Ediția 2018 a concursului județean ”Citești și câștigi” a fost lansată oficial

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, instituție subordonată Consiliului Județean Hunedoara, a lansat noua ediție a concursului ”Citești și câștigi!”, adresat elevilor din liceele și colegiile hunedorene.

La această ediție aniversară s-au înscris 23 de licee și colegii din județul Hunedoara, iar premiile care se vor acorda la final sunt cât se poate de atractive.

Primul pas în organizarea acestui concurs din ce în ce mai așteptat de elevi a avut loc miercuri, 14 martie la Deva. În cadrul festivității de lansare a concursului a avut loc reapartizarea pe grupe a colegiilor și liceelor înscrise, în urma tragerii la sorți, precum și comunicarea programului de concurs.

Competiția va debuta în 2 octombrie și se va încheia în 28 noiembrie a.c. Până atunci, elevii participanți vor avea de parcurs bibliografia aferentă domeniilor de concurs – Marea Unire, artă/sport, literatură, geografie, istorie – pentru a fi cât mai pregătiți la startul competiției.

”Ediția din acest an a concursului „Citești și câștigi!” o dedicăm Centenarului Marii Uniri de la 1918. În acest sens, printre cele cinci domenii din care se vor adresa întrebările am inclus la loc de cinste domeniul „Marea Unire”. În acest fel dorim să transmitem elevilor concurenți dorința și interesul de a se documenta, de a citi și de a se informa în profunzime despre evenimentele ce au premers acest mare moment istoric, despre înfăptuirea unirii tuturor provinciilor românești și, în final, despre încununarea luptei și a aspirațiilor seculare ale românilor – Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. De aceea, în domeniul „Marea Unire”, în cele șase teme, vor fi inserate întrebări legate atât de evenimente, despre contextul intern și extern al Unirii, cât și întrebări despre marile personalități românești care au ctitorit Unirea: Regele Ferdinand, Regina Maria, Ion Brătianu, Vasile Goldiș etc. Nu vor lipsi figurile de hunedoreni care au luat parte la Marea Unire, avocatul și jurnalistul Aurel Vlad fiind unul dintre aceștia. Astfel, în acest an, concursului „Citești și câștigi!” dorim să-i imprimăm o puternică notă de mândrie patriotică prin care să ne raliem la manifestările de evocare a Marii Uniri care se organizează peste tot în țară. Concursul nostru s-a bucurat de la un an la altul atât de aprecierea participanților, cât și de prețuirea deosebită a publicului. Anul acesta, cea de-a cincea ediție înregistrează un adevărat record de participare, fiind înscrise 23 de colegii și licee din județul Hunedoara”, spune Ioan Sebastian Bara, directorul Bibliotecii județene.

Organizată cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, Complexului Deva Mall (locul de desfășurare a concursului), al unor sponsori generoși: S.C. Anorom S.R.L., Banca Comercială Română, Bistro Lex Deva, Eurosport DHS S.A., Rom Insurance – Broker de Asigurare, S.C. Top Tech S.R.L. Deva, și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, competiția aceasta are o denumire a cărei alegere nu este întâmplătoare. Biblioteca Județeană și-a propus să scoată în evidență rolul determinant, hotărâtor în educație, al lecturii, al cărții.

La ediția din acest an a concursului „Citești și câștigi!”, ediție situată sub semnul Centenarului Marii Uniri, a fost prezent și președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora. În alocuțiunea sa, acesta a felicitat Biblioteca pentru inițiativa de a organiza de-a lungul anilor acest îndrăgit concurs și a subliniat rolul educativ de maximă importanță al acestuia. De asemenea, a accentuat sprijinul pe care Consiliul Județean Hunedoara îl acordă Bibliotecii în întreaga ei activitate, de la achiziția de carte la activitățile culturale de care se bucură toți membrii comunității locale și ne-a asigurat de suportul pe care îl vom avea în continuare din partea Consiliului Județean Hunedoara.

Desigur, pornind de la temele din care se vor adresa întrebări, concurenții vor avea deplina libertate de a căuta informații, de a merge pe firul lor, din aproape în aproape și în profunzime, cu alte cuvinte de a citi mult și cu folos.

Prin urmare, importanța acestui concurs este foarte mare, participând, elevii vor acumula multe cunoștințe care le vor fi de folos în viață, vor așeza o temelie serioasă la edificiul atât de necesar al culturii lor generale. Într-o lume în care informația se propagă mai rapid decât gândul, pentru a folosi o metaforă, a fi la curent cu multitudinea de informații din cele mai importante domenii ale cunoașterii umane este o necesitate. ”Biblioteca Județeană, ca instituție de cultură a județului, ca instituție formatoare în domeniul culturii, dar și al educației, a înțeles perfect această necesitate, motiv pentru care a inițiat și organizat acest concurs de mare anvergură și cu mare impact atât în rândul elevilor, cât și al publicului larg, care va putea urmări transmisiile directe la televizor”, apreciază Ioan Sebastian Bara.

Chiar dacă este un concurs de cultură generală, el se va desfășura după modelul unui campionat sportiv: vor exista grupe preliminare, sferturi, semifinale, finala mică și finala mare.

Fiecare echipă va fi formată din cinci elevi (un lider și patru coechipieri), doi elevi rezerve, un profesor coordonator. Acesta va comunica componența fiecărei echipe înainte de începerea confruntării. În timpul concursului se va putea face o schimbare în componența echipei, la solicitarea liderului de echipă, iar rezerva va rămâne în concurs până la finalul confruntării respective.

La acest concurs s-au înscris 23 de colegii și licee din județul Hunedoara, după cum urmează:

– Colegiul Național „Avram Iancu” Brad,

– Colegiul Național „Decebal” Deva,

– Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva,

– Colegiul Național Sportiv „Cetate” Deva,

– Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva,

– Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva,

– Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva,

– Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva,

– Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu,

– Colegiul Național „I. C. Brătianu” Hațeg,

– Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara,

– Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara,

– Colegiul Național de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara,

– Colegiul Tehnic „Matei Corvin” Hunedoara,

– Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia,

– Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni,

– Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie,

– Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus” Orăștie,

– Colegiul Economic „Hermes” Petroșani,

– Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani,

– Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani,

– Colegiul Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria și

– Liceul Tehnologic „Retezat”  Uricani.

Calendarul de desfășurare a evenimenului este următorul:

Aprilie/Septembrie: perioadă de pregătire
Octombrie: Etapa de calificare (22 confruntări, 3 respectiv 2 pe zi de la orele 11.00 –
12.00, 13.00 – 14.00, 15.00 – 16.00)
02.10.2018 (Marți) – 3
03.10.2018 (Miercuri) – 3
04.10.2018 (Joi) – 3
09.10.2018 (Marți) – 3
10.10.2018 (Miercuri) – 3
11.10.2018 (Joi) – 3
24.10.2018 (Miercuri) – 2
25.10.2018 (Joi) – 2
3. Noiembrie: Sferturi eliminatorii (4 confruntări, 2 pe zi de la orele 13.00 – 14.00, 15.00
– 16.00)
06.11.2018 (Marți)
07.11.2018 (Miercuri)
4. Noiembrie: Semifinale eliminatorii (2 confruntări de la orele 13.00 – 14.00 15.00 –
16.00)
14.11.2018 (Miercuri)
5. Noiembrie: Finala mică
27.11.2018 (Marți)
6. Noiembrie: Finala mare
28.11.2018 (Miercuri)