Violator căutat de polițiştii hunedoreni

Individul a abuzat sexual o femeie care muncea ca şofer de taxi. A forțat-o să-l ducă la marginea Hunedoarei, ca mai apoi să o violeze. Este recidivist şi a mai comis violuri ori tâlhării.
„În data de 10.06, în jurul orei 01.00, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de către o femeie din localitate cu privire la faptul ca, în timp ce desfășura activități de taximetrie, a fost abordată de un client, care a solicitat sa il transporte in cartierul Hasdat. Ajunși la destinație, barbatul a lovit-o si a amenintat-o, cerandu-i sa il transporte pe un câmp, in afara localității, unde, sub amenințare, a întreținut raporturi sexuale cu aceasta.
Polițiștii au intocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de viol si lipsire de libertate in mod ilegal, iar in scurt timp, in urma cercetărilor efectuate, au reușit identificarea unui bărbat de 41 de ani, din Hunedoara, banuit de comiterea faptelor”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.  Pe numele violatorului a fost emis mandat de aducere, iar polițiștii desfășoara activități in vederea depistării lui.
Recidivistul se numește Batalan Petru şi are 1.70 m,  constituție atletică, ten masliniu. Cei care-l văd sunt sfătuiți să anunțe imediat polițiştii.
[slideshow_deploy id=’24093′]