Dor și vers
Lasă-mi frunzele să cadă / O poezie de Dorel Neamțu
Lasă-mi frunzele să cadă Toamna mea de pe pământ Și din cer, ca să se vadă Cum sărut eu ce-am mai sfânt O iubire ce mă naște Ca pe-un trandafir pe câmp Zorile toate-l vor paște Însă eu tot nu mă frâng Pe culoarea ce mi-i dată Ca un fulg senin, născut O poezie se arată Ca din primul tău sărut Seara când lumina tace Și doar greierii grăiesc Dor de tine mi se face Dor de ceva-mpărătesc Și când strugurii din vie Zâmbesc Soarelui dinCItește mai departe
Am să te caut / O poezie de Dorel Neamțu
Am să te caut că pe-o comoară Prin anii duși la o-ntâlnire Din ochii tăi ceresc coboară Fiorii sfinți dintr-o iubire Un marș de gânduri leagă cerul Cu-a tale visuri de femeie Și se topește zilnic gerul Ca de un fulger de scânteie Am să te-aștept ca pe o rază Întâiul scâncet de lumină Și ochii mei or să te vază Precum de farmece ești plină Din glasul tău vor curge stele Și-amor de cântec printre flori Uda-va-n veci visele mele Un curcubeu de mii culori CItește mai departe
Tu ești steaua ce răsare / O poezie de Dorel Neamțu
Tu ești steaua ce răsare Mai frumos ca o cunună Numai într-un colț de mare Numai într-un colț de Lună Când luceferi din înalturi Se coboară-n Marea Moartă Unde nu-i viață-n veacuri Tu învii iubirea n poartă Și din ploaie faci mătase Și un fir de curcubeu Spune-i inimii să-mi lase În șoptit numele tău Când prin crengi de cireși albe Se rotesc a lumii stupi Ochii tăi sunt două salbe De visări, să nu le rupi Și din pasul ce nu știe Să se-oprească din cântat SeCItește mai departe
Satul meu de după Uricani / O poezie de Mirela Cocheci
Pe-un drum ce șerpuiește printr-o vale, Pe-o cărăruie, după Uricani, Să te oprești, străinule, din cale În satul meu cu harnici momârlani! La poarta de intrare-n Retezat Unde se-mbină cerul cu pământul, Să te oprești din drum, la mine-n sat, Să-ți altoiască muntele veșmântul. Să poposești la stânele de oi Când momârlanii-s duși la ciobănie, Te-or aștepta cu brânză și cu sloi, Te-or îmbia cu-o gură de răchie. Iar de vei bea din Jiul ce străbate Sătucul meu, de după Uricani, N-o să mai vrei din drum a te abateCItește mai departe
Ai răbdare! / O poezie de Mirela Cocheci
Mă înclin, noapte, veșmântului tău împodobit cu mii de stele și-mi plec fruntea la picioarele tale. Cu umbra ta coborâtă peste trotuarele încă fierbinți îmi șterg sudoarea zilei. O zi toridă care mi-a pus pe umeri raze de foc, făcându-mă să-mi număr pașii pe asfaltul în clocot. Tu vii și timidă cum ești, îmi așezi o adiere peste creștetu-mi încălzit peste care iulie și-a scuturat cu nepăsare simbolul. Și încep să visez… Visez pădurile de acasă, din Valea mea dragă, pe care necunoscătorii o numesc Valea Plângerii. Dar le spunCItește mai departe
Orpheus / O poezie de Mirela Cocheci
Apollo-i dăruise o liră fermecată, Înmărmurește clipa când strunele cuvântă, Când pietrele se mișcă, Olimpul se desfată, Blagoslovit de muze, Orpheus cântă, cântă… Acordurile zboară, suave, măiestrite Și trilul îmblânzește orice sălbăticiune, Se-opresc argonauții, sirenele-s vrăjite, Ecourile lirei răzbat până-n genune. Vrăjită fu și Nimfa și-i deveni soție, Dar șarpele, mușcând-o, a coborât-o-n gheenă, El, întorcând privirea, o îmbia să vie… Dar ea încremenise-n a hadesului trenă. Zadarnic se oprise Sisif, cu stânca-n coame Și vulturii-ncetară din Prometeu a rupe, Uită Tantal, zadarnic, de sete și deCItește mai departe
