Dor și vers
Frumoșii voștri miri / O poezie de Dorel Neamțu
Azi se deschid iar porțile iubirii Veniți șirag la monumentul ei S-au curățat cărările amintirii De flori uscate, uscate flori de tei S-a înființat muzeul fără nume Și e deschis din zori și până-n zori În el încape azi o-ntreagă lume Născută din scântei și din fiori Să nu uitați de prima-mbrățișare Să puneți steag cu care fluturați Pe ochii-nchisi ce seamăn-a uitare Că-s primii martori, primii vinovați Să v-așezați de braț în primul rând În fața lunii că la o mireasă Să nu uitați să o priviți zâmbind CăciCItește mai departe
M-am logodit / O poezie de Dorel Neamțu
Abia aștept să vină seara Să văd cum lămpile se sting Și din iubirea mea ca para În părul tău iar să m-aprind Să ard ca focul peste dealuri Să-ți luminezi visul cel sfânt Și dintre-atâtea idealuri Să mă aleg măcar cu-n cânt Și când în somn tu ridici mâna Am să mă fac că înțeleg Ferice semn că vom fi una Dar n-am putere să-l dezleg. Și după ce se lasă zorii Peste cuprinsul tău divin M-arunci în marginea uitării Dar n-am să plec, n-am să mai vin M-amCItește mai departe
Mina mea… / O poezie de Ioan Alexandru Tătar
Mi-am îngropat credința în cărbune… acolo, în inima pământului, unde am coborât, lăsând un sărut pe chipul tău, pe dâra de lumină din ușa coliviei… am jurat să mă-ntorc la tine ca la soare, ca la Luceafăr, ca la ziua de ieri… dar când am văzut cum strălucește cărbunele, ce scânteieri trimite spre inima și fruntea mea, mi-am uitat jurământul și am rostit: ,,Mina, iubirea și destinul meu viața mea îți aparține!,, de aceea, de acum, sunt gol pe dinăuntru, ca și mina, sufletul meu este, și acum, acolo, înCItește mai departe
Poem de Armindeni / O poezie de Ioan Alexandru Tătar
Pe adresa redacției, am primit în prag de Armindeni, un mesaj poetic din partea prietenului nostru, jurnalistul IOAN ALEXANDRU TĂTAR, unul dintre veteranii presei locale din regiunea Văii Jiului care și-a desăvârșit frumoasa carieră profesională la postul de radio regional Radio Timișoara. Cu gândul mereu alături de oamenii din Valea Jiului, zonă pe care a iubit-o și a promovat-o de-a lungul carierei sale jurnalistice, Ioan Alexandru Tătar transmite acum, prin intermediul publicației noastre, un emoționant mesaj liric pe care vi-l prezentăm cu multă bucurie. Toată lumea trăiește tristă privim spreCItește mai departe
”Satul. Raiul din Rai.” / O poezie de Dorel Neamțu
Voi n-ați mers cu DOINELE Peste toate holdele N-ați îmbrățișat un nuc Unde a cântat un cuc Nu știți ce-i lătrat de câine Când la stână lupul vine Nu știți nici cum dorm ciobanii Numărându-și noaptea anii Și se roagă să răsară Soarele apus aseară Nu știți bota lor ce-nseamnă Iarnă, vară și-apoi toamnă De aici au luat-o regii Și-au făcut-o semn al legii N-ați jucat un jos de sfinți Să v-ascundeți de părinți Nu știți ce e un sărut Să-l luați cu împrumut N-ați crescut desculți în ierbi PrintreCItește mai departe
Rămâi sus, îngerul meu ! / O poezie de Dorel Neamțu
