Dor și vers
Te aștept ca pe-o minune / O poezie de Dorel Neamțu
Și te-aștept ca pe-o minune Să răsai din colț de lume Și din focul meu de vreji O scânteie să alegi Și la poarta mea de vise Vei vedea inimi deschise Rupe-n fugă un trandafir Ca să plâng după-al lui fir Iar tu din farmecul tău Să te-ntorci la plânsul meu Să te-mbraci cu lacrimile Și cu toate patimile De se va- nsera cu seara Tu să-mi mângâi înserarea Eu te -oi ridica în vânt Să nu mai calci pe pământ Și te-oi trece printre plopi Ca răcoareaCItește mai departe
Uniți, întru credință, un viitor ne-om face! / O poezie de Mirela Cocheci
Credința-i risipită prin colțurile zării Și pleava-n loc de cinste e pusă-n fruntea țării, În dezbinarea asta atât de pervertită Întreaga omenire e îndobitocită. În pântece, azi, pruncii aud neromânește Și Sfânta Liturghie pe-ascuns se săvârșește Voindu-se să cerem o pâine-n altă limbă Străine interese destinele preschimbă. În aste vremuri tulburi cu boli și cu războaie Cu Dumnezeu în suflet să trecem prin văpaie, Să înălțăm o rugă în limba noastă sfântă, În graiul țării-n care și pietrele cuvântă. Ne vom pleca, dar numai în fața Mântuirii Și stavilă vomCItește mai departe
Ninge peste flori / O poezie de Dorel Neamțu
Ninge peste flori Și peste fiori Nins de sărbători Ninge peste-un gând Ninge sărutând Departe, un vânt Ninge peste tine Ninge peste mine Cu flori reci, divine Nu călca pe neaua Nu călca pe steaua Albă ca laleaua Nu călca nici ninsul Nu călca nici plânsul Nu călca pe dânsul Flori de nea răsar Ninge peste-un jar Scântei se-aprind iar De va ninge mâine Să știi că-i minune Să te strig pe nume De n-ai să auzi Fă-te că n-auzi Dorul să-mi ascunzi Ninge peste floriCItește mai departe
Lui Eminescu / O poezie de Dorel Neamțu
,,Era un vis misterios Și blând din cale-afară Căci prea era de tot frumos De-a trebuit să piară” Cu nimb de aur peste ape Și lacrimi de mărgăritar A coborât să ne adape Din Sfantu-i mare calendar Sub flamura de STEAUĂ rară Un voievod înalt și teafăr Aprinde-n vers seară de seară Pe cerul nost-al SĂU Luceafăr Și dulcele lui dor de MAMĂ Ce arde -n noapte ca un gând Printre salcâmi pe EL îl cheamă La taina Sfântului mormânt Sărutu-i dulce ca o vrajă Și un mirosCItește mai departe
Mi-am făcut / O poezie de Dorel Neamțu
Mi-am făcut iubirea soartă Și din umbră-un ideal Să-mi răsară la a mea poartă Luceferi, val după val Și din pasul meu de frunză Printre ramuri se vor bate Stelele ca să pătrunză La ferestre sărutate Când va curge Luna-n noapte Peste fruntea mea senină Înălța-voi cânt de șoapte Din blestem și din lumină Să coboare duhul serii Peste-a anilor cunună Ca să dăruiesc tăcerii Chipul tău și a mea strună Din izvoare limpezi ape Ce vor curge pân-la cer Se vor strădui să sape JaleaCItește mai departe
Suflet orfan / O poezie de Dorel Neamțu
Sufletului tău orfan, Sufletului meu orfan. Părinții noștri poate-s duși la târguri Să mai aducă iar o pâine albă Căci în genunchi urcau până în vârfuri Să vadă viața, ca pe-o holdă dalbă Părinții noștri poate-s cu colindul Pe la ferestre ori pe la copii în vise Sculptând pe fruntea lor divină, nimbul Și-apoi plecau spre zările aprinse Părinții noștri, poate-s o minune Ce ni s-a dat să o purtăm în cântec Un răsărit și-apoi un Soare-apune Că-s zămisliți din pâine și din pântec Părinții noștri-s îngerii din ceruri CeCItește mai departe
