Camera Deputaților

 
 

Comunicat de presă PSD Hunedoara / Legea Pensiilor a fost votată – măriri substanțiale de pensii, atât a celor existente cât și a celor viitoare

Noua Lege a Pensiilor a trecut de Camera Deputaților și va face dreptate celor aproximativ 5.000.000 de români. PSD are un calendar de guvernare și face ceea ce a promis. Nouă ne place să facem lucruri, nu zgomot, așa cum am observat că le place colegilor mei din Parlament. Spre exemplu, doamna senator Carmen Hărău afirma zilele trecute că „PSD-ALDE lasă în voia sorții Legea Pensiilor” pentru că aceasta nu a trecut la Senat. Aș dori să-i reamintesc doamnei senator că această lege a fost lăsată ”în voia sorții” laCItește mai departe


Proiectul legii salarizării personalului bugetar, adoptat de Camera Deputaților, forul decizional, cu amendamente

Proiectul legii salarizării unitare a personalului bugetar a fost adoptat, miercuri, 7 iunie, în plenul Camerei Deputaților, cu amendamente. S-au înregistrat 188 de voturi ”pentru”, 28 „împotrivă” și 47 de abțineri. Anterior, proiectul a fost adoptat și de Senat. Camera Deputaților este for decizional în acest caz. Proiectul de lege va merge la preşedintele României pentru promulgare în cazul în care nu va fi atacat la Curtea Constituţională, însă, potrivit news.ro, USR a anunţat de marţi seara, după adoptarea raportului în Comisia de muncă a Camerei, că intenţionează să sesizezeCItește mai departe


Măsuri mai dure pentru obținerea permisului auto. Vezi ce modificări ar putea apărea

Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor discută astăzi legea prin care se instituie probe mai dure pentru obţinerea permisului auto. Legea propune ca examenul pentru permisul auto să aibă patru secţiuni: teorie, poligon, traseu ziua şi pe timp de noapte. Iniţiatorii proiectului au avut în vedere reducerea numărului de accidente de circulație cauzat de slaba pregătire a şoferilor. La discuții este invitat și ministrul de Interne, Carmen Dan.  De asemenea, potrivit Strategiei de Siguranţă Rutieră românii care nu au terminat zece clase nu vor putea avea permis de conducereCItește mai departe


PSD – Jurnal de campanie / Candidatul Ilie Toma, îtâlnire cu alegătorii de la Peștișu Mic

Ilie Toma, candidatul PSD pentru Camera Deputaților, și echipa PSD s-au întâlnit ieri cu locuitorii din Mânerău și Josani, comuna Peștișu Mic. Ilie Toma a prezentat programul economic al PSD și avantajele care decurg din aplicarea acestuia. ”Salarii și pensii mai mari, scutiri de taxe și impozite de care se vor bucura mulți pensionari după o viață întreagă de muncă, o majorare consistentă a pensiei minime de care vor beneficia, în special, agricultorii, sunt câteva dintre măsurile imediate pe care le va pune în practică Partidul Social-Democrat”, le-a spus IlieCItește mai departe


Cristian Merișanu și tinerii Vulcanului

Pentru că și-a început cariera politică în echipa PSD încă din primii săi ani de facultate, dar și pentru că a condus ani de zile organizația politică a tinerilor social-democrați din municipiul Vulcan, Cristian Merișanu – în prezent viceprimar al municipiului Vulcan, președinte executiv al PSD Vulcan și candidat pe listele PSD pentru Camera Deputaților – înțelege foarte bine care sunt nevoile și așteptările tinerilor de la clasa politică și de la cei aleși să reprezinte comunitatea (inclusiv a tinerilor !) de pe funcțiile de conducere la nivelul administrației locale.CItește mai departe


Carmen Hărău l-a învins pe Dorin Gligor

Carmen Hărău l-a învins pe Dorin Gligor în bătălia pentru locul întâi pe lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara. Marţi seară, liberalii hunedoreni au stabilit listele de candidaţi pentru Parlament. Astfel, pe primul loc la Senat este Carmen Hărău, pe doi, Adrian David, pe trei, Ioan Petrui şi pe patru Vetuţa Stănescu. La Camera Deputaţilor, primul este Lucian Heiuş, pe doi, Dorin Gligor, pe trei Marcel Goia, pe patru Oana Frânc, pe cinci, Ovidiu Furdui, pe şase, Valeriu Butulescu, pe şapte Lucian Gherman iar pe opt, Mihai Irimie. UrmeazăCItește mai departe