Scrie-ți numele pe cer Cu-al tău gând, de foc nestins Să te văd și să mai sper Să cuprind ce n-am cuprins Voi zidi din Rai și hău O COLUMNĂ dinadins Să sfințesc numele tău Ce va fi veșnic aprins. Atunci lumea va vedea Licărind, parcă, un sfânt Cum pe cer mai arde-o stea Izvorâtă din pământ Din lumină și din glas Inflori-vor ghiocei Primăvară am să-mi las Toată viața-n ochii mei De va cădea pe pământ Literă din harta ta Păsări s-or roti în cânt Ape se vor tulbura.CItește mai departe
Dintr-o stea… / O poezie de Dorel Neamțu
Dintr-o stea din Carul Mare Făcea MAMA mea ștergare Și tăticu plug și grapă Și-apoi coasă, și-apoi sapă Semănau holde cu grâne Și puneau pe masă, pâine Și zburau din noapte-n noapte Să culeagă fructe coapte. Făceau casă din nuiele Și-o acopereau cu stele Și-o cărare dreptă, lină Pe care mergeau la LUNĂ Și în geam puneau o floare Ce se-ntindea pân-la SOARE O udau ziua cu lacrimi Ușurând lui Iisus patimi Au zidit apoi biserici Pentru ei și pentru clerici Și zilnic, mereu, mereu, Se-ntâlneau cu DUMNEZEU. Ne-au lăsatCItește mai departe
Cântă inima-mi pe ramuri / O poezie de Dorel Neamțu
Cântă inima-mi pe ramuri Visele mi se adun S-au aprins stele la geamuri Parcă-i noaptea de Crăciun. De prin vremuri neuitate Curge lin zâmbetul tău Este tot ce ne desparte Și ne va uni mereu. Pasul tău adapă norii Și furtunile le-aduc Până când se ivesc zorii Ce le-alungă și se duc. Dintre valuri de miresme Ce cuprind pământu-ntreg Numai una, a ta este Ce-o sărut și o aleg. Și din anii cruzi și teferi Când de-abia ne ridicam S-au aprins cei doi luceferi Martori sfinți, că ne iubeam. TotCItește mai departe
”De Bunavestire” / O poezie de Dorel Neamțu
Care-i Steaua care-mi scrie ? Este EA. BUNAVESTIRE ! Ce-a adus lumii-ÎMPĂRATUL Și în cer are PALATUL Unde ninge mai întâi ? La copii la căpătâi ! Și la mame-n părul alb Cântec lin, divin și dalb Unde ploua din senin ? Unde rândunele vin ! Și din zbor își fac un cuib Și-apoi pleacă și-apoi plâng. Unde cântă cucu-n brad ? Unde lacrimile ard ! De ce zboară cucul seara ? Să sărute primăvară ! Unde sunt părinții mei ? Culeg florile de tei ! Și vin noaptea-n caleaCItește mai departe
Viziunea poetică a lui Dorel Neamțu despre două sărbători surori: 1 Martie și 8 Martie
Mărțișorul divin al unui ghiocel Am găsit, astăzi, toate porțile inimilor dumneavoastră larg deschise și am lăsat, cu drag, câte un ghiocel pentru fiecare, pe pragul acela înalt, care până astăzi, parcă ne despărțea de sentimente. Ghiocelul este primul dar oferit de natură, naturii umane, prin înmânarea sentimentelor noastre tuturor femeilor, singurele care poartă în ochi frumusețea nevăzută a primăverii. Dacă Ghiocelul ar da astăzi, un EDICT universal, prin care bărbații ar fi obligați să renunțe la războaiele duse de dragul femeilor și să se prefacă din nou în copii,CItește mai departe
Mâine, focul de tăciune / O poezie de Dorel Neamțu
Am rupt vreascurile-n două Ca să sting focul din mine Mă rog de un an să plouă Și nici fulgerul nu vine. Din pădurea vieții mele Nu mai tai, de mult, un lemn Mă-ncălzesc doar de la stele Și fac focului un semn Să se stingă până mâine Ca să pot pleca hoinar Nu mi-e sete, n-am nici pâine Am la mine un amnar. Pentru cine arde focul ? Mă întreb: o ști ea oare ? Nu i-am spus ce e norocul Nu i-am scris nici o scrisoare. Doar peCItește mai departe
”Sărutul tău” / O poezie de Dorel Neamțu
”Singurul fruct copt care avea și gust și miros de vrajă ! După atâta vreme, am sorbit, iarăși, din gustul sărutului tău, ce hoinărea, pe la marginea pădurii, unde eu merg adesea să aud clopotele de la stână și câinii lătrând a lup turbat. Am încercat să-mi stăpânesc foamea cu niște zmeură, cu niște mure, toate pregătite parcă pentru export în țara albinelor și a păsărilor călătoare, care, în zbor, duc cu ele și gustul și mirosul acestora, pentru a avea cu se se hrăni, până când ajung la adăpostulCItește mai departe
”Două inimi de străini”, o poezie de Dorel Neamțu
Am pus clopot de biserici, să bată la miezul nopții Arde satul de mirare, întrebând: ”Învie morții ?” Din cer stele se coboară, peste sunetele albe Se iau, în văzduh, de mână, peste nouri ca să salte Lămpi aprinse scot lumină, strălucesc în noapte geamuri Vântul vine pe aproape, scuturând ușor din ramuri Copiii așteaptă clipa, căci poveștile o spun Că din marea depărtare, iarăși vine Moș Crăciun Să le ducă-n brațe taina miilor de bucurii Îngeri, împărați și zâne – darul de a fi copii Deodat, încet, se stingeCItește mai departe
”Întâlnire pe aripi”, o poezie de Dorel Neamțu
Ne-am dat întâlnire în vise, în fața lunii, acolo, în podul palmei tale pe care nimenea nu-l poate trece fără ajutorul unor aripi mari, rotunde, țesute, de bunica ta, noaptea în războiul fermecat, de la țară. Ziua aceasta este scrisă cu litere roșii, în calendarul păsărilor călătoare, având cruce de culoarea albă a cocorilor care vor zbura și anul acesta tot în forma acelui unghi ascuțit. Tu trebuie să vii, de undeva de sus, drept pe linia vieții lungă de la naștere până la moarte, pe care o ai încrustată,CItește mai departe
”De la cruce pân-la mine”, o poezie de Dorel Neamțu
De la cruce pân-la mine Numai lumi și căi divine Mănăstiri și catedrale Tot mai des îmi ies în cale Iar cu ochii mari ai minții Îmi adun în palme sfinții Și părinții deopotrivă Ce mă cheamă, ce mă strigă Noaptea-n visele uitării Ce-s adânci ca fundul mării Unde zac înmormântate Verzi, corăbii scufundate De la cruce pân-la mine Numai miere de albine Ce prin lume știu s-o poarte De la naștere la moarte Când trec pragul dimineții Văd biserica vieții Albă, sfântă, iubitoare Cu obraji-n vânt și soare ApărândCItește mai departe
”Florăreasa”, o poezie de Dorel Neamțu
Florăreasă, Florăreasă, Te aștept la mine acasă. Să îmi aranjezi destinul, Să-nmulțești apa și vinul. Să-mi pui ochii între stele, Să văd dorurile tele. De vii mâine, sunt acasă, Îți pun inima pe masă. Vezi că are o cicatrice Nici de glonț, nici de alice. De mă-ntrebi ce floare-mi place, Una ce cântă și tace, Și s-adapă din izvoare Ca și mine de la soare. Florăreasă, Florăreasă, Fii de azi a mea mireasă. Aranjează-ne destinul, Eu sunt golul, tu ești plinul. Pune-n colț acolo-n dreapta, Și cuvântul și drept fapta.CItește mai departe
”Pictorii mei sfinți”, de Dorel Neamțu
Mă opresc în fața casei, ca pe-un vârf de munte sfânt Mi se pare o icoană, ce-i pictată de un vânt Dar icoana e pictată de un zbor de rândunele Și de îngeri, și-al meu tată și de sânul mamei mele. Cu cununile pe frunte, de mireasă și de mire Au pășit în luntrea vieții, spre înalturi și iubire. Mai întâi au pictat casa, apoi șura și ocolul În grădină au pus masa, și-au muiat în vis penelul. Dimineața spălau pânza, cu broboanele de rouă La uscat o puneau seara,CItește mai departe
