Centenarul Marii Uniri a început la Lupeni cu un spectacol de teatru în premieră absolută

”Anul Centenar va fi marcat în municipiul Lupeni, așa cum se cuvine pentru un eveniment de o asemenea însemnătate istorică, socială și politică pentru noi toți”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.
De altfel, autoritățile locale de la Lupeni au și dat startul acțiunilor dedicate Centenarului Marii Uniri. Astfel, calendarul manifestărilor publice dedicate anului Centenar au debutat duminică seara, la Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni, care a fost gazda unei excepționale piese de teatru, jucată la Lupeni în premieră absolută.
Spectacolul intitulat „Ziditori ai Marii Uniri” a fost pus în scenă de Compania de Teatru ,,Civic Art” București, cu sprijinul  Primăriei și Consiliului Local al municipiului Lupeni, cărora li s-a alăturat și firma condusă de omul de afaceri Emil Părău – SC Comexim „R” SRL Lupeni.
La acest eveniment au participat, printre invitați, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță , viceprimarul Iacob Mesaroș, patronul SC Comexim R SRL, Emil Părău, alți oameni de afaceri și directori ai instituțiilor publice din municipiul Lupeni, reprezentanti ai bisericilor și cultelor religioase, consilieri locali și numeroși locuitori ai municipiului Lupeni.
”Pe parcursul acestui an vom organiza o serie de acțiuni de suflet dedicate Centenarului Marii Uniri, acțiuni prin care ne dorim să-i apropiem mai mult pe cetățenii din comunitatea Lupeniului, dar și pe toți locuitorii Văii Jiului, de tot ceea ce înseamnă respect pentru istorie și identitatea noastră națională. Cea mai mare parte a acestor acțiuni se vor derula pe scena Palatului Cultural și suntem datori să mulțumim din nou, și pe această cale, fostei administrații locale care a făcut posibilă reabilitarea acestui frumos lăcaș de cultură, cu care ne mândrim astăzi că este o adevărată bijuterie arhitecturală unică în județul Hunedoara și printre puținele din țară, ca arhitectură și acustică”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Acesta a dezvăluit și faptul că, odată cu acest prin eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri, Lupeniul a sărbătorit un dublu eveniment. ”Sărbătorim pe de o parte începutul acțiunilor dedicate Centenarului Marii Uniri iar, pe de altă parte, marcăm evenimentul cu numărul 200 pe scena Palatului Cultural Minerul, după reapunerea acestuia în folosință. Prin evenimentele culturale care vor avea loc, în acest ritm apreciat și așteptat de publicul iubitor de cultură din municipiul nostru, la sala Palatului Cultural, vom continua proiectul nostru intitulat Lupeni-Capitală Culturală a Județului, un proiect după cum știți început de actualul senator Cristian Resmeriță, în perioada mandatului său de primar al municipiului Lupeni. Doresc și pe această cale să mulțumesc Consiliului Local al municipiului Lupeni, domnilor consilieri locali, care au înțeles importanta acestor evenimente pentru lupeneni și au făcut posibilă desfășurarea lor și este o deosebită plăcere să invit cetățenii municipiului Lupeni dar și pe cei din întreaga Vale a Jiului să participe la toate evenimentele care vor avea loc la Lupeni, fie ele dedicate Centenarului Marii Uniri din acest an, sau pur și simplu alte evenimente culturale care se vor derula pe scena Palatului Cultural Lupeni”, a mai precizat primarul Lucian Resmeriță.