Fostul senator Haralambie Vochițoiu pune la dispoziția tuturor românilor lectura on-line a ”Certificatului de naștere al Statului Român”

Statul român, așa cum îl cunosc toți românii, s-a născut odată cu semnarea ”Tratatului de la Trianon”, la 4 iunie 1920. La 100 de ani distanță, evenimentul a fost rememorat în Valea Jiului, la doar câteva sute de metri de locul în care se afla, în Defileul Jiului, granița ce despărțea România antebelică de Imperiul Austro-Ungar. Iar acest lucru nu s-a întâmplat oricum ci, grație fostului senator Haralambie Vochițoiu, invitații acestuia – în rândul cărora s-au numărat Vasilică Potecă, Prefectul județului Hunedoara, Ilie Pârvan, inspectorul școlar general al județului Hunedoara dar și, via Skype, foștii miniștrii de externe ai României, Adrian Cioroianu și Titus Corlățean – au putut vedea singurul exemplar original în limba română al ”Tratatului de la Trianon”, document aflat în colecția privată a lui Vochițoiu, încă din 2016 când l-a achiziționat la o licitație de la familia marelui patriot Corneliu Vadim Tudor.

Acesta este însă de părere că toți romanii, indiferent de naționalitate, au dreptul sa cunoască ”Certificatul de naștere al Statului Român” și din acest motiv, cu sprijinul uneia din firmele pe care Haralambie Vochițoiu le deține, documentul a fost scanat și inclus în arhiva electronică Dia, de unde poate fi consultată, gratuit de către orice dorește. ”Estre un cadou pe care am vrut să-l fac românilor, la exact 100 de ani de la semnarea acestui document care a trasat granițele românești și toată România ca ansamblu. Împreună cu colegii de la arhiva DIA am scanat acest document, filă cu filă, cu un scaner de înaltă rezoluție, iar documentul digitalizat este acum la dispoziția tuturor românilor”, a declarat omul de afaceri Haralambie Vochițoiu.

Astfel, printr-o simplă accesare a site-ului acestei companii din Petroşani, specializată în operaţiuni de arhivare, se pot vizualiza toate cele 473 de pagini (din care 38 sunt în limba română) ale actului care a oficilizat graniţele României cu Ungaria, după încheierea Primului Război Mondial şi înfăptuirea Marii Uniri din 1918. Primii beneficiari ai formei digitale a tratatului vor fi 83 de elevi olimpici hunedoreni.

Este foarte important să cunoaştem momentele importante ale istoriei noastre, mai ales că acest tratat este considerat „Certificatul de naştere” al României. Este lăudabila iniţiativa care face ca de astăzi, tinerii, şi nu numai, să poată avea acasă, în formă digitală, importantul document. Sunt emoţionat de faptul că, la exact 100 de ani, la ora 17.00 – ora la care a fost semnat tratatul, pot să răsfoiesc singurul document original, în limba română” a declarat Vasilică Potecă, Prefectul județului Hunedoara.

Tratatul a fost semnat de 16 state, inclusiv România. Partea română a fost reprezentată de dr. Ion Cantacuzino, ministru de stat şi Nicolae Titulescu, fost ministru. Evenimentul istoric a avut loc la Versailles, în Palatul „Marele Trianon”. Acest tratat a fost semnat de Puterile Aliate (învingătoare în Primul Război Mondial) şi Ungaria (stat succesor al Imperiului Austro-Ungar), stat învins în război, pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România şi Cehoslovacia.

De pe acum, grație fostului politician Haralambie Vochițoiu, la 100 de ani după semnarea sa, ”Tratatul de la Trianon” poate fi consultat de toți românii, printr-un simplu click, de pe pagina arhivei electronice https://arhivadia.ro/