”Gropița din… obraz”, de Dorel Neamțu
Am sădit la tine-o floare În gropița din obraz N-am găsit alt loc sub soare Și mi-e ciudă și necaz. Nu de vânt îmi este frică C-o s-o smulgă din ”pământ” Ci de ochii tăi de stâncă Reci și negri – de mormânt. Nici de nori nu-mi este teamă C-or să calce-un jurământ Ci că ar uda cu piatră Trei petale dintr-un sfânt. Sfânt e numele tău, dulce Că e oază într-o stea Unde nu-i pat să se culce Ochii tăi, iubirea mea. Trec albinele prin ramuri Și ajung laCItește mai departe
Slidul de poezie / PE O STEA, un poem de Dorel Neamțu
Un izvor de lacrimi albe Curge suav către soare, Mângâind stelele dalbe Cu parfum de vis, de floare. De prin veacuri fără nume Mai mocnește un tăciune Cu scântei în tufa sânger Parcă ar fi un fiu de înger ! Pe o stea de lângă lună Cântă DOINA cea străbună Și se urcă-n CARUL MARE Cu nuntași din SFÂNTUL SOARE. Sub zăpada albă, rece Arde focul ce petrece Nașterea pentru vecie Ca să moară, ca să-nvie Cel ce nu știa că-l paște Să ne-aducă nouă PAȘTE. CItește mai departe
Slidul de poezie / ”Satul meu”, un poem de Dorel Neamțu
M-am întors din lume-acasă Un izvor de apă deasă O icoană-n cornul lunii S-o sărute și străbunii. Satul meu, o cingătoare Ce lucește doar la soare Și la lună-ntreaga noapte În iubire și în șoapte. Satul meu nu-i de vânzare E sămânță în ogoare Și cuibar să vin-o dată Berzele în cioc c-o fată. Și aici a fost un Moise Chiar trimis de-acel Zamolxe Să despice ceru-n două Ca să ningă, ca să plouă. Satul meu e o poruncă, E și deal, este și luncă ECItește mai departe
Slidul de poezie / ”AVRAM IANCU – TESTAMENT”, o poezie de Dorel Neamțu
Marcarea celor 195 de ani de la nașterea marelui patriot român Avram Iancu este motivul pentru a vă prezenta o nouă creație literară semnată de Dorel Neamțu. Este vorba despre poezia ”Avram Iancu – Testament”, pe care autorul o dedică Crăișorului munților și tuturor patrioților români din toate timpurile. Nu-i notar pe lumea asta, Să-mi întabuleze zestrea. Cea de inimă şi suflet Şi de zbucium şi de cuget. Cea de lacrimi şi de cântec, De durere şi descântec. Nu-i notar pe astă lume Să-ntabuleze al meu nume. Pe unCItește mai departe
Rugăciune – versuri de Nicu Haloiu
Rugăciune Cine ești tu acesta, de-mi dărui fericire, cine ești tu de-mi dărui, de leagăn cântec blând, de-mi împlinești de-acum acel vis de iubire punându-i iar făptura, în drumul meu mergând? Și cum să-ți mulțumesc, pentru acest dar, când în întreaga-mi viață, am pierdut atât, că totu-mi părea doar o zbatere-n zadar și de atâtea multe ori, rămasu-mi-ai tăcut? Tu mi-ai mai dat odată, tot un magnific dar, un înger de lumină, să-mi umple anii goi, și mi-ai lăsat pe drum un destin amar, că după-o vreme darul, l-ai luatCItește mai departe
”Sfinte soare” de Dorel Neamțu
Un-te duci tu, Sfinte Soare? Când a ta inimă doare. Eu n-am inimă să doară, Nici părinţi care să moară. Unde stai tu, noaptea-ntreagă? De nu-i chip ca să te vadă. Eu nu stau pentru-a apune, Încălzesc cealaltă lume. Ce mănânci tu, Sfinte Soare? De eşti grâu şi sfântă floare. Eu n-am hrană pamântească Ci una Dumnezeiască. Cine te-a născut pe tine? Cine-i Maica, cine, cine? Eu sunt timp şi sunt lumină Din creaţie divină. Cui te rogi tu, Sfinte Soare? De-a ta inimă nu moare?CItește mai departe
Ce bine că eşti – versuri de Nichita Stănescu
E o întâmplare a fiinţei mele şi atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu. Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt. Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt şi mult mai curând. CeCItește mai departe
Ea a rămas frumoasă – versuri de Dorin Cozan
Ea a rămas frumoasă, întoarsă puțin către mine, și-a întrebat, din baie, cu lumina aprinsă: „tu ai văzut cum se învârte prin oraș o limuzină roșie din care un tip arunca cu flori albe?” Încă nu lepădase rochia (o vedeam în oglindă); se căznea cu un cercel de argint în formă de fluture și umbra ei flutura argintie pe zid. Pe zid, alți fluturi de plastic, în linie dreaptă, semn clar al trecerii ei pe acolo. S-a întors brusc către mine și a stins lumina, înainte să spun: “Eu eramCItește mai departe
Dreptul la întrebare – VERSURI de Adrian Păunescu
Din toate drepturile lumii Pe unul singur nu-l cedez, E strategia mea intimă Şi este singurul meu crez. Nu-l dau chiar dacă vin la mine Toate statuile călări, E dreptul meu la îndoială Şi de a pune întrebări. Nu l-a epuizat nici Hamlet, Deşi l-a folosit de-ajuns, Cred în puterea întrebării Chiar dacă nu-i găsesc răspuns. Ea mi-e religie în viaţă, Cu ea termin, cu ea încep, Eu , simplu cetăţean al lumii, Măcar atât mai am: întreb. Cu pumnii strânşi în faţa morţii La fel copiii mi-i cultiv, CaCItește mai departe
Domnița – versuri de Flesner Petru Iulian
Stihurile dăruite nu sunt de prin cărţi furate Ci din suflet răsărite căci de tine-s inspirate… Nu-s vorbe meşteşugite cu pricepere şi har Ci din patimă născute şi ţi le ofer în dar Nu ca să-mi măsori talentul sau să-mi critici aspru rima Ci să afli că-s bolnav şi doar tu-mi porţi bolii vina – Vină… fără nici o vină căci lăsat de Dumnezeu E frumosul să aprindă patima în jurul său… Şi ce vină poţi să ai dacă eşti aşa frumoasă Iar eu atât de naiv încât să îţiCItește mai departe
Si-nainte, si-napoi… versuri de Flesner Petru Iulian
Zâmbind discret şi cu mult har – Cu glasul miere şi venin, Tu mă saluţi protocolar De câte ori ne întâlnim. Cu nonşalanţa unei viespi Te joci cu inima-mi bolnavă – Şi nu mai ştii cum să mă-nţepi – Să-ţi spun mai des că…îmi eşti dragă. Apoi te faci că-ţi pare rău Şi mă dezmierzi şi mă alinţi – Îmi zici că-s fraier, dragul-tău, Iar eu te cred şi-mi ies din minţi. Tăciuni aprinşi par ochii tăi Când „mă priveşti printe uluci” – Atât de calzi şi-atât de răi Sunt,CItește mai departe
Hora Unirii – versuri de Vasile Alecsandri
Hai sa dam mâna cu mâna Cei cu inima româna, Sa-nvârtim hora fratiei Pe pamântul României! Iarba rea din holde piara! Piara dusmania-n tara! Între noi sa nu mai fie Decât flori si omenie! Mai muntene, mai vecine, Vina sa te prinzi cu mine Si la viata cu unire, Si la moarte cu-nfratire! Unde-i unul, nu-i putere La nevoi si la durere. Unde-s doi, puterea creste Si dusmanul nu sporeste! Amândoi suntem de-o mama, De-o faptura si de-o seama, Ca doi brazi într-o tulpina, Ca doi ochi într-o lumina. AmândoiCItește mai departe
Iarna pe uliță – Versuri de George Coșbuc
A-nceput de ieri sa cada Cate-un fulg, acum a stat, Norii s-au mai razbunat Spre apus, dar stau gramada Peste sat. Nu e soare, dar e bine, Si pe rau e numai fum. Vantu-i linistit acum, Dar navalnic vuiet vine De pe drum. Sunt copii. Cu multe sanii, De pe coasta vin tipand Si se-mping si sar razand; Prin zapada fac matanii; Vrand-nevrand. Gura fac ca roata morii; Si de-a valma se pornesc, Cum prin gard se galcevesc Vrabii gurese, cand norii Ploi vestesc. Cei mai mari acum, din sfada,CItește mai departe
SPOVEDANIE, PE MALUL DREPT – VERSURI DE GHEORGHE PÂRLEA
Mă iartă, frate, de mai poţi, Că nu te-am apărat de hoţi! Mă iartă, frate, şi fii blând! – Ţi-o cer spăşit şi suspinând! Că fraţii tăi din nou sunt laşi La Bucureşti, ca şi la Iaşi – S-ascund nevrednic după fuste, Clamând că eroismele-s vetuste… * Te ştiu întruna zbuciumat, Drag frate, peste Prut uitat… Te-aud săptămânal „la est de vest” Rostind cuvinte de protest… Te ştiu mereu visând în van Că va mai face Neamul un Divan. Te ştiu cu sârg pornit la drum, Să ne uneşti într-unCItește mai departe
Anotimp – versuri de Emil Botta
Nici viori, nici fluiere, nici ploaia prin plete sa-ti suiere ; in tacuta noapte adanca glasul tau nu se aude, nu inca … Din himericele bolti se anina armele noptii, stelele-n ruina; pana la noi inca n-a patruns al codrului clopot ascuns. Cerestile drumuri, toate-s doar aburi si fumuri … Plimba-te, pala, prin aurora, frunte a lucrurilor, luna mea, prora ! Dar vor veni ! O, ce siguri, oaspetii in vestminte de friguri ! Dar vor veni ! O lumina subtire, si naiuri si harfe si lire ! [slideshow_deployCItește mai departe
RUGĂ pentru toamnele mele – versuri de Gheorghe Pârlea
MOTTO: Roadele creştine au şi ele toamnele lor. Rupe-mi lanţurile, Doamne, Lasă-mă să ies din mine Şi mai dă-mi vreo două toamne, Să-mi coc roadele creştine! Inimii găseşte-mi cheie, Că mi-i dăltuită-n piatră Şi-i închisă-n ea o zmeie Ce o ţine ferecată! Şi odată ce-i deschisă, Unge-mi-o cu sfânta-Ţi tină, Dă-i speranţa cea promisă, Umple-o, Doamne, de Lumină! Dar Te tog să ai răbdare, Dă-mi Lumina cu încetul, Că-ntunericul mi-i mare Şi-ndărătnicit procletul! Şi lungeşte-Ţi mila, Doamne, După cât de-ncet mi-i pasul, Rabdă-mă vreo două toamne,CItește mai departe
Veșminte verzi pălesc de’acum pe ramuri – versuri de Gheorghe Deniştean
Vesminte verzi palesc de’acum pe ramuri, Frunze ruginii apleaca’n jos privirea, Si vantul adie mai des printre geamuri, Parca vrea toamna sa’si anunte sosirea. Trandafirii mai stau catarati pe garduri Cu boboci grabiti ce vor sa infloreasca, Petalele se pierd la schimb de anotimpuri Nutrind insa sperante,la anul sa renasca. Sub geam in gradina mai simt mireasma lor Si greierii in cor mai canta printre flori, Refrenul iubirii nascut din soapte de amor, Pe strune de vioara obosita,de niste amatori. Soarele spre asfintit mai tare se grabeste Gonit parcaCItește mai departe
Copii eram noi amândoi- Versuri de Mihai Eminescu
Copii eram noi amândoi, Frate-meu şi cu mine. Din coji de nucă car cu boi Făceam şi înhămam la el Culbeci bătrâni cu coarne. Şi el citea pe Robinson, Mi-l povestea şi mie; Eu zideam Turnul-Vavilon Din cărţi de joc şi mai spuneam Şi eu câte-o prostie. Adesea la scăldat mergeam În ochiul de pădure, La balta mare ajungeam Şi l-al ei mijloc înotam La insula cea verde. Din lut acolo am zidit, Din stuful des şi mare, Cetate mândră la privit, Cu turnuri mari de tinichea, Cu zid împreşurată.CItește mai departe
Noaptea de iulie- Versuri de Alexandru Macedonski
A-nceput din nou sa-mi fie dor de dulce fericire… Vad ca-mi trece tineretea, vad ca anii mi se duc, Si mi-e sete de placere, si mi-e sete de iubire, Insa umbrele visate nu se poate sa le-apuc. Numai aurul, el singur, imi lipseste-n asta lume, Numai el, dar fara dinsul sunt un biet neputincios… Care suflet de-al meu suflet, care nume de-al meu nume S-ar lipi sa ia povara unui trai saracacios ? Pica plins al tineretei pe un sin ce nu palpita, Ai avut sa-l cumperi, e al tauCItește mai departe
Iubire – versuri de Lucian Blaga
Iubesti – când ulciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori si de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine. Iubesti – când suavă icoana ce-ti faci în durere prin veac o tii înrămată ca-n rana străvechiului verde copac. Iubesti – când sub timpuri prin sumbre vâltori, unde nu ajung sorii, te-avânti să culegi printre umbre bălaiul surâs al comorii. Iubesti – când simtiri se desteaptă că-n lume doar inima este, că-n drumuri la capăt te-asteaptă nu moartea, ci altă poveste. Iubesti – când întreaga făptură,CItește mai departe
Veac de tăcere- Versuri de Adrian Păunescu
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul ”dacă” Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul ”nu” Hai să conjugăm ninsoarea şi uitarea eu şi tu Timpul pe deasupra noastră ca o sanie să treacă. Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul ”însă” Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul ”hai” Vai, vom face repetiţii pentru iad şi pentru rai. De ecouri mari de piatră vei fi răsă, vei fi plânsă. Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul ”pleacă”CItește mai departe
Dreptul la întrebare- Versuri de Adrian Păunescu
Din toate drepturile lumii Pe unul singur nu-l cedez, E strategia mea intimă Şi este singurul meu crez. Nu-l dau chiar dacă vin la mine Toate statuile călări, E dreptul meu la îndoială Şi de a pune întrebări. Nu l-a epuizat nici Hamlet, Deşi l-a folosit de-ajuns, Cred în puterea întrebării Chiar dacă nu-i găsesc răspuns. Ea mi-e religie în viaţă, Cu ea termin, cu ea încep, Eu , simplu cetăţean al lumii, Măcar atât mai am: întreb. Cu pumnii strânşi în faţa morţii La fel copiii mi-i cultiv, CaCItește mai departe
Antiprimavara- Versuri de Adrian Păunescu
Ce dacă vine primăvara Atâta iarnă e în noi Că martie se poate duce Cu toţi cocorii înapoi. În noi e loc numai de iarnă Vom îngheţa sub ultim ger Orbecăind pe copci de gheaţă Ca un stingher spre alt stingher. Şi vin din patriile calde Cocorii toamnei ce trecu Şi cuibul li-i stricat la streşini Şi lîngă mine nu eşti tu. Primăvară, care-ai fost, Nu veni, n-ai nici un rost Poţi să pleci, sîntem reci, Iarnă ni-i pe veci. Schimbări mai grave decît moartea Au fost şi sunt şiCItește mai departe