Logodna dintr-un vers / O poezie de Dorel Neamțu
Tu ești logodna dintr-un vers Și dintre miile de astre Ce strălucesc în univers Ești valul mărilor albastre Un susur rar, de râu aparte Rostind a pietrelor durere Tu ești aproape, dar departe Ca o comoară de-nviere ! S-au întomnat și păsările Bujorii s-au făcut poieni În vreascuri ard viu flăcările Ca-n sărbători de sânzieni Ce pas de pasăre coboară Printre arbuștii ruginiți? Eu-un sfânt săltat de căprioară În văzul iezilor iubiți Voi curge ca un vin din struguri Pe la amiază de iubit Și-or înfloriCItește mai departe
Eu îmi sunt toamnă / O poezie de Anca Ciolca
Mi-am desenat pe frunze inocența Și le-am privit, cu ochii umezi, Purtate de un vânt tomnatic, Moale, dulce, pătrunzător, Spre desișul pădurii din suflet. Uneori îmi visez iubirea Cum se ascunde în palma ta. Și toate răspântiile se aliniază Și toate amintirile se topesc Ca luceferii, în oceanele uitării. Mi-am prins la gât Salbă de frunze ruginii Și sunt o toamnă însorită, Cu degete de flori Vibrând pe arcușul viorilor nocturne. M-am desfrunzit de dor Și alerg goală spre răsărit. Însă toate cărările Mă duc spre mine, mereu. Eu îmiCItește mai departe
Ziduri / O poezie de Mirela Cocheci
Când zidurile tale m-au pătruns Eu le pictam cu aripi sângerânde Și-atâtea întrebări făr’ de răspuns Au amuțit în visele flămânde. Culori de curcubeu ți-am așezat În nopți cu nevisări… și mii de stele Ți-am pus pe cerul tău întunecat, Pictându-le cu degetele mele… Cu lacăte la porți mi-ai mulțumit Și umbre reci pe ziduri citadine, Cu mii de lanțuri m-ai împrejmuit Și colți de stânci înfipți adânc în mine. Și totuși, cred că n-a fost în zadar, Iar zidul va începe să devină Tablou pictat peCItește mai departe
Lasă-mi frunzele să cadă / O poezie de Dorel Neamțu
Lasă-mi frunzele să cadă Toamna mea de pe pământ Și din cer, ca să se vadă Cum sărut eu ce-am mai sfânt O iubire ce mă naște Ca pe-un trandafir pe câmp Zorile toate-l vor paște Însă eu tot nu mă frâng Pe culoarea ce mi-i dată Ca un fulg senin, născut O poezie se arată Ca din primul tău sărut Seara când lumina tace Și doar greierii grăiesc Dor de tine mi se face Dor de ceva-mpărătesc Și când strugurii din vie Zâmbesc Soarelui dinCItește mai departe
Am să te caut / O poezie de Dorel Neamțu
Am să te caut că pe-o comoară Prin anii duși la o-ntâlnire Din ochii tăi ceresc coboară Fiorii sfinți dintr-o iubire Un marș de gânduri leagă cerul Cu-a tale visuri de femeie Și se topește zilnic gerul Ca de un fulger de scânteie Am să te-aștept ca pe o rază Întâiul scâncet de lumină Și ochii mei or să te vază Precum de farmece ești plină Din glasul tău vor curge stele Și-amor de cântec printre flori Uda-va-n veci visele mele Un curcubeu de mii culori CItește mai departe
Tu ești steaua ce răsare / O poezie de Dorel Neamțu
Tu ești steaua ce răsare Mai frumos ca o cunună Numai într-un colț de mare Numai într-un colț de Lună Când luceferi din înalturi Se coboară-n Marea Moartă Unde nu-i viață-n veacuri Tu învii iubirea n poartă Și din ploaie faci mătase Și un fir de curcubeu Spune-i inimii să-mi lase În șoptit numele tău Când prin crengi de cireși albe Se rotesc a lumii stupi Ochii tăi sunt două salbe De visări, să nu le rupi Și din pasul ce nu știe Să se-oprească din cântat SeCItește mai departe
Satul meu de după Uricani / O poezie de Mirela Cocheci
Pe-un drum ce șerpuiește printr-o vale, Pe-o cărăruie, după Uricani, Să te oprești, străinule, din cale În satul meu cu harnici momârlani! La poarta de intrare-n Retezat Unde se-mbină cerul cu pământul, Să te oprești din drum, la mine-n sat, Să-ți altoiască muntele veșmântul. Să poposești la stânele de oi Când momârlanii-s duși la ciobănie, Te-or aștepta cu brânză și cu sloi, Te-or îmbia cu-o gură de răchie. Iar de vei bea din Jiul ce străbate Sătucul meu, de după Uricani, N-o să mai vrei din drum a te abateCItește mai departe
Ai răbdare! / O poezie de Mirela Cocheci
Mă înclin, noapte, veșmântului tău împodobit cu mii de stele și-mi plec fruntea la picioarele tale. Cu umbra ta coborâtă peste trotuarele încă fierbinți îmi șterg sudoarea zilei. O zi toridă care mi-a pus pe umeri raze de foc, făcându-mă să-mi număr pașii pe asfaltul în clocot. Tu vii și timidă cum ești, îmi așezi o adiere peste creștetu-mi încălzit peste care iulie și-a scuturat cu nepăsare simbolul. Și încep să visez… Visez pădurile de acasă, din Valea mea dragă, pe care necunoscătorii o numesc Valea Plângerii. Dar le spunCItește mai departe
Orpheus / O poezie de Mirela Cocheci
Apollo-i dăruise o liră fermecată, Înmărmurește clipa când strunele cuvântă, Când pietrele se mișcă, Olimpul se desfată, Blagoslovit de muze, Orpheus cântă, cântă… Acordurile zboară, suave, măiestrite Și trilul îmblânzește orice sălbăticiune, Se-opresc argonauții, sirenele-s vrăjite, Ecourile lirei răzbat până-n genune. Vrăjită fu și Nimfa și-i deveni soție, Dar șarpele, mușcând-o, a coborât-o-n gheenă, El, întorcând privirea, o îmbia să vie… Dar ea încremenise-n a hadesului trenă. Zadarnic se oprise Sisif, cu stânca-n coame Și vulturii-ncetară din Prometeu a rupe, Uită Tantal, zadarnic, de sete și deCItește mai departe
Mai ninge-mă… / O poezie de Dorel Neamțu
Mai ninge-mă cu o visare Mai plouă-mă cu o așteptare Mai vindecă-mă cu o uitare Mai pierde-mă cu-o-mbrățișare Mai iubește-mă cu o despărțire Mai desparte-mă cu o iubire Mai culcă-mă cu o trezire Mai visează-mă cu o nevisare Mai plânge-mă cu o împăcare Mai cântă-mă cu o necântare Mai strigă-mă cu o nestrigare Mai ceartă-mă cu o necertare Mai oprește-mă cu o neoprire Mai sărută-mă cu o nesărutare Mai poartă-mă cu o nepurtare Mai plimbă-mă cu o neplimbare Mai ninge-mă, mai plouă-mă, mai strigă-mă, mai pierde-mă, mai căută-mă, maiCItește mai departe
Zi de coasă / O poezie de Florentina Mitrică
„Auzi, Mărie, lasă tiglăzău’ Și pune tanieru odat pă masă, Să nu scobor din cer pă Dumniezău, Că îs flămând și vreu să merg la coasă. Adu tolceriu, merg după rachiu! Întinde mâna-n scrin și dă-mi și-o cană, Vreo șasă oauă să mănânc când viu, Și lângă crumpeni pune niște slană.” „Trăznească-vă odată beutura!”, Pufnea Maria-n gândurile sale, „Că o să mi se umple-ndată bătătura De niște puturoși la guri cu bale.” Lăsă Măria jaru-n tiglăzău Și rufele stropite într-un coș Și înjură și ea de DumnezăuCItește mai departe
