Dor și vers
Din palatul plin de visuri / O poezie de Dorel Neamțu
Din palatul plin de visuri De la margine de gând Răsar lacrimi din abisuri Ce- s purtate de un vânt Și pe prispa TA de zâmbet Colorată- n patru zări TU săruți cu al TĂU cântec Glasul dulcei depărtări Și la geamul de la Soare Lași doar umbra TA să treacă Că un murmur de izvoare Unde cerbii se adapă Și la geamul de la Lună Se aprind iar ochii- TĂI Cântă liniștea străbună Înfloresc iar ochii mei Și la geamul dinspre ziuă O ICOANĂ de arată E o umbrăCItește mai departe
Și frunza de vie învață să scrie / O poezie de Dorel Neamțu
Și frunza de vie Învață să scrie Cu boabe de struguri SFÂNT, numele TĂU Și râul ce curge Lacrima îți smulge Pasul ți-l oprește IUBIREA TA crește Fagure de cântec Cântec și descântec Tulnic peste gânduri Mireasă de vânturi Se lasă amurgul Parcă paște murgul TU te înalți din apă Curcubeu se adapă Se pleacă alunii Pe corzi de vioară Stelele coboară Printre ochii lumii Și izvoare scaldă Inima TA caldă Pururea aprinsă Flacără nestinsă Se înalță visul TU ești paradisul Luceferi de seară TE sărută iară Și TU eștiCItește mai departe
Oare cine?… / O poezie de Dorel Neamțu
Oare cine te va ,,doarme” Când am să visez cu vântul Am să plâng la cerbi in coarne Și am să aprind pământul Oare cine te va ,, plânge” Sălcile când dorm in ape Vița viei ce se frânge Curcubeie să adape Oare cine te ,,lumină” Noaptea când se naște cântul Apa lumii e puțină Pentru visul tău cel SFÂNTUL Oare cine te ,, răsare” Peste margine de raze Când șoptesc din zare-n zare Singuraticele oaze Oare cine te ,, apune” Calendar născut din semne Piatră ce arde tăciune CânteculCItește mai departe
Unde ești, toamnă ? / O poezie de Dorel Neamțu
Tu ești toamna albastră A visurilor mele Născută din glastră. Născută din stele Pe drum de Izvoare Pe poteci de vise Pe flăcări de soare Pe câmpii aprinse Zboară lin cocorii Peste-a mele gânduri Se topesc în ape Lacrimi, rânduri, rânduri Tu aduci lumină Dintr-un întuneric Câmpie divină Ochiul tău feeric Templu de iubire Clopote de seară Tu ești mănăstire Lumină de ceară Tu ești toamnă dulce Ce-ncălzești pământul Și-i chemi să se culce Furtuna și vântul Să se audă-n zare Cântecul IUBIRII Soarele răsare Asfințesc zefirii Nimeni nu-i caCItește mai departe
Rugăciune / O poezie de Dorel Neamțu
Apelor, izvoarelor Dați-mi spuma mărilor Să zidesc o poeniță Pentru-n suflet de Zeiță Codrule, ecoule Lasă-mi mie dorurile Să le-asez în vârf de steag Pentru cine-mi este drag Vântule, nevantule Nu-mi mai bate gândurile Lasă-mi porțile închise Să nu-mi fure nimeni vise Munților cu vârfu-n lună Scrieți pe cer Noapte bună Și cântați cu toți în cor Pentru-n Suflet și-al meu dor Cerule, cel înstelat Mie-mi pari un Sfânt palat Unde stă la așteptat Cea care m-a sărutat Și mă rog ca să rămâi TU, scrisoarea mea dintâi Și măCItește mai departe
De nu te numeai Maria… / O poezie de Dorel Neamțu
De nu te numeai MARIA Ți-aduceam apă din SOARE Să-ți botez ÎMPĂRĂȚIA Clipei care-n veci nu moare Și din stelele de seară Îți făceam ALTAR în mine Lumânarea cea de ceară Era candelă ca TINE Îngeri ar fi fost în strană Clopote băteau să cânte Sufletul, ca o năframă, Cobora să îți descânte Și la numele de lume Adăugam acest SFÂNT Într-o veșnică minune Profețită-ntr-un cuvânt Păsări albe erau cunune Și izvoarele dulci lacrimi Cântă SOARELE și LUNA Sus, în cerul fără patimi De nu te chema MARIA Făceam slujbeCItește mai departe
”Să-ți scrii numele pe-o piatră” / O poezie de Dorel Neamțu
Să-ți scrii numele pe- o piatră Cu vulcanul alb din tine Un trecut devine, iată Pentru clipa care vine Chiar de ar dura decenii Să-ți sculptezi chipul în piatră O vor săruta milenii Că pe-o lavă fermecată Iară piatra ta să fie Urma lavei cea fierbinte Ce a curs pentru vecie Și ai scris pe ea cuvinte Nu-i vulcan să ardă-ntruna Cum e inima ta sfântă Să erupă ca furtuna Lavă ce curge și cântă Tu ești munte, tu ești lavă Tu ești piatra încrustată Ce plutește ca o navăCItește mai departe
”Și-am să ard !” / O poezie de Dorel Neamțu
De n-ar fi-n văzduh cocorii Că să semene cuvântul Cine-ar mai cânta cu norii ? Cine-ar mai roti pământul? De n-ar fi râuri răzlețe Fruntea ta să ți-o sărute Cine oare, să ne-nvete Măreția unui munte. De n-ar fi STEAUA Polară Să ne-arate-n prag IUBIREA Cine-ar fi deasă și rară ? Printre flori stropind privirea. De n-ar fi fost Sfântul Soare Cu-a lui raze lucitoare Nu știam că-i sărbătoare Al tău nume când răsare. Tu ești cer unde cocorii Curg în râuri cu privirea Și-mi aduc pe frunte norii CaCItește mai departe
Să ne iubim în vânt / O poezie de Dorel Neamțu
Aș vrea să ne IUBIM în vânt Pe două margini de pământ Tu alergând după un vis Prin porțile ce le-am deschis Să facem pod între noi doi Din lacrimi calde și reci ploi Să împletim raze de foc Să ne cuprindem de mijloc Din gânduri să facem castel Să locuim doar noi în el Ferestre fie ochii tăi Și ușă-nchisă pașii mei Iar nori,. ne fie-acoperiș Și cântec umbre de tufiș Tot SOARELE ne fie naș Cunună pe frunte să-ți lași Vecini ne fie chipu-n lac Și stele- nCItește mai departe
Mină și cărbune, în amintirile mele / O poezie de Ioan Alexandru Tătar
Mină și cărbune, în amintirile mele Printre luminițe aleargă prin galerii Lași în urmă soare, cer, lună și stele Ce mândrie e, miner ca să fii! Te iei la trântă cu adâncul-infern Lași în urmă lumină și ființe iubite În fața ta galerii nemiloase s-aștern Uneori, în urma ta, doar haine cernite… În lupta ta cu destinul și mina Vrei să dovedești bărbăție, curaj și tărie Tu vrei să eliberezi din adâncuri lumina Și speranța că mai bine va fi să fie… Mina a rămas acolo, în amintirile mele, NicicândCItește mai departe
Eu n-am puncte cardinale / O poezie de Dorel Neamțu
Eu n-am puncte cardinale Nici pământ să-mi cuceriți Locuiesc în țări astrale N-aveți cum să mă găsiți Nu sunt hărți pentru iubire Și nici cui de agățat Nici pereți în devenire Să vă faceți vreun palat Ieri m-am întâlnit cu tine Zâmbitoare și nu prea M-am întors roi la albina Care este marca mea Sunt scânteia vâlvătaia Și mă mistui ca un fulg Nimeni nu-mi vede văpaia Nu mai pot să mă mai smulg Eu n-am puncte cardinale Și n-am cum să mă mai sting Căci îmi ard visuri înCItește mai departe
Aseară am pus / O poezie de Dorel Neamțu
Aseară-am pus un gând de-al meu Într-un cuibar de rândunică Ca să te învețe mama ta Să zbori fără de frică. Și să te-ntorci la cuibul tău În fiece dimineață Cu câte-un vis, cu-n curcubeu Ca iar să mă șterg pe față. Dar să nu uiți că te-am rugat De dorul iubirii mele Să o săruți pe-ntunecat Cu vis ce e nins de stele. Să-i lași o aripă și-un dor Pe pragul prispei unde cântă Să-i spui că mă aduci în zbor Pentru un sărut, pentru o nuntă. Să zboriCItește mai departe
Cântec de copil / O poezie de Dorel Neamțu
Cu inima-i în palme, culege dintre spini O floare prea albastră, cuprinsă-n rădăcini Și urcă pân-la nouri, pe scări fără opriri S-aducă toată apa la MAMA în priviri Pe ulița cea strâmtă, ce nu are hotar El merge chiar călare, jucând rol de hoinar Cu el casa e plină de zbor de rândunici Și-i coase MAMA haina, la mâneci cu arnici Iar când se culcă seara, EL prinde iar curaj Și-i mângâie și fruntea, și-apoi cei doi obraji EL crește-ncet din ape, ca valul unei mări Și noaptea LUI îiCItește mai departe
După cortină / O poezie de Dorel Neamțu
Sărutul tău era un vuiet Și aduna în stol cocorii Iar de pe ceru-mbrățișării Se risipeau în grabă norii În fața visului de viață Eram ca două flori din stele Tu coborai în dimineață Iar eu urcam visele tale Și ne-ntâlneam la crucea verii Ca o chemare din adânc Ne săruta orchestra serii Și ne scăldam într-un cuvânt Te așteptam că pe-o comoară Să curgi pe ochii mei de iarnă Și să prefaci frigul în vară Și dragostea în pom de toamnă Tu n-aveai pas, tu aveai aripi Eu n-aveamCItește mai departe
De te-aș întâlni / O poezie de Dorel Neamțu
De te-aș întâlni În cer m-aș opri Și aș răsări Chiar în fața ta Ca un dulce nor De ziuă fior Dacă te-aș vedea Trecând dragostea M-aș preface-n lac În crini să te-mbrac De ce tu nu vii Noaptea între vii Strugure să fii Vin ca să rămâi Dacă tu-ai pleca Până undeva Te-aș însoți eu Că pe-un curcubeu Și te-as săruta Până te-aș seca Și te-aș face somn Ca să nu mai dorm Și te-aș face vie Strugure tămâie Să te sorb în noapte Între două șoapte De te-așCItește mai departe
Cu gândul la voi… / Poezie de Ioan Alexandru Tătar inspirată de calamitățile din Valea Jiului
Au trecut urgii peste Vale Cu strigăt de ajutor și de jale Valea plină de lacrimi Cu durere sădite în inimi. Aud vești că vă calcă puhoaie Și lacrimi din ochi sar șuvoaie Gândul mi-e acolo, la voi, Să oprească urâtele ploi. Sunt oameni deprinși cu chinul, Gata să-nfrunte orice durere. Vreau albastru să vă fie orizontul Și să simțiți a semenilor voștri iubire Lupeniul zguduit de atâtea explozii Acum sfârtecat de-nvolburatul Jiu Paroseniul și Iscroniul sub ape Măcar cu sufletul alături să vă fiu. Și soarele din ape săCItește mai departe
”Dacă pleci” / O poezie de Dorel Neamțu
Dacă pleci cândva de-acasă Să-mi lași cheia de la nuntă Undeva, la altă casă Unde DORUL să pătrundă. Dacă uiți cumva de mine Când ești prea nefericită Să știi că-n această lume Tu-ai fost singura iubită. Dacă spargi cumva norocul Să ne fie nenoroc Flori uscate de prin soc Să presari peste-al meu foc. Dacă râul cu fioruri Ne-ar striga cu flori de tei Punte să facem din doruri Să stăm la marginea ei. Dacă-n luna ce nu tace Se aude glasul tău Ferice de cel ce zace Și acelaCItește mai departe