Mai ninge-mă… / O poezie de Dorel Neamțu
Mai ninge-mă cu o visare Mai plouă-mă cu o așteptare Mai vindecă-mă cu o uitare Mai pierde-mă cu-o-mbrățișare Mai iubește-mă cu o despărțire Mai desparte-mă cu o iubire Mai culcă-mă cu o trezire Mai visează-mă cu o nevisare Mai plânge-mă cu o împăcare Mai cântă-mă cu o necântare Mai strigă-mă cu o nestrigare Mai ceartă-mă cu o necertare Mai oprește-mă cu o neoprire Mai sărută-mă cu o nesărutare Mai poartă-mă cu o nepurtare Mai plimbă-mă cu o neplimbare Mai ninge-mă, mai plouă-mă, mai strigă-mă, mai pierde-mă, mai căută-mă, maiCItește mai departe
Zi de coasă / O poezie de Florentina Mitrică
„Auzi, Mărie, lasă tiglăzău’ Și pune tanieru odat pă masă, Să nu scobor din cer pă Dumniezău, Că îs flămând și vreu să merg la coasă. Adu tolceriu, merg după rachiu! Întinde mâna-n scrin și dă-mi și-o cană, Vreo șasă oauă să mănânc când viu, Și lângă crumpeni pune niște slană.” „Trăznească-vă odată beutura!”, Pufnea Maria-n gândurile sale, „Că o să mi se umple-ndată bătătura De niște puturoși la guri cu bale.” Lăsă Măria jaru-n tiglăzău Și rufele stropite într-un coș Și înjură și ea de DumnezăuCItește mai departe
La Steaua ta `nălța-voi osanale ! / O poezie de Mirela Cocheci
Când cerul, din lumini te-a răsărit Prin cinci scrisori, ți-a nemurit cuvântul, Cu mii de versuri scrise-n infinit Ți-au sărutat lyridele veșmântul. Și primăveri c-un singur anotimp Și-au scris în „Epigonii” strălucirea, Din „Glossă” care dăinuie prin timp „Dorința” ta și-a zămislit fiirea. Cu flori albastre scrise-n ochii mei „La steaua” ta, ‘nălța-voi osanale, În suflet cu un „Făt Frumos din tei” Visez, visez, pe versurile tale! „Mortua est”, rămas nemuritor, „Sara pe deal”, „Te duci…” spre nemurire, „Și dacă…” vii, „Mai am un singur dor”: DinCItește mai departe
Ochii tăi / O poezie de Dorel Neamțu
Ochii tăi cei negri, iară Îi privesc dintr-un tumult Și-i aseamăn cu o rară Frumusețe de demult Și din crengile de spice Ce duc vânt, ce duc fiori Numai muzica ta zice Parcă sunt două viori Dimineața printre ramuri Pe când razele coboară Ochii tăi sunt două flamuri Răsărite din izvoară Din a ta o sărutare Și din ochi tăi cei teferi Se-aprinde – o lumânare Și pe cer se-aprind luceferi Nu e Doină mai aprinsă Ca Doina din ochi tăi Nici o inimă nu-i stinsă Nici unCItește mai departe
Gând înspre Luceafăr / O poezie de Ioan Alexandru Tătar
La noapte stinge-se-va lumina Și va pleca Luceafărul departe, Și va rămâne doar iubirea senină, Și ani-lumina de singurătate… E liniște în crâng si e liniște în cer, și la lacul cu nuferii cei galbeni În curte, la Ipotești, ai lăsat mister, anii sunt, fără tine, tăcuți și terni… Aud dinspre vale ecoul vocii tale Și vine umbra ta, în tropot de stele, Veronica și ea ridică rugile sale, La Văratec, pierdute, lacrimile mele… Am fost și n-am fost pe urme eminesciene, Am visat și n-am visat,CItește mai departe
