Incendiu de vegetație la Bănița. Pompierii se luptă de mai multe ore cu flăcările!

Circa zece hectare de teren dintr-o zonă greu accesibilă a localității Bănița, au fost mistuite de un incendiu provocat, cel mai probabil, de un proprietar de teren care a vrut să-și curețe suprafața de resturi vegetale și a scăpat focul de sub control.

isu-3

Zece subofițeri din cadrul unității din Petroșani au intervenit și au reușit să limiteze focul astfel încât să nu ajungă și la zona forestieră. Potrivit comandatului Detașamentului de Pompieri, Adrian Avram, pompierii intervin la această oră atât cu autospecialele cu apă și spumă, în zona în care autospecialele au acces, dar mai ales cu lopeți și pliciuri în zonele accidentate. Avram mai spune că a suplimentat numărul militarilor care intervin dat fiind faptul că vântul s-a întețit și există riscul ca focul să se extindă din nou.

[slideshow_deploy id=’30675′]