containere şi un pichet PFI. Locul va fi amenajat în aşa fel încât omulCItește mai departe
Din cauza sărăciei si-au transformat lifturile în cămări

Lifturile din cartierul Mirco 3 din Vulcan, mai cunoscut sub numele de Dallas, au fost transformate de localnici în cămări. Inutilizabile de ani de zile, oamenii le-au găsit repede o întrebuinţare. Conservele pentru iarnă, murături, dulceţuri, toate ajung în fosta casă a liftului. *Pe jos până la etajul 10 Cartierul Dallas este unul dintre polurile sărăciei din Valea Jiului. Blocuri – turn cu apartamente gen cutii de chibrituri, construite pentru minerii aduşi din toate colţurile ţării pentru a da ţării cărbune, adăpostesc mii de oameni, pentru care chiarCItește mai departe
Expert la ”bară” în dosarul exploziei de la Mina Uricani

De mai bine de trei ani de zile se judecă dosarul tragediei din februarie 2011 de la Mina Uricani, explozie în urma căreia cinci ortaci au pierit. La termenul de astăzi depoziţia unui expert ar trebui să facă încă un pas spre aflarea adevărului. După termene prelungite, amânări, avocaţi celebri, ori solicitări de refacere a unor expertize şi rapoarte din dosar, aflarea vinovaţilor în cazul tragediei din februarie 2011 de la Uricani este încă departe. Dosarul a mers din amânare în amânare spre disperarea rudelor celor careCItește mai departe
CJ Hunedoara ţine Aninoasa pe loc

Din sărăcia lor, după patru ani de insolvenţă, edilii din Aninoasa au reuşit să pună bani deoparte pentru a asfalta jumătate din DJ 666 B, singurul drum care îi leagă de civilizaţie. Cealaltă jumătate ar trebui asfaltată de CJ Hunedoara, dar instituţia n-are bani. Drumul care leagă Iscroniul de Aninoasa arată ca după război şi nu de puţine ori transportatorii de persoane care asigură navetele au ameninţat că nu vor mai intra pe traseu din cauza costurilor imense cu reparaţiile la maşini. Drumul se află în subordinea Consiliului JudeţeanCItește mai departe
Sindicaliştii vor să întoarcă CEH de la groapă şi cheamă minerii în stradă

Un amplu miting de protest va fi organizat, la Petroşani, e reprezentanţii Sindicatului “Muntele”, reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Huendoara. Sindicaliştii vor să salveze, ce se mai poate din compania energetică. Acţiunea de protest va avea loc la începutul lunii mai, iar la minting sunt aşteptaşi să participe atât minerii, cât şi energeticienii de al Termocentralele Minitia şi Paroşeni. CEH se află într-o situaţie financiară extrem de delicată, iar conducerea unităţii lucrează la un plan de redresare, cerut de Ministerul Energiei. În acelaşi timp, însă, Guvernul pregăteşte divizarea CEH şi,CItește mai departe
Anul 2016 aduce o nouă taxă pentru cetăţenii Văii Jiului: taxa pe gunoi

Începând cu anul 2016, cetăţenii dar şi agenţii economici din Valea Jiului vor trebui să achite o taxă pentru deşeuri, în baza căreia operatorul noului serviciu de colectare şi depozitare a deşeurilor înfiinţat la nivel judeţean va presta această categorie de servicii. Decizia a fost luată astăzi, în urma întâlnirii de la Petroşani dintre reprezentanţii autorităţilor publice locale şi judeţene. „Am avut o întâlnire de lucru iar pe ordinea de zi prima problemă a fost aceea ca primarii să aleagă pentru practicarea unui tarif sau încasarea unei taxe deCItește mai departe
Verdict sindical: „Ajutorul de stat pentru CEH va duce la închiderea minelor !”