Mă doare… / O poezie de Dorel Neamțu
Mă doare o floare Floare născătoare De inimi fecioare Cu vise de Soare Mă doare o apă Limpede, curată Ce curge udată Lin ca niciodată Mă doare un cântec Mă doare-un descântec Frumos ca un scâncet Dulce ca un plânset Mă doare o vale Lungă a ei cale Murmurând agale Dorurile tale Mă doare apusul Mă doare tot dusul Mă doare nespusul Ce mi-a rotit fusul Mă doare, mă doare Tot ce-i sfânt sub Soare Mă doare o floare Ce-i nemuritoare Mă doare izvorul Mă doare șiCItește mai departe
Atât de vie / O poezie de Anca Ciolca
Femeie, TU, ce operă de artă cu iz de nebunie Ca o văpaie arzi pentru iubire Sărutul tău, cu gust de nemurire, Transformă nopțile, în agonie! Ești caldă, dulce și suavă Când te topești, în clipele fierbinți, Mă-nebunești, mă scoți din minți, Când dai în pârg, ca o agavă. Atât de vie, cu trăiri nemărginite Tot ce atingi, primește strălucire. Vibrezi de-atâta bunătate și iubire Și-mi spargi din suflet, lacătele ruginite. Femeia mea cu sânii de cristal, Blestemul meu, cu ochi de peruzea, Am să naufragiez înCItește mai departe
De-aș fi / O poezie de Dorel Neamțu
De-aș fi boarea focului Aș aprinde-a locului Clipă a sorocului Să rămân norocului De-aș fi iarbă de pe mal M-aș preface într-un șal Să mă ducă val cu val Să ajung la tine voal De-aș fi mac roșu-aprins Aș veni la tine stins M-aș lăsa în brațe-ntins C-a mea inima-i aprins Dacă-aș fi o rândunea Aș zbura pe fruntea ta Să-mi fac cuib de a învăța Să pot iubi DRAGOSTEA Dacă-aș fi un porumbel M-aș face al tău cercel Și apoi rotund inel Ca să-ncap și eu înCItește mai departe
Am hrănit cuvintele / O poezie de Dorel Neamțu
Am hrănit cuvintele Miresele, sfintele Cu lumina din altar Ce ne este nouă dar Aprinsă din al tău har Am purtat cuvintele Printre doruri, scumpele Fiecare în oglinzi Tu, mâinile să le întinzi Și IUBIREA s-o cuprinzi Am cântat cuvintele Dulcile, șoptitele Pe o ramură de nuc După ce -a cântat un cuc Și-n alt codru iar mă duc Am sfințit cuvintele Cum face părintele Când se-apleacă la pământ Să-l sărute ca pe-un sfânt Pe copilul din mormânt Am trimis cuvintele Pe la toate doinele Să le cânteCItește mai departe
Lasă-ți visul / O poezie de Dorel Neamțu
Lasă-ți visul peste umăr Ca și părul lung de zână Ca să vin și ca să-ți număr Ochii tăi, flori pe cunună Când se-aprinde ceru-n noapte Tu te lași iar sărutată Martori ne sunt șoapte, șoapte Și-a ta buză fermecată Iar când taci ca o icoană Eu te ascult cu ochii mari Și-nconjor a ta coroană Ca pe-un codru de stejari Și te port in brațe iară Pân` la dulcele izvor Unde cântă-o căprioară Așteptându-l pe-al ei dor Numai noi știm de pădurea Ce ne-aduce fericirea Sărutându-ne aiureaCItește mai departe
Valea luminii / O poezie de Mirela Cocheci
Cum de-ai ajuns tu, din Valea Luminii, o Vale a plângerii? Ce blestem s-a abătut asupra ta de ți s-a întunecat privirea, iar laurii din flori de cărbune strălucitor care ne-a încălzit și ne-a luminat atâta timp, ți-au pălit sub greutatea jugului pe carea ți l-au așezat pe umeri niște neisprăviți, neiubitori de neam și glie? Cum de-ai devenit lacrimă peste hotarele străjuite cu sârg de-ai tăi grăniceri neînfricați: Parâng și Retezat și peste apele duioase ale bătrânului Jiu care te-a mângâiat cu jienele sale? De ce să fii aCItește mai departe