La Steaua ta `nălța-voi osanale ! / O poezie de Mirela Cocheci
Când cerul, din lumini te-a răsărit Prin cinci scrisori, ți-a nemurit cuvântul, Cu mii de versuri scrise-n infinit Ți-au sărutat lyridele veșmântul. Și primăveri c-un singur anotimp Și-au scris în „Epigonii” strălucirea, Din „Glossă” care dăinuie prin timp „Dorința” ta și-a zămislit fiirea. Cu flori albastre scrise-n ochii mei „La steaua” ta, ‘nălța-voi osanale, În suflet cu un „Făt Frumos din tei” Visez, visez, pe versurile tale! „Mortua est”, rămas nemuritor, „Sara pe deal”, „Te duci…” spre nemurire, „Și dacă…” vii, „Mai am un singur dor”: DinCItește mai departe
Ochii tăi / O poezie de Dorel Neamțu
Ochii tăi cei negri, iară Îi privesc dintr-un tumult Și-i aseamăn cu o rară Frumusețe de demult Și din crengile de spice Ce duc vânt, ce duc fiori Numai muzica ta zice Parcă sunt două viori Dimineața printre ramuri Pe când razele coboară Ochii tăi sunt două flamuri Răsărite din izvoară Din a ta o sărutare Și din ochi tăi cei teferi Se-aprinde – o lumânare Și pe cer se-aprind luceferi Nu e Doină mai aprinsă Ca Doina din ochi tăi Nici o inimă nu-i stinsă Nici unCItește mai departe
Gând înspre Luceafăr / O poezie de Ioan Alexandru Tătar
La noapte stinge-se-va lumina Și va pleca Luceafărul departe, Și va rămâne doar iubirea senină, Și ani-lumina de singurătate… E liniște în crâng si e liniște în cer, și la lacul cu nuferii cei galbeni În curte, la Ipotești, ai lăsat mister, anii sunt, fără tine, tăcuți și terni… Aud dinspre vale ecoul vocii tale Și vine umbra ta, în tropot de stele, Veronica și ea ridică rugile sale, La Văratec, pierdute, lacrimile mele… Am fost și n-am fost pe urme eminesciene, Am visat și n-am visat,CItește mai departe
Mă doare… / O poezie de Dorel Neamțu
Mă doare o floare Floare născătoare De inimi fecioare Cu vise de Soare Mă doare o apă Limpede, curată Ce curge udată Lin ca niciodată Mă doare un cântec Mă doare-un descântec Frumos ca un scâncet Dulce ca un plânset Mă doare o vale Lungă a ei cale Murmurând agale Dorurile tale Mă doare apusul Mă doare tot dusul Mă doare nespusul Ce mi-a rotit fusul Mă doare, mă doare Tot ce-i sfânt sub Soare Mă doare o floare Ce-i nemuritoare Mă doare izvorul Mă doare șiCItește mai departe
Atât de vie / O poezie de Anca Ciolca
Femeie, TU, ce operă de artă cu iz de nebunie Ca o văpaie arzi pentru iubire Sărutul tău, cu gust de nemurire, Transformă nopțile, în agonie! Ești caldă, dulce și suavă Când te topești, în clipele fierbinți, Mă-nebunești, mă scoți din minți, Când dai în pârg, ca o agavă. Atât de vie, cu trăiri nemărginite Tot ce atingi, primește strălucire. Vibrezi de-atâta bunătate și iubire Și-mi spargi din suflet, lacătele ruginite. Femeia mea cu sânii de cristal, Blestemul meu, cu ochi de peruzea, Am să naufragiez înCItește mai departe
De-aș fi / O poezie de Dorel Neamțu