”Cântec de copil” / o poezie de Dorel Neamțu
Cu inima-i în palme, culege dintre spini O floare prea albastră, cuprinsă-n rădăcini Și urcă pân-la nouri, pe scări fără opriri S-aducă toată apa la MAMA în priviri Pe ulița cea strâmtă, ce nu are hotar El merge chiar călare, jucând rol de hoinar Cu el casa e plină de zbor de rândunici Și-i coase MAMA haina, la mâneci cu arnici Iar când se culcă seara, EL prinde iar curaj Și-i mângâie și fruntea, și-apoi cei doi obraji EL crește-ncet din ape, ca valul unei mări Și noaptea LUI îiCItește mai departe
”Ochii tăi” / O poezie de Dorel Neamțu
De ce ochii tăi cei negri Nu-s la fel ca ochii mei ? – Ei sunt gingași și integri Și-s lăsați de niște ZEI ! De ce ochii tăi căprui Sunt mai dulci decât ai mei ? – Ei sunt visul ce îl sui Până-n muntele cu ZEI ! De ce ochii tăi albaștri Sunt mai scumpi decât ai mei ? – Sunt lumina a doi aștri Și un dar de la doi ZEI ! De ce ochii tăi cei verzi Care sunt ca ochii mei Trebuie mereu să-i creziCItește mai departe
”Dacă tu ai fi” / O poezie de Dorel Neamțu
Dacă tu ai fi o floare Ce răsare dintr-un nor Te-as uda cu-o sărutare Și cu-n zâmbet și cu-n dor Dacă tu ai fi un munte Cu cărări până la cer Aș urca pe cele-abrupte Ca s-ajung, ca să mai sper Dacă tu ai fi un cântec Fără note și viori M-aș preface în descântec Și-as cânta tot din fiori Dacă tu ai fi izvorul Cel ce curge într-un măr L-aș căuta cum caută dorul Flori de crin în al tău păr Dacă tu ai fi laleaua Ce-nflorește peste timpCItește mai departe
”Mina” / O poezie de Ioan Alexandru Tătar
Dragul meu, te caut și te-aștept, când noaptea deja, brusc, s-a ivit și cuvântul tău, încă mi se zbate-n piept, și chipul tău în adâncuri s-a topit… Te-aștept, înfrigurată și, iată, deasupra minei, noaptea s-a lăsat, și timpul, nemilos, azi dintr-odată, s-a oprit și el, înlăcrimat… Când m-ai sărutat, cu emoție, plecând, privindu-i cu lacrimi, pe cei mici cu surâsul cald și tristețea doar în gând fără ca un cuvânt măcar să-mi zici… Nimic nu părea să aducă vestea că te voi aștepta, cu ochi plânși înCItește mai departe
Frumoșii voștri miri / O poezie de Dorel Neamțu
Azi se deschid iar porțile iubirii Veniți șirag la monumentul ei S-au curățat cărările amintirii De flori uscate, uscate flori de tei S-a înființat muzeul fără nume Și e deschis din zori și până-n zori În el încape azi o-ntreagă lume Născută din scântei și din fiori Să nu uitați de prima-mbrățișare Să puneți steag cu care fluturați Pe ochii-nchisi ce seamăn-a uitare Că-s primii martori, primii vinovați Să v-așezați de braț în primul rând În fața lunii că la o mireasă Să nu uitați să o priviți zâmbind CăciCItește mai departe
M-am logodit / O poezie de Dorel Neamțu
Abia aștept să vină seara Să văd cum lămpile se sting Și din iubirea mea ca para În părul tău iar să m-aprind Să ard ca focul peste dealuri Să-ți luminezi visul cel sfânt Și dintre-atâtea idealuri Să mă aleg măcar cu-n cânt Și când în somn tu ridici mâna Am să mă fac că înțeleg Ferice semn că vom fi una Dar n-am putere să-l dezleg. Și după ce se lasă zorii Peste cuprinsul tău divin M-arunci în marginea uitării Dar n-am să plec, n-am să mai vin M-amCItește mai departe
Mina mea… / O poezie de Ioan Alexandru Tătar
Mi-am îngropat credința în cărbune… acolo, în inima pământului, unde am coborât, lăsând un sărut pe chipul tău, pe dâra de lumină din ușa coliviei… am jurat să mă-ntorc la tine ca la soare, ca la Luceafăr, ca la ziua de ieri… dar când am văzut cum strălucește cărbunele, ce scânteieri trimite spre inima și fruntea mea, mi-am uitat jurământul și am rostit: ,,Mina, iubirea și destinul meu viața mea îți aparține!,, de aceea, de acum, sunt gol pe dinăuntru, ca și mina, sufletul meu este, și acum, acolo, înCItește mai departe
Poem de Armindeni / O poezie de Ioan Alexandru Tătar
Pe adresa redacției, am primit în prag de Armindeni, un mesaj poetic din partea prietenului nostru, jurnalistul IOAN ALEXANDRU TĂTAR, unul dintre veteranii presei locale din regiunea Văii Jiului care și-a desăvârșit frumoasa carieră profesională la postul de radio regional Radio Timișoara. Cu gândul mereu alături de oamenii din Valea Jiului, zonă pe care a iubit-o și a promovat-o de-a lungul carierei sale jurnalistice, Ioan Alexandru Tătar transmite acum, prin intermediul publicației noastre, un emoționant mesaj liric pe care vi-l prezentăm cu multă bucurie. Toată lumea trăiește tristă privim spreCItește mai departe
”Satul. Raiul din Rai.” / O poezie de Dorel Neamțu
Voi n-ați mers cu DOINELE Peste toate holdele N-ați îmbrățișat un nuc Unde a cântat un cuc Nu știți ce-i lătrat de câine Când la stână lupul vine Nu știți nici cum dorm ciobanii Numărându-și noaptea anii Și se roagă să răsară Soarele apus aseară Nu știți bota lor ce-nseamnă Iarnă, vară și-apoi toamnă De aici au luat-o regii Și-au făcut-o semn al legii N-ați jucat un jos de sfinți Să v-ascundeți de părinți Nu știți ce e un sărut Să-l luați cu împrumut N-ați crescut desculți în ierbi PrintreCItește mai departe
Rămâi sus, îngerul meu ! / O poezie de Dorel Neamțu
Scrie-ți numele pe cer Cu-al tău gând, de foc nestins Să te văd și să mai sper Să cuprind ce n-am cuprins Voi zidi din Rai și hău O COLUMNĂ dinadins Să sfințesc numele tău Ce va fi veșnic aprins. Atunci lumea va vedea Licărind, parcă, un sfânt Cum pe cer mai arde-o stea Izvorâtă din pământ Din lumină și din glas Inflori-vor ghiocei Primăvară am să-mi las Toată viața-n ochii mei De va cădea pe pământ Literă din harta ta Păsări s-or roti în cânt Ape se vor tulbura.CItește mai departe
Dintr-o stea… / O poezie de Dorel Neamțu
Dintr-o stea din Carul Mare Făcea MAMA mea ștergare Și tăticu plug și grapă Și-apoi coasă, și-apoi sapă Semănau holde cu grâne Și puneau pe masă, pâine Și zburau din noapte-n noapte Să culeagă fructe coapte. Făceau casă din nuiele Și-o acopereau cu stele Și-o cărare dreptă, lină Pe care mergeau la LUNĂ Și în geam puneau o floare Ce se-ntindea pân-la SOARE O udau ziua cu lacrimi Ușurând lui Iisus patimi Au zidit apoi biserici Pentru ei și pentru clerici Și zilnic, mereu, mereu, Se-ntâlneau cu DUMNEZEU. Ne-au lăsatCItește mai departe
Cântă inima-mi pe ramuri / O poezie de Dorel Neamțu
Cântă inima-mi pe ramuri Visele mi se adun S-au aprins stele la geamuri Parcă-i noaptea de Crăciun. De prin vremuri neuitate Curge lin zâmbetul tău Este tot ce ne desparte Și ne va uni mereu. Pasul tău adapă norii Și furtunile le-aduc Până când se ivesc zorii Ce le-alungă și se duc. Dintre valuri de miresme Ce cuprind pământu-ntreg Numai una, a ta este Ce-o sărut și o aleg. Și din anii cruzi și teferi Când de-abia ne ridicam S-au aprins cei doi luceferi Martori sfinți, că ne iubeam. TotCItește mai departe
”De Bunavestire” / O poezie de Dorel Neamțu
Care-i Steaua care-mi scrie ? Este EA. BUNAVESTIRE ! Ce-a adus lumii-ÎMPĂRATUL Și în cer are PALATUL Unde ninge mai întâi ? La copii la căpătâi ! Și la mame-n părul alb Cântec lin, divin și dalb Unde ploua din senin ? Unde rândunele vin ! Și din zbor își fac un cuib Și-apoi pleacă și-apoi plâng. Unde cântă cucu-n brad ? Unde lacrimile ard ! De ce zboară cucul seara ? Să sărute primăvară ! Unde sunt părinții mei ? Culeg florile de tei ! Și vin noaptea-n caleaCItește mai departe
Viziunea poetică a lui Dorel Neamțu despre două sărbători surori: 1 Martie și 8 Martie
Mărțișorul divin al unui ghiocel Am găsit, astăzi, toate porțile inimilor dumneavoastră larg deschise și am lăsat, cu drag, câte un ghiocel pentru fiecare, pe pragul acela înalt, care până astăzi, parcă ne despărțea de sentimente. Ghiocelul este primul dar oferit de natură, naturii umane, prin înmânarea sentimentelor noastre tuturor femeilor, singurele care poartă în ochi frumusețea nevăzută a primăverii. Dacă Ghiocelul ar da astăzi, un EDICT universal, prin care bărbații ar fi obligați să renunțe la războaiele duse de dragul femeilor și să se prefacă din nou în copii,CItește mai departe
Mâine, focul de tăciune / O poezie de Dorel Neamțu
Am rupt vreascurile-n două Ca să sting focul din mine Mă rog de un an să plouă Și nici fulgerul nu vine. Din pădurea vieții mele Nu mai tai, de mult, un lemn Mă-ncălzesc doar de la stele Și fac focului un semn Să se stingă până mâine Ca să pot pleca hoinar Nu mi-e sete, n-am nici pâine Am la mine un amnar. Pentru cine arde focul ? Mă întreb: o ști ea oare ? Nu i-am spus ce e norocul Nu i-am scris nici o scrisoare. Doar peCItește mai departe
”Sărutul tău” / O poezie de Dorel Neamțu
”Singurul fruct copt care avea și gust și miros de vrajă ! După atâta vreme, am sorbit, iarăși, din gustul sărutului tău, ce hoinărea, pe la marginea pădurii, unde eu merg adesea să aud clopotele de la stână și câinii lătrând a lup turbat. Am încercat să-mi stăpânesc foamea cu niște zmeură, cu niște mure, toate pregătite parcă pentru export în țara albinelor și a păsărilor călătoare, care, în zbor, duc cu ele și gustul și mirosul acestora, pentru a avea cu se se hrăni, până când ajung la adăpostulCItește mai departe
”Două inimi de străini”, o poezie de Dorel Neamțu
Am pus clopot de biserici, să bată la miezul nopții Arde satul de mirare, întrebând: ”Învie morții ?” Din cer stele se coboară, peste sunetele albe Se iau, în văzduh, de mână, peste nouri ca să salte Lămpi aprinse scot lumină, strălucesc în noapte geamuri Vântul vine pe aproape, scuturând ușor din ramuri Copiii așteaptă clipa, căci poveștile o spun Că din marea depărtare, iarăși vine Moș Crăciun Să le ducă-n brațe taina miilor de bucurii Îngeri, împărați și zâne – darul de a fi copii Deodat, încet, se stingeCItește mai departe
”Întâlnire pe aripi”, o poezie de Dorel Neamțu
Ne-am dat întâlnire în vise, în fața lunii, acolo, în podul palmei tale pe care nimenea nu-l poate trece fără ajutorul unor aripi mari, rotunde, țesute, de bunica ta, noaptea în războiul fermecat, de la țară. Ziua aceasta este scrisă cu litere roșii, în calendarul păsărilor călătoare, având cruce de culoarea albă a cocorilor care vor zbura și anul acesta tot în forma acelui unghi ascuțit. Tu trebuie să vii, de undeva de sus, drept pe linia vieții lungă de la naștere până la moarte, pe care o ai încrustată,CItește mai departe
”De la cruce pân-la mine”, o poezie de Dorel Neamțu
De la cruce pân-la mine Numai lumi și căi divine Mănăstiri și catedrale Tot mai des îmi ies în cale Iar cu ochii mari ai minții Îmi adun în palme sfinții Și părinții deopotrivă Ce mă cheamă, ce mă strigă Noaptea-n visele uitării Ce-s adânci ca fundul mării Unde zac înmormântate Verzi, corăbii scufundate De la cruce pân-la mine Numai miere de albine Ce prin lume știu s-o poarte De la naștere la moarte Când trec pragul dimineții Văd biserica vieții Albă, sfântă, iubitoare Cu obraji-n vânt și soare ApărândCItește mai departe
”Florăreasa”, o poezie de Dorel Neamțu
Florăreasă, Florăreasă, Te aștept la mine acasă. Să îmi aranjezi destinul, Să-nmulțești apa și vinul. Să-mi pui ochii între stele, Să văd dorurile tele. De vii mâine, sunt acasă, Îți pun inima pe masă. Vezi că are o cicatrice Nici de glonț, nici de alice. De mă-ntrebi ce floare-mi place, Una ce cântă și tace, Și s-adapă din izvoare Ca și mine de la soare. Florăreasă, Florăreasă, Fii de azi a mea mireasă. Aranjează-ne destinul, Eu sunt golul, tu ești plinul. Pune-n colț acolo-n dreapta, Și cuvântul și drept fapta.CItește mai departe
”Pictorii mei sfinți”, de Dorel Neamțu
Mă opresc în fața casei, ca pe-un vârf de munte sfânt Mi se pare o icoană, ce-i pictată de un vânt Dar icoana e pictată de un zbor de rândunele Și de îngeri, și-al meu tată și de sânul mamei mele. Cu cununile pe frunte, de mireasă și de mire Au pășit în luntrea vieții, spre înalturi și iubire. Mai întâi au pictat casa, apoi șura și ocolul În grădină au pus masa, și-au muiat în vis penelul. Dimineața spălau pânza, cu broboanele de rouă La uscat o puneau seara,CItește mai departe
”Gropița din… obraz”, de Dorel Neamțu
Am sădit la tine-o floare În gropița din obraz N-am găsit alt loc sub soare Și mi-e ciudă și necaz. Nu de vânt îmi este frică C-o s-o smulgă din ”pământ” Ci de ochii tăi de stâncă Reci și negri – de mormânt. Nici de nori nu-mi este teamă C-or să calce-un jurământ Ci că ar uda cu piatră Trei petale dintr-un sfânt. Sfânt e numele tău, dulce Că e oază într-o stea Unde nu-i pat să se culce Ochii tăi, iubirea mea. Trec albinele prin ramuri Și ajung laCItește mai departe
Slidul de poezie / PE O STEA, un poem de Dorel Neamțu
Un izvor de lacrimi albe Curge suav către soare, Mângâind stelele dalbe Cu parfum de vis, de floare. De prin veacuri fără nume Mai mocnește un tăciune Cu scântei în tufa sânger Parcă ar fi un fiu de înger ! Pe o stea de lângă lună Cântă DOINA cea străbună Și se urcă-n CARUL MARE Cu nuntași din SFÂNTUL SOARE. Sub zăpada albă, rece Arde focul ce petrece Nașterea pentru vecie Ca să moară, ca să-nvie Cel ce nu știa că-l paște Să ne-aducă nouă PAȘTE. CItește mai departe
Slidul de poezie / ”Satul meu”, un poem de Dorel Neamțu
M-am întors din lume-acasă Un izvor de apă deasă O icoană-n cornul lunii S-o sărute și străbunii. Satul meu, o cingătoare Ce lucește doar la soare Și la lună-ntreaga noapte În iubire și în șoapte. Satul meu nu-i de vânzare E sămânță în ogoare Și cuibar să vin-o dată Berzele în cioc c-o fată. Și aici a fost un Moise Chiar trimis de-acel Zamolxe Să despice ceru-n două Ca să ningă, ca să plouă. Satul meu e o poruncă, E și deal, este și luncă ECItește mai departe
Slidul de poezie / ”AVRAM IANCU – TESTAMENT”, o poezie de Dorel Neamțu
Marcarea celor 195 de ani de la nașterea marelui patriot român Avram Iancu este motivul pentru a vă prezenta o nouă creație literară semnată de Dorel Neamțu. Este vorba despre poezia ”Avram Iancu – Testament”, pe care autorul o dedică Crăișorului munților și tuturor patrioților români din toate timpurile. Nu-i notar pe lumea asta, Să-mi întabuleze zestrea. Cea de inimă şi suflet Şi de zbucium şi de cuget. Cea de lacrimi şi de cântec, De durere şi descântec. Nu-i notar pe astă lume Să-ntabuleze al meu nume. Pe unCItește mai departe
Rugăciune – versuri de Nicu Haloiu
Rugăciune Cine ești tu acesta, de-mi dărui fericire, cine ești tu de-mi dărui, de leagăn cântec blând, de-mi împlinești de-acum acel vis de iubire punându-i iar făptura, în drumul meu mergând? Și cum să-ți mulțumesc, pentru acest dar, când în întreaga-mi viață, am pierdut atât, că totu-mi părea doar o zbatere-n zadar și de atâtea multe ori, rămasu-mi-ai tăcut? Tu mi-ai mai dat odată, tot un magnific dar, un înger de lumină, să-mi umple anii goi, și mi-ai lăsat pe drum un destin amar, că după-o vreme darul, l-ai luatCItește mai departe
”Sfinte soare” de Dorel Neamțu
Un-te duci tu, Sfinte Soare? Când a ta inimă doare. Eu n-am inimă să doară, Nici părinţi care să moară. Unde stai tu, noaptea-ntreagă? De nu-i chip ca să te vadă. Eu nu stau pentru-a apune, Încălzesc cealaltă lume. Ce mănânci tu, Sfinte Soare? De eşti grâu şi sfântă floare. Eu n-am hrană pamântească Ci una Dumnezeiască. Cine te-a născut pe tine? Cine-i Maica, cine, cine? Eu sunt timp şi sunt lumină Din creaţie divină. Cui te rogi tu, Sfinte Soare? De-a ta inimă nu moare?CItește mai departe
Ce bine că eşti – versuri de Nichita Stănescu
E o întâmplare a fiinţei mele şi atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu. Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt. Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt şi mult mai curând. CeCItește mai departe