Ministrul pentru Dialog Social s-a întâlnit cu pensionarii din Valea Jiului

Ministrul pentru Dialog Social, Gabriel Petrea, s-a întâlnit cu pensionarii din Valea Jiului și nu numai. Au fost ridicate o serie de neajunsuri în ceea ce privește actuala lege a pensiilor, iar ministrul a subliniat că va întocmi un raport, în acest sens, pe care îl va prezenta în Guvern.

“Putem pleca, de aici, cu concluzia că viitoare lege a pensiilor trebuie să fie o lege echitabilă, care să repare inechitățile care au apărut în sistem. Asta înseamnă că trebuie să avem grijă ca în proietcul de lege care va reglementa pensiile să nu mai existe scăpări cum sunt acestea. Trebuie să avem grijă ca tot ceea ce dumneavoastră (pensionarii-n.r.) sugerați, sesizați și ne spuneți că există acolo să încercăm să le analizăm și să rezolvăm în consecință”,  le-a spus pensionarilor, ministrul pentru Dialog Social, Gabriel Petrea.

Pensionarii mineri sunt nemulțimiți de faptul că în urma recalculării pensiilor, unora le scade punctul de pensie. Ministrul a făcut lumină în acest caz.

“În ceea ce privește recalculările nu scade pensia nimănui. Dacă recalcularea este negativă, rămâne pensia întreagă. Nu scade nicio pensie. Dați-mi voie să cred că viitoare lege a pensiilor va fi una care să rezolve aceste probleme și împreună cu dumneavoastră vom reuși să rezolvăm lucrurile”,  a mai spus ministrul.

[slideshow_deploy id=’20328′]