Acţiune amplă de salvare în munţii retezat.

     O turistă din Timişoara în vârstă de 45 de ani s-a aventurat pe traseul montan Piule – Pleşa – Cheile Buţii din munţii Retezat, iar datorită vremii nefavorabile a alunecat şi s-a accidentat. Turista, cunoscută de salvamontişti, a anunţat că pleacă pe traseul respectiv şi, odată cu trecerea timpului, nemaiprimind niciun semnal din partea acesteia, echipajul Salvamont Uricani s-a autosesizat şi a început operaţiunile de căutare.

11825641_988779621141437_5236358957614449692_n (1)

Primul demers a fost acela de a elimina posibilitatea ca femeia să se fi întors la spaţiul de cazare. Răspunsul negativ venit din partea reprezentanţilor pensiunii, la care femeia era cazată, a declanşat operaţiunea de căutare.

Echipajul de salvamontişti din Uricani, coordonaţi de şeful de formaţie Bogdan Danciu, a trecut la operaţiunea de căutare în teren.

Împreună cu echipajul Salvamont Lupeni şi Jandarmeria Montană, aceştia au înpărţit muntele în mai multe felii, luând în calcul şi posibilitatea ca victima să fie în stare de inconştienţă.

Operaţiunea de căutare a demarat în jurul orei 9 şi a durat până în jurul orei 18, oră la care un echipaj format din trei salvamonti a ajuns la victimă, acesta fiind conştientă. Au fost anunţate celelalte echipaje, pentru a se concentra asupra operaţiunii de recuperare şi transport a victimei, până în locul unde se afla un echipaj de ambulanţă.

În momentul găsirii, victima era suspectă de fractură cu plagă deschisă la nivelul gleznei stângi, entorsă la piciorul drept şi prezenta simptome de dezhidratare. Operaţiunea de transport a victimei a durat aproximativ două ore, zona în care a fost găsită fiind una greu accesibilă.

Victimei i s-a acordat primul ajutor apoi a fost transportată de urgenţă, cu elicopterul, la Spitalul Municipal din Timişoara.

De menţionat este faptul ca turista cunoştea muntele, avea echipamentul necesar pentru situaţii de acest gen, iar asta a jucat un rol decisiv în lupta cu supravieţiurea. De asemenea, calitatea de medic a victimei, a făcut ca în momentul în care salvamontiştii au ajuns la ea, aceasta să le poată spune exact simptomele pe care le simte.

Traseul Piule- Pleşa –Cheile Buţii este marcat cu bandă galbenă şi porneşte de pe drumul naţional DN66a, la 200 m amonte de drumul care duce la Complexul Cheile Buţii. După părăsirea drumului, începe urcuşul prin pădure care ţine până pe vârful Piule. De aici şi până la cabana Buta sunt două variante, ambele marcate cu banda galbenă.

[slideshow_deploy id=’17450′]