Minele neviabile din Valea Jiului riscă să rămână fără personal!

laszlo domokosProgramul de închidere a nminelor neviabile ar putea fi torpilat de reduceile de personal, atrag atenţia reprezentanţii Sindicatului “Huila”, reprezentativ la nivelul Societăţii Naţionale de Închideri de Mine Valea Jiului.
Sindicaliştii au solicitat, în mod oficial,Consiliului Concurenţei reducerea la jumătate a numărului de disponibilizări prevăzute pentru acest an în programul de închidere a minelor de cărbune considerate neviabile, respectiv Paroşeni, Uricani şi Petrila. Aproape 700 de personae ar urma să părăsească sistemul în acest an, astfel că programul de închidere elaborat pentru cele trei exploatări miniere se va afla în imposibilitatea de a fi dus la bun sfârşit până în anul 2018. “Programul de închidere pentru anul 2015 prevede disponibilizarea a 695 de persoane de la SNIMVJ, dar dacă ar pleca aceşti oameni nu s-ar mai putea respecta condiţiile din acest proiect elaborat în anii 2010-2011 şi aprobat ulterior de Uniunea Europeană. Considerăm că programul de închidere este depăşit acum de realităţile din teren. Prin urmare, împreună cu conducerea societăţii am solicitat Consiliului Concurenţei reducerea numărului de disponibilizări pentru anul în curs la 350 de persoane”, a declarat preşedintele Sindicatului ‘Huila’, Lazslo Domokos. Reprezentanţii Sindicatului Huila au depus un memorandum în acest sens şi aşteaptă răspuns, care speră să le fie favorabil. De asemenea, s-a mai solicitat prelungirea perioadei de acordare a facilităţilor pentru pensionarii mineri la energie electrică şi bonurile de cărbune pentru aceştia, în condiţiile în care nu ar fi nevoie de sume suplimentare de bani, ci doar de realocarea unor fonduri ce nu au fost cheltuite.
La minele Paroşeni, Uricani şi Petrila mai lucrează acum 1.700 de salariaţi, iar reducerea numărului acestora cu 695 de persoane ar fi de natură să afecteze îndeplinirea obiectivelor stabilite în programul de producţie şi închidere. Potrivit programului amintit, de la Paroşeni şi Uricani mai trebuie extrasă huilă până în anul 2017 inclusiv, iar în anul 2018 se vor efectua lucrări de închidere a abatajelor. Pentru Mina Petrila, anul 2015 ar fi ultimul în care se mai extrage cărbune.



(Următoarea știre) »