Am s-acopăr Cerul / O poezie de Dorel Neamțu
Am s-acopăr cerul Cu inima-mi frântă Să cobor misterul Pe fruntea ta sfântă Să se nască șoapte Din a tale gânduri Să rostească-n noapte Iubiri, rânduri, rânduri Să cobori din vise Peste frunza vie Să-ți fie deschise Uși de-mpărătie Și să porți pe frunte Divina cunună Albă ca un munte Ce stele adună Am să-ți opresc pasul Lângă visul meu Ca să-ți cânte glasul Cântece de zeu Rămână pe buze Și pe orice gând Sărutul de muze Ca un legământ Flori or să răsară In această ziCItește mai departe
Baladă pentru Fiul Tău / O poezie de Camelia Florescu
Suntem urme de cuțit pe asediul zăpezilor urme de cer pe coaja copacilor pune-mi , Doamne scâncet lângă scâncet aripă lângă aripă balada colțului de suflet ce am rămas să urce-n noi pârguită ca o notă încrustată în cerul gurii ca un bob de strugure înainte de sacrificiul viei Tale Suntem urme de neliniște gonind prin venele primăverii urme de albastru pe geamurile ochilor noștri pune-mi, Doamne urcuș lângă urcuș plânset lângă plânset balada colțului de cruce ce am devenit să urce-n noi arcuind ca o palmă în careCItește mai departe
Și-mi pare rău… / O poezie de Dorel Neamțu
Și-mi pare rău că nu mai plâng C-atunci, când mă trezeam râzând Și dorul tău mă fermeca Și la -al meu geam tot răsărea Lumina ta, lumina ta Și dacă nu-ți voi mai citi Pe vânt, pe frig, tot ce tu scrii Când nu voi mai privi la cer Și zâmbetele tale pier Eu tot mai sper, eu tot mai sper Și de-ngheța-voi într-o zi Să știi că tot te voi iubi Că am făcut demult o zestre Ca să ți-o las când nu mai este A meaCItește mai departe
PETALE DE MACI / O poezie de Mirela Cocheci
Se cutremură pământul, din adânc o fiară scapă, Se ridic-un urs în flăcări și răcnește cu putere, Cerul își ascunde fața, soarele mormânt își sapă, Fiara furia-și revarsă, lumii-ntregi tribut îi cere. Și începe prigonirea…Purpura scurmă văzduhul, Talpa fiarei calcă aspru peste suflete și sorți, Se înfoaie, se zbârlește și apoi își poartă buhul Prin cetăți fără de turnuri, fără ziduri, fără porți. Ursul calcă peste îngeri, peste vămi, peste copaci Și pământul se preface într-o vastă închisoare, Mușcă fară nicio milă din petalele de maci, Temnița e tot maiCItește mai departe
Strigăt de pe front / O poezie de Mirela Cocheci
Cuvintele-mi îngheață pe buze, nerostite, Vertijul are schije ce aspru biciuiesc Și tâmpla îmi zvâcnește străpunsă de cuțite, Iar niște limbi înalte de foc mă-mprejmuiesc. O frică fără milă năvalnic mă pătrunde Și gheara-i ascuțită în cord mi s-a vârât, Să mă ascund îmi vine, să fug, dar nu știu unde, Rezistă, strigă mintea, rezist, dar nu știu cât! Pe fruntea-mi străvezie cu greu se înfiripă O rugă, dar se-neacă, pierdută-ntr-un ocean, În piept zvâcnirea-i cruntă, se tânguie și țipă Și-n creștet mă apasă un aspru bolovan. CItește mai departe
Vals / O poezie de Mirela Cocheci