„Sindicatele din Valea Jiului consideră că ajutorul de stat în valoare de 100 de milioane de lei pe care îl va primi Complexul Energetic Hunedoara va duce la închiderea minelor. Complexul energetic este în pragul insolvenţei şi nu îşi poate rezolva problemele financiare, pentru a-i restitui statului împrumutul peste şase luni, aşa cum este prevăzut. Conform proiectului de act normativ, ajutorul de stat trebuie returnat în maxim şase luni de la acordare. În caz contrar, compania trebuie să prezinte un plan de restructurare, iar dacă nici acesta nu va convinge,CItește mai departe
DRĂGAN MUNTEAN, O VEDETĂ POPULARĂ
Biblioteca municipală de la Hunedoara a fost gazda unui inedit eveniment organizat în memoria lui Drăgan Muntean. Astfel publicul prezent a putut viziona un film etnofolcloric intitulat ”Drăgan Muntean o vedetă populară”. Tot în cadrul evenimentului au fost lansate și două cărți, una dedicată lui Drăgan Muntean și una despre Lăpugiul de Sus. Dacă ar fi trăit, îndrăgitul Drăgan Muntean, ar fi împlinit vârsta de 60 de ani. Acest lucru a fost confirmat cu durere în suflet de fica artistului. ”Ar fi făcut 60 de ani și cu siguranță arCItește mai departe
Grădiniţa „lui Simota” are nevoie de un nou proiect

Începută încă din 2007, grădiniţa care ar fi trebuit să funcţioneze în centrul municipiului Petroşani, lângă şcoala generală „I.G. Duca”, are nevoie de un nou proiect. Finaţarea stă în mâinile Ministerului Educaţiei. În loc de grădiniţă, imobilul pare acum mai degrabă o ruină, în care persoanele fără adăpost şi-au făcut culcuş. Până la acest stadiu, lucrarea a fost executată de SC Simar SRL, firmă controlată de omul de afaceri Alin Simota, care a câştigat licitaţia organizată în anul 2007. A încasat aproximativ 1,2 milioane de lei, dar construcţiaCItește mai departe
Avertisment pentru Apa Serv Valea Jiului

Pentru că mai multe străzi din municipiul Petroşani s-au transformat în adevărate capcane după ce hoţii de fier vechi au furat capacele de metal de pe canalele de apă, angajaţii municipalităţii au luat la verificat centrele de colectare a fierului vechi. La verificările derulate de angajaţii Primăriei Petroşani nu au fost găsite capacele de canal lipsă, lucru care i-a făcut pe inspectorii să creadă că hoţii au vândut capacele din fontă la centrele din afara capitalei Văii Jiului. „În cazul dispariției capacelor de canal din mai multe zoneCItește mai departe
Castelul Pogany din Retezat îi lasă reci pe cei de la Ministerul Culturii

Un castel din Retezat, inclus în grupa A a Patrimoniului Naţional, este neinteresant pentru Ministerul Culturii (MC), care şi-a declinat interesul de a exercita dreptul de preemţiune al statului, asta deşi este unul dintre puţinele edificii baroce din Transilvania aflate încă în bună stare de conservare şi funcţionare. Castelul Pogany din Retezat, o bijuterie arhitecturală a vremurilor, ar putea fi pus în vânzare, prin licitaţie, concurs de oferte sau prin tranzacţie privată de către reprezentanţii Artmark Historical Estate. Asta după ce Ministerul Culturii a refuzat dreptul deCItește mai departe
Surpriza! Haralambie Vochitoiu ameninta ca nu mai candideaza

Senatorul UNPR Haralambie Vochitoiu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, ca ”nu are acasa nici tablouri, nici lingouri de aur”, si ca are nevoie de o pensie pentru perioada in care a lucrat in Parlament, spunand ca, daca aceasta lege nu va fi adoptata, nu va mai candida pentru un nou mandat. Intrebat daca isi mentine semnatura pe proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, Vochitoiu, care este senator de Hunedoara, a spus: ”Eu am avut bunici si parinta carora le mutumesc din suflet ca mi-au dat doarCItește mai departe
Vochiţoiu, susţinător al legii pensiilor speciale pentru parlamentari. A încercat chiar să mascheze scandalul de presă!

Senatorul UNPR de Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu, este unul dintre aleşii care au semnat proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari. Vochiţoiu s-a crezut, probabil, mai şmecher decât alţi colegi de-ai lui, susţinători ai acestui proiect, şi a încercat printr-un subterfugiu străveziu, să mascheze scandalul de presă “mituindu-i” pe jurnalişti cu un alt proiect de lege halucinant. Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost depus miercuri la Parlament după ce inițiatorii au strâns 256 de semnături, potrivit iniţiatorilor. Proiectul de lege privind pensiile specialeCItește mai departe
ÎNCEPE RECENSĂMÂNTUL TRAFICULUI RUTIER

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România informează participanții la trafic că începând de luni, 20 aprilie 2015 se va demara recensământul traficului rutier. Astfel vor fi luate în calcul toate autoturismele aflate pe teritoriul României, indiferent de țara în care sunt înmatriculate. Această acțiune are loc ca urmare a recomandării Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite și se va desfășura în toate țările Uniunii Europene. Înregistrările de trafic se desfășoară după un calendar prestabilit, timp de zece zile, în diferite perioade ale anului,CItește mai departe
Ajutorul de stat pentru CEH ar putea fi aprobat săptămâna viitoare

Comisia Europeană ar putea aproba săptămâna viitoare ajutorul de stat de 100 milioane lei pe care Guvernul vrea să-l acorde Complexului Energetic Hunedoara, ceea ce va permite companiei să cumpere certificate de emisii de gaze şi să evite astfel o amendă de la forurile europene. Complexul trebuie să cumpere certificate de emisii de gaze fiind un mare poluator însă nu are bani şi de aceea s-a decis acordarea unui ajutor de stat pentru a cumpăra aceste certificate susţine ministerul de resort. Guvernul vrea să acorde Complexului Energetic HunedoaraCItește mai departe
“NU mai permiteţi tăierile rase din pădurile României!”

Activiştii ecologişti de la Greenpeace au lansat o petiţie on – line, prin care vor să salveze pădurile din România. Semnată deja de peste 2.300 de oameni, petiţia îşi propune să descurajeze tăierile haotice de copaci, care lasă versanţi despăduriţi complet şi asta fără ca nimeni să intervină. „Noul Cod Silvic este în dezbatere de aproape doi ani. În acest timp, pădurile României dispar într-un ritm alarmant: 3 hectare/oră. Cere parlamentarilor să adopte un Cod Silvic care să protejeze pădurile. În prezent, varianta propusă conține articole care faciliteazăCItește mai departe
Mai multe sectoare de pe DN 66A intră în reabilitare la Uricani şi Aninoasa

Două importante tronsoare rutiere de pe DN 66 A vor intra, de astăzi, în reabilitare. Primul tronson al DN 66A supus reabilitării este cel cuprins între kilometrul 0+000 și kilometrul 3+847, cuprins între intersecţia de la Livezeni cu DN 66 şi până la intrarea în municipiul Vulcan, pe raza oraşului Aninoasa. Al doilea tronson unde se vor executa lucrări de consolidare este cel dintre kilometrul 16+624 și kilometrul 23+800, respectiv de la ieşirea din municipiul Lupeni spre Uricani (zona Tusu) şi până în localitatea Valea de Brazi. În fine, ceaCItește mai departe
CEH, obligat de instanţă să-şi achite datoriile către “fraţii” de la Închideri de Mine

Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului şi-a câştigat în instanţă o parte din sumele datorate de “ortacii” de la Complexul Energetic Hunedoara. Tribunalul Hunedoara a obligat CEH să achite peste 1,1 milioane de lei către minele neviabile pentru cărbunele livrat şi neplătit. CEH are datorii de zeci de milioane de lei către SNIMVJ, care înglobează minele neviabile. În ciuda faptului că s-au purtat mai multe runde de discuţii, banii nu au ajuns în contul societăţii de Închideri Mine Valea Jiului, aşa că aceasta s-a adresat instanţei deCItește mai departe




