Cinci scrisori / O poezie de Mirela Cocheci

În Gerar din cinșpe zile

Răsfoind prin niște file,

M-au prins dorurile-n zori

De-a citi niște scrisori…

 

Prima, îmi așază-n minte

Luna… care blând, cuminte

Deopotrivă stăpânește

Din ‘nălțimile celeste

 

Pe cel slab, pe cel puternic,

Rege, rob, onest, nemernic…

Și de-un dascăl ce pe umăr

Ține lumea într-un număr.

 

Cea de-a doua mă transpune

De la lună… în genune…

Printre iambi, trohei, ispite,

Căi înguste, căi greșite…

 

La scrisoarea ce-a de-a treia

Încep să-nteleg ideea

Că istoria se repetă-n

Astă lume deșuetă.

 

Cât de bine-ai scris, Emine,

Despre mințile meschine,

„Astă pleavă, ăst’ gunoi”

A rămas aici, cu noi…

 

Și să uit de supărare

Iau a patra ta scrisoare

Și… iubirea mă asaltă,

„El înalt și ea înaltă”…

 

Și-n final, a cincea parte

Mi-amintește despre-o carte

Care spune că femeia

Este lacătul și cheia.

 

Cinci scrisori… le recitesc…

Plâng… Emine-ți mulțumesc!

Tu ești sus… Luceafăr blând,

Printre stele luminând…