De-aș fi boarea focului Aș aprinde-a locului Clipă a sorocului Să rămân norocului De-aș fi iarbă de pe mal M-aș preface într-un șal Să mă ducă val cu val Să ajung la tine voal De-aș fi mac roșu-aprins Aș veni la tine stins M-aș lăsa în brațe-ntins C-a mea inima-i aprins Dacă-aș fi o rândunea Aș zbura pe fruntea ta Să-mi fac cuib de a învăța Să pot iubi DRAGOSTEA Dacă-aș fi un porumbel M-aș face al tău cercel Și apoi rotund inel Ca să-ncap și eu înCItește mai departe
Am hrănit cuvintele / O poezie de Dorel Neamțu
Am hrănit cuvintele Miresele, sfintele Cu lumina din altar Ce ne este nouă dar Aprinsă din al tău har Am purtat cuvintele Printre doruri, scumpele Fiecare în oglinzi Tu, mâinile să le întinzi Și IUBIREA s-o cuprinzi Am cântat cuvintele Dulcile, șoptitele Pe o ramură de nuc După ce -a cântat un cuc Și-n alt codru iar mă duc Am sfințit cuvintele Cum face părintele Când se-apleacă la pământ Să-l sărute ca pe-un sfânt Pe copilul din mormânt Am trimis cuvintele Pe la toate doinele Să le cânteCItește mai departe
Lasă-ți visul / O poezie de Dorel Neamțu
Lasă-ți visul peste umăr Ca și părul lung de zână Ca să vin și ca să-ți număr Ochii tăi, flori pe cunună Când se-aprinde ceru-n noapte Tu te lași iar sărutată Martori ne sunt șoapte, șoapte Și-a ta buză fermecată Iar când taci ca o icoană Eu te ascult cu ochii mari Și-nconjor a ta coroană Ca pe-un codru de stejari Și te port in brațe iară Pân` la dulcele izvor Unde cântă-o căprioară Așteptându-l pe-al ei dor Numai noi știm de pădurea Ce ne-aduce fericirea Sărutându-ne aiureaCItește mai departe
Valea luminii / O poezie de Mirela Cocheci
Cum de-ai ajuns tu, din Valea Luminii, o Vale a plângerii? Ce blestem s-a abătut asupra ta de ți s-a întunecat privirea, iar laurii din flori de cărbune strălucitor care ne-a încălzit și ne-a luminat atâta timp, ți-au pălit sub greutatea jugului pe carea ți l-au așezat pe umeri niște neisprăviți, neiubitori de neam și glie? Cum de-ai devenit lacrimă peste hotarele străjuite cu sârg de-ai tăi grăniceri neînfricați: Parâng și Retezat și peste apele duioase ale bătrânului Jiu care te-a mângâiat cu jienele sale? De ce să fii aCItește mai departe
Am s-acopăr Cerul / O poezie de Dorel Neamțu
Am s-acopăr cerul Cu inima-mi frântă Să cobor misterul Pe fruntea ta sfântă Să se nască șoapte Din a tale gânduri Să rostească-n noapte Iubiri, rânduri, rânduri Să cobori din vise Peste frunza vie Să-ți fie deschise Uși de-mpărătie Și să porți pe frunte Divina cunună Albă ca un munte Ce stele adună Am să-ți opresc pasul Lângă visul meu Ca să-ți cânte glasul Cântece de zeu Rămână pe buze Și pe orice gând Sărutul de muze Ca un legământ Flori or să răsară In această ziCItește mai departe
Baladă pentru Fiul Tău / O poezie de Camelia Florescu
Suntem urme de cuțit pe asediul zăpezilor urme de cer pe coaja copacilor pune-mi , Doamne scâncet lângă scâncet aripă lângă aripă balada colțului de suflet ce am rămas să urce-n noi pârguită ca o notă încrustată în cerul gurii ca un bob de strugure înainte de sacrificiul viei Tale Suntem urme de neliniște gonind prin venele primăverii urme de albastru pe geamurile ochilor noștri pune-mi, Doamne urcuș lângă urcuș plânset lângă plânset balada colțului de cruce ce am devenit să urce-n noi arcuind ca o palmă în careCItește mai departe
Și-mi pare rău… / O poezie de Dorel Neamțu