Nistor se lasă greu

Preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a declarat marţi că social-democraţii îşi vor definitiva listele pentru alegerile generale până săptămâna viitoare. Nistor susţine că, încă nu s-a hotărât ce face, candidează la Camera Deputaţilor sau rămâne la cârma Consiliului Judeţean. „În următoarele două săptămâni vom definitiva listele electorale. Avem pregătiţi deja patru,cinci candidaţi. Liviu Dragnea ne-a cerut celor trei foşti deputaţi, mie, lui Resmeriţă şi lui Marica să revenim în Parlament. Mă onorează această solicitare, dar pentru mine va fi o decizie foarte grea. La Consiliul Judeţean sunt probleme, poate, multCItește mai departe


Legea ”grupelor speciale de muncă” intră în dezbaterea deputaților

Modificarea art.56 si art.57 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.263/2010, în sensul modificarii stagiului complet de cotizare pentru persoanele care au realizat stagii de muncă în condiții de muncă speciale și a celor care au desfășurat activitate în zona I si II de radiatii de la 30 la 20 de ani, se afla pe Ordinea de zi a Camerei Deputatilor din zilele de 13 si 15 iunie 2016, aceasta figurând la poziția nr. 12 din Odinea de Zi aCItește mai departe


VESTE BUNA! DIN 2016 SE VOR RECALCULA PENSIILE CELOR CARE AU LUCRAT ÎN GRUPA I ȘI A-II-A DE MUNCĂ

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege pentru completarea dispozițiilor, privind sistemul unitar de pensii publice. Beneficiarii acestei modificări legislative sunt persoanele pensionate înainte de 1 ianuarie 2011 și care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislației anterioare.  „Dupa cum stiti Camera Deputatilor a adoptat 2 proiecte de lege, prin care se modifica anumite articole din Legea 263 Legea Pensiilor si vor beneficia de aceasta schimbare pensionarii care au intrat in sistemul de pensii anterior datei de 01.01.2011CItește mai departe


DNA cere un nou aviz pentru arestarea Elenei Udrea, pentru luare de mită, în dosarul Gala Bute

Direcţia Naţională Anticorupţie cere un nou aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea, pentru trei noi fapte de luare de mită, în dosarul Gala Bute, privind contracte încheiate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu mai multe firme. Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de deputatul Elena Gabriela Udrea, pentru trei infracţiuni deCItește mai departe


Carmen Hărău, deputat PNL de Hunedoara: „Trei catastrofe ameninţă judeţul. Unde sunt parlamentarii puterii?”

Deputatul PNL de Hunedoara, Carmen Hărău, spune că asupra judeţului planează pericole cu potenţiale efecte la fel de dezastruoase precum cele ale „restructurării” mineritului şi siderurgiei din perioada 1996 – 2003. Hărău reclamă, în acelaşi timp, lipsa de reacţie a parlamentarilor din arcul puterii, despre care crede că preferă să tacă doar ca să nu-şi supere şefii şi să mai aibă astfel şanse la un nou mandat. Lipsa accesului la autostradă a municipiilor Deva şi Hunedoara, împărţirea incorectă a banilor pentru echilibrarea bugetelor locale şi solicitarea FMI de a seCItește mai departe


Grupul deputaţilor PNL va depune săptămâna viitoare, în prima şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă intitulată

„PSD guvernează la negru. Totul pentru PSD, nimic pentru cetățean”

Grupul deputaţilor PNL va depune săptămâna viitoare, în prima şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă intitulată „PSD guvernează la negru. Totul pentru PSD, nimic pentru cetăţean”, îndreptată împotriva ministrului Muncii, Rovana Plumb, care de cinci luni ignoră invitația reprezentanților PNL de a se prezenta în Parlament și a da o serie de răspunsuri. Încă din septembrie 2014, parlamentarii PNL au invitat-o pe doamna ministru Rovana Plumb pentru a dezbate probleme care îi interesează pe cetăţeni şi a dezbate proiecte de legi şi ordonanţe pe care le promovează Ministerul Muncii,CItește mai departe