Valsează timpu-n brațe de netimp În ritm de răsărituri și apusuri Se-nclină însăși fruntea lui Olimp Să preamărească sensul din opusuri. De jos, de sus, Pământ și Panteon Lumina și-ntunericul visează Un vals în doi pe-o scenă-n Odeon Și trupurile lor se-mpreunează. Un pas-nainte, altul înapoi, La stânga și la dreapta nemuririi Întruchipați într-unul amândoi Uitând de rânduielile fiirii. Se contopesc în trei dimensiuni Iar cea de-a patra-ncepe să se nască, Se-mpart în mii și mii de versiuni Și cine-ar cuteza să-i mai oprească? Și-apoi trezițiCItește mai departe
O pictură / O poezie de Dorel Neamțu
Mi-am adunat un gând de-atunci Când înfloream ca macii- n lunci Iar TU ai răsărit izvor Și-ai lăcrimat in al meu dor In dulcea clipă de amor Nu mai erau nici nori pe cer Nici iarna nu era un ger Iar drumul meu era lucios Vedeam un chip prea luminos De-am tresărit de-așa frumos Și am simțit că-i de departe Ca o pictură dintr-o carte Și m-am oprit să văd minune Aveam în față o rugăciune Un răsărit ori Soare apune Și am zburat așa prin viațăCItește mai departe
Un timp cu X zerouri / O poezie de Mirela Cocheci
Frica țipătu-și asmute peste asfințitul tern, Semne lungi de întrebare prin văzduhuri se răsfiră, Mesageri cu glugă neagră aduc zvonuri din infern, Frunțile înspăimântate se apleacă și se miră. Prin ruine de lumină ochii picură-ntrebări… Însă cine să răspundă? Rațiunea pare dusă Pe-un tărâm fără de sensuri, plin de ură și trădări… Ochii-și picură mirarea peste liniștea apusă. Răsăritul și-asfințitul judecata și-au pierdut, Teama stăpânește mintea, orizontul se destramă, Apele-și închid adâncul, în cetăți cu strigăt mut Întunericul domnește, timpul se așază-n ramă. Și în fiece secundăCItește mai departe
Valul / O poezie de Dorel Neamțu
Valul de stânca neagră se sparge Plutesc în derivă firave catarge Fiori de iubire ascunși între pleoape Răsar lângă ochii-ți atât de aproape Și vântul tot poartă catarge pe mare Cântă-nserarea, Luna răsare Iar ochii-mi se-aprind lângă a tale buze Și TU te desprinzi de surorile muze Pe marea ce-neacă sub valuri corăbii Se duce războiul cel crud între săbii În sufletul meu se deschide o poartă Și-n ceasul de noapte IUBIREA te poartă Ca pe-un val de mare ce-neacă catarge Iar TU mă cuprinzi în brațele large CItește mai departe
Hades / O poezie de Mirela Cocheci
Urgia se arată dinspre (v)est… Din pâlcuri diabolic plumbuite Un cioclu-corb ivit în mod funest În gât profan luminile înghite. Timpanele pocnesc de-atâta bis, Sisifi împing preaveșnica povară Pe-un cer căzut în colțuri de abis, Pleiadele din Taur se coboară. Cu frica-n tâmple irișii apun, Genunea în sudori osândă-și cască Și Mielul tace-n noaptea de ajun Ne-nțelegând de ce să nu se nască. Viermi cadaverici suflă-n lumânări Și-n umbra rugăciunilor proscrise Luminile zăcând prin ne-ntrebări Se sting pe rând sub cerurile-nchise. În imaginea de deschidere: pictură deCItește mai departe
De n-ar ninge… / O poezie de Dorel Neamțu
De n-ar ninge peste glasul Umbrelor de subsiori M-aș apropia cu pasul Dulcilor noștri fiori Și am amâna sărutul Cu un cântec de demult Ca să-mi fie tot avutul Tu să cânți , eu să te ascult Căci la marginea iubirii Se aprinde un izvor Este glasul fericirii Ce mă-nvață acum să zbor Nu mai știm de-i vara vară Nici de noi nu ne -amintim E o dulce floare rară Clipa-n care ne iubim Peste malul de visare Ce se-ascunde sub un nor Trecem noaptea-n neuitare Răsărind din plânsCItește mai departe
Printre sălcii / O poezie de Dorel Neamțu
Printre sălciile de apă Ce cunună noaptea-ntreagă Aștept ziuă să se facă Să te văd cât mi-ești de dragă Și din zâmbetul de Soare Ce cuprinde albastra-mi carte Am să fac o sărbătoare TU de-o parte, eu de-o parte Pașii tăi se-aud în trepte Printre vuietul de raze Coborând de sus, pe creste Răsărind a noastre oaze Și sărutul gurii tale Ce cuprinde-o mângâiere Este crucea nunții mele Sărbătoare de ÎNVIERE Dintr-un foc ce nu mai arde TU faci flacără înaltă Când atingi a mele coarde Numai TU șiCItește mai departe
Urme de lumină / O poezie de Mirela Cocheci
În acordurile nopții, sub covor de stele mute Luna-și varsă asfințitul peste chipuri ostenite, Flutură cununi de umbre, ziduri negre-n amăgire, Se duc vise ne-mplinite spre neant, în nălucire. Scapără pe cer tristețea necuprinselor tăceri, Se-ntrevede începutul unor false învieri, Se târăște neputință de-a grăi în adevăr, Palma somnului asudă peste florile-mi din păr. Somnul lumii se întinde arătându-și nepăsarea, Câmpuri sumbre de-ntuneric risipesc în valuri zarea Și din stelele apuse cu-a lor umbră de argint Turme de strigoi de noapte trec prin lume amăgind. Fug pierduteCItește mai departe
Matrix / O poezie de Mirela Cocheci
Coboară-n bernă flamura conștiinței Și clopotele-n turle-au amuțit, Compasu-nfipt în inima credinței Trasează-un cerc, de unde-mprejumuit. În Matrix, pe-un ecran din plăsmuire Rulează-un singur film, numit „Accept”, Iar noi orbiți de noua rânduire Ne scoatem singuri sufletul din piept. Compasul are-un numar și valoarea De-a cumpăra și-a vinde doar prin el, Ne-am cununat în Matrix cu visarea Și nu mai știm cine suntem, defel. Și acceptăm ca oile ideea, Pecetluiți cu-n cod pe frunte pus, Dar vai de cel care ne-a-nchis cu cheia Când ne-om trezi șiCItește mai departe
Albă de zăpadă / O poezie de Dorel Neamțu
Albă de zăpadă Mireasă de iarnă Fulg ce mă dezmiardă Soarele ne vadă Albă primăvară Floare de cais Tu rămâi un vis Luceafăr de seară Albă zi de vară Râu ce curge-n valuri Suntem două maluri O dulce povară Albă toamnă, toamnă Un cântec de struguri Ochii tăi sunt muguri Gura TA o taină Pasul tău un zâmbet Visul tău comoară Râsul tău coboară Ca un tainic clinchet Noaptea TA lumină Cad stele în lacuri Suntem două veacuri În tăcere lină M-aș întoarce-n mine Cu IUBIREA plină TU ești aCItește mai departe
Dacă te-aș atinge / O poezie de Dorel Neamțu
Dacă te-aș atinge Poate că m-aș stinge Dacă te-aș vedea Poate aș pleca Dacă mi-ai zâmbi Poate n-aș iubi Dacă tu mi-ai scrie Nu citesc hârtie Dacă ai veni Poate m-aș feri Dacă ai cânta Nu te-aș asculta Dar nu am ce face Inima nu-mi tace Dacă tu n-ai fi Așa cum nu ști Înger în văzduh Lumină și trup Nici eu n-aș fi foc Aprins din potop Printre plopii plânși Și tăciunii stinși Și acum te ating Ca să mă aprind Să te văd prin fum Că pe-o floare-nCItește mai departe
Mă ninge / O poezie de Dorel Neamțu
Mă ninge pe fruntea TA înstelată Mă ninge pe-al tău gând de altădată Mă plouă iar pe aripile-ți de cer Mă plouă pe brațul tău plin de mister Mă scaldă Luna pe umbra-ți de seară Mă scaldă chipul pe visu-ți de vară Mă culcă somnul pe perna-ți de vise Mă culcă dorul pe flăcări aprinse Mă cheamă vânt pe parfumul tău de ieri Mă cheamă cânt auzit de nicăieri M-aprinde pe pieptul tău de foc nestins M-aprinde pe ziua în care s-a stins Mă stinge zborul tău senin pe ape MăCItește mai departe
Cinci scrisori / O poezie de Mirela Cocheci
În Gerar din cinșpe zile Răsfoind prin niște file, M-au prins dorurile-n zori De-a citi niște scrisori… Prima, îmi așază-n minte Luna… care blând, cuminte Deopotrivă stăpânește Din ‘nălțimile celeste Pe cel slab, pe cel puternic, Rege, rob, onest, nemernic… Și de-un dascăl ce pe umăr Ține lumea într-un număr. Cea de-a doua mă transpune De la lună… în genune… Printre iambi, trohei, ispite, Căi înguste, căi greșite… La scrisoarea ce-a de-a treia Încep să-nteleg ideea Că istoria se repetă-n Astă lume deșuetă. Cât deCItește mai departe
Iarna aiurită / O poezie de Mirela Cocheci
Baba iarnă are-un greier Așezat taman în creier Și în loc să toarcă fir De argint, toarce zefir… Toarnă ploaie peste țară Și se crede primăvară Și visează-așa… hai-hui Feți Frumoși pe cai verzui. Și în loc de ciucuri dalbi Așezați prin pomii albi Pune pete de noroi Prin copacii triști și goi. S-ar părea c-a prins-o dorul Prin văzduhuri să-și ia zborul, Pe a timpului visare Să se creadă fată mare. Grija Iernii-n loc să fie La zăpezi ce vor să vie Și la pomiiCItește mai departe
Răsai / O poezie de Dorel Neamțu
Răsai în fiecare seară Pe cerul meu cel nevisat Căci TU ești steaua cea mai rară Cu chipul sfânt de sărutat De ce tot pleci ca și-o privire De ce te-ntorci ca și un zbor În visul tău cântă iubire În visul meu se-nalță -un dor Mă pierd în glasul tău de mâine Și tot te caut printre culori Căci TU ești sfânta rugăciune Și un fior printre fiori De n-ar fi vântul să te crească Și apa să miroase-a vin M-aș fi rugat la cea cerească A noastră MAICĂCItește mai departe
Sfinte Sărbători / O poezie de Mirela Cocheci
Ceru-și cântă simfonia Și ne-aduce bucuria Unui Nou Crăciun, Am pus busuioc prin casă, La ferestre cruce trasă-n Seara de ajun. Și zăpada-i până-n tindă… Noi am agățat în grindă Sfeșnice-n culori Și în sobă focul joacă Iar afară-i promoroacă, Iz de sărbători. Și-mbrăcarăm fiecare-n Zilele de sărbătoare, Scumpele veșminte-n Fir de borangic țesute, De la moși strămoși avute, Daruri dragi și sfinte. Vinu-i cald, colacii-s gata Și-un brăduț adus de tata Tras de boi în car, Așteptăm câte-o gutuie Galbenă și amăruie Să primim în dar.CItește mai departe
Rețetă: Salată de boeuf
Ingrediente (8 porții) 1 kg rasol alb de vită 500 g mazăre 300 g gogoșari murați 500 g castraveți în oțet 1 legătură pătrunjel 5 morcovi 5 cartofi 1 țelină 2 păstârnaci Maioneză: 200 g muștar 200 g iaurt 5 gălbenușuri sare piper Preparare Se pun la fiert 2 l de apă. Când fierbe apa, se adaugă rasolul de vită întreg. Se adună spuma de câte ori este nevoie și se lasă să fiarbă la foc mic. Între timp, se curăță și se spală legumele. Țelina și păstârnacii se taieCItește mai departe