Și-mi pare rău că nu mai plâng C-atunci, când mă trezeam râzând Și dorul tău mă fermeca Și la -al meu geam tot răsărea Lumina ta, lumina ta Și dacă nu-ți voi mai citi Pe vânt, pe frig, tot ce tu scrii Când nu voi mai privi la cer Și zâmbetele tale pier Eu tot mai sper, eu tot mai sper Și de-ngheța-voi într-o zi Să știi că tot te voi iubi Că am făcut demult o zestre Ca să ți-o las când nu mai este A meaCItește mai departe
PETALE DE MACI / O poezie de Mirela Cocheci
Se cutremură pământul, din adânc o fiară scapă, Se ridic-un urs în flăcări și răcnește cu putere, Cerul își ascunde fața, soarele mormânt își sapă, Fiara furia-și revarsă, lumii-ntregi tribut îi cere. Și începe prigonirea…Purpura scurmă văzduhul, Talpa fiarei calcă aspru peste suflete și sorți, Se înfoaie, se zbârlește și apoi își poartă buhul Prin cetăți fără de turnuri, fără ziduri, fără porți. Ursul calcă peste îngeri, peste vămi, peste copaci Și pământul se preface într-o vastă închisoare, Mușcă fară nicio milă din petalele de maci, Temnița e tot maiCItește mai departe
Strigăt de pe front / O poezie de Mirela Cocheci
Cuvintele-mi îngheață pe buze, nerostite, Vertijul are schije ce aspru biciuiesc Și tâmpla îmi zvâcnește străpunsă de cuțite, Iar niște limbi înalte de foc mă-mprejmuiesc. O frică fără milă năvalnic mă pătrunde Și gheara-i ascuțită în cord mi s-a vârât, Să mă ascund îmi vine, să fug, dar nu știu unde, Rezistă, strigă mintea, rezist, dar nu știu cât! Pe fruntea-mi străvezie cu greu se înfiripă O rugă, dar se-neacă, pierdută-ntr-un ocean, În piept zvâcnirea-i cruntă, se tânguie și țipă Și-n creștet mă apasă un aspru bolovan. CItește mai departe
Vals / O poezie de Mirela Cocheci
Valsează timpu-n brațe de netimp În ritm de răsărituri și apusuri Se-nclină însăși fruntea lui Olimp Să preamărească sensul din opusuri. De jos, de sus, Pământ și Panteon Lumina și-ntunericul visează Un vals în doi pe-o scenă-n Odeon Și trupurile lor se-mpreunează. Un pas-nainte, altul înapoi, La stânga și la dreapta nemuririi Întruchipați într-unul amândoi Uitând de rânduielile fiirii. Se contopesc în trei dimensiuni Iar cea de-a patra-ncepe să se nască, Se-mpart în mii și mii de versiuni Și cine-ar cuteza să-i mai oprească? Și-apoi trezițiCItește mai departe
O pictură / O poezie de Dorel Neamțu
Mi-am adunat un gând de-atunci Când înfloream ca macii- n lunci Iar TU ai răsărit izvor Și-ai lăcrimat in al meu dor In dulcea clipă de amor Nu mai erau nici nori pe cer Nici iarna nu era un ger Iar drumul meu era lucios Vedeam un chip prea luminos De-am tresărit de-așa frumos Și am simțit că-i de departe Ca o pictură dintr-o carte Și m-am oprit să văd minune Aveam în față o rugăciune Un răsărit ori Soare apune Și am zburat așa prin viațăCItește mai departe
Un timp cu X zerouri / O poezie de Mirela Cocheci
Frica țipătu-și asmute peste asfințitul tern, Semne lungi de întrebare prin văzduhuri se răsfiră, Mesageri cu glugă neagră aduc zvonuri din infern, Frunțile înspăimântate se apleacă și se miră. Prin ruine de lumină ochii picură-ntrebări… Însă cine să răspundă? Rațiunea pare dusă Pe-un tărâm fără de sensuri, plin de ură și trădări… Ochii-și picură mirarea peste liniștea apusă. Răsăritul și-asfințitul judecata și-au pierdut, Teama stăpânește mintea, orizontul se destramă, Apele-și închid adâncul, în cetăți cu strigăt mut Întunericul domnește, timpul se așază-n ramă. Și în fiece secundăCItește mai departe
Valul / O poezie de Dorel Neamțu
Valul de stânca neagră se sparge Plutesc în derivă firave catarge Fiori de iubire ascunși între pleoape Răsar lângă ochii-ți atât de aproape Și vântul tot poartă catarge pe mare Cântă-nserarea, Luna răsare Iar ochii-mi se-aprind lângă a tale buze Și TU te desprinzi de surorile muze Pe marea ce-neacă sub valuri corăbii Se duce războiul cel crud între săbii În sufletul meu se deschide o poartă Și-n ceasul de noapte IUBIREA te poartă Ca pe-un val de mare ce-neacă catarge Iar TU mă cuprinzi în brațele large CItește mai departe
Hades / O poezie de Mirela Cocheci
Urgia se arată dinspre (v)est… Din pâlcuri diabolic plumbuite Un cioclu-corb ivit în mod funest În gât profan luminile înghite. Timpanele pocnesc de-atâta bis, Sisifi împing preaveșnica povară Pe-un cer căzut în colțuri de abis, Pleiadele din Taur se coboară. Cu frica-n tâmple irișii apun, Genunea în sudori osândă-și cască Și Mielul tace-n noaptea de ajun Ne-nțelegând de ce să nu se nască. Viermi cadaverici suflă-n lumânări Și-n umbra rugăciunilor proscrise Luminile zăcând prin ne-ntrebări Se sting pe rând sub cerurile-nchise. În imaginea de deschidere: pictură deCItește mai departe
De n-ar ninge… / O poezie de Dorel Neamțu
De n-ar ninge peste glasul Umbrelor de subsiori M-aș apropia cu pasul Dulcilor noștri fiori Și am amâna sărutul Cu un cântec de demult Ca să-mi fie tot avutul Tu să cânți , eu să te ascult Căci la marginea iubirii Se aprinde un izvor Este glasul fericirii Ce mă-nvață acum să zbor Nu mai știm de-i vara vară Nici de noi nu ne -amintim E o dulce floare rară Clipa-n care ne iubim Peste malul de visare Ce se-ascunde sub un nor Trecem noaptea-n neuitare Răsărind din plânsCItește mai departe
Printre sălcii / O poezie de Dorel Neamțu
Printre sălciile de apă Ce cunună noaptea-ntreagă Aștept ziuă să se facă Să te văd cât mi-ești de dragă Și din zâmbetul de Soare Ce cuprinde albastra-mi carte Am să fac o sărbătoare TU de-o parte, eu de-o parte Pașii tăi se-aud în trepte Printre vuietul de raze Coborând de sus, pe creste Răsărind a noastre oaze Și sărutul gurii tale Ce cuprinde-o mângâiere Este crucea nunții mele Sărbătoare de ÎNVIERE Dintr-un foc ce nu mai arde TU faci flacără înaltă Când atingi a mele coarde Numai TU șiCItește mai departe
Urme de lumină / O poezie de Mirela Cocheci
În acordurile nopții, sub covor de stele mute Luna-și varsă asfințitul peste chipuri ostenite, Flutură cununi de umbre, ziduri negre-n amăgire, Se duc vise ne-mplinite spre neant, în nălucire. Scapără pe cer tristețea necuprinselor tăceri, Se-ntrevede începutul unor false învieri, Se târăște neputință de-a grăi în adevăr, Palma somnului asudă peste florile-mi din păr. Somnul lumii se întinde arătându-și nepăsarea, Câmpuri sumbre de-ntuneric risipesc în valuri zarea Și din stelele apuse cu-a lor umbră de argint Turme de strigoi de noapte trec prin lume amăgind. Fug pierduteCItește mai departe