poezie
Lansare de carte, la Primăria Vulcan, a poetului Simion Felix Marțian
Nume cunoscut și apreciat în literatura contemporană, poetul vulcănean Simion Felix Marțian aduce în atenția publicului cititor de poezie cel mai recent volum al său, ”Sonete sonore”. Acesta va fi lansat în cadrul unui eveniment public programat să se desfășoare sâmbătă, 9 septembrie 2023, de la ora 14,00 la Sala de consiliu a Primăriei municipiului Vulcan. ”Sonote sonore” este cel de-al patrulea volum de autor al poetului Simion Felix Marțian, apărut la Editura Colorama din Cluj Napoca. ”Precum pictorii care își încearcă penelul și pe portrete, dovedindu-și astfel deplina măiestrie,CItește mai departe
”Mina” / O poezie de Ioan Alexandru Tătar
Dragul meu, te caut și te-aștept, când noaptea deja, brusc, s-a ivit și cuvântul tău, încă mi se zbate-n piept, și chipul tău în adâncuri s-a topit… Te-aștept, înfrigurată și, iată, deasupra minei, noaptea s-a lăsat, și timpul, nemilos, azi dintr-odată, s-a oprit și el, înlăcrimat… Când m-ai sărutat, cu emoție, plecând, privindu-i cu lacrimi, pe cei mici cu surâsul cald și tristețea doar în gând fără ca un cuvânt măcar să-mi zici… Nimic nu părea să aducă vestea că te voi aștepta, cu ochi plânși înCItește mai departe
Stand de carte al Editurii ART la Biblioteca județeană ”Ovid Densușeanu”
În perioada 6 iunie – 6 iulie 2017, Grupul Editorial ART din București va fi prezent cu un stand de carte la Secţia de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva cu o bogată ofertă editorială. Selecţia de titluri şi de autori este extrem de riguroasă, Editura ART refuzând concesia făcută câştigului material imediat, printr-o politică editorială situată sub deviza „să oferim Cititorului ce-i al Cititorului”. În felul acesta, pe standurile editurii se poate găsi o largă paletă de titluri atractive, pentru toate categoriile de cititori şiCItește mai departe
Cu mâine zilele-ţi adaogi…( Versuri de Mihai Eminescu)
Cu mâine zilele-ţi adaogi, Cu ieri viaţa ta o scazi Şi ai cu toate astea-n faţă De-a pururi ziua cea de azi. Când unul trece, altul vine În astă lume a-l urma, Precum când soarele apune El şi răsare undeva. Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-acelaşi vad, Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleaşi frunze cad. Naintea nopţii noastre umblă Crăiasa dulcii dimineţi; Chiar moartea însăşi e-o părere Şi un vistiernic de vieţi. Din orice clipă trecătoare Ăst adevăr îl înţeleg,CItește mai departe
Departe, Cine Stie…(Versuri de Victor Eftimiu)
Departe, cine ştie în ce oraş ploios Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine, Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros – Departe … cine ştie în ce oraş ploios … Cu fruntea sprijinită pe degetele pale În ochii tăi, străino, aduni melancolie Răsfrângi tristeţi de toamnă în lacrimile tale – Cum stai aşa … cu fruntea în degetele pale … Afară plouă … plouă … şi vântul toamnei bate Cântând întristătoarea şi vaga-i melodie, În jurul meu s-aşterne pustiu … singurătatea – Afară plouă …CItește mai departe
Ştiu puritatea- Ana Blandiana
Ştiu, puritatea nu rodeşte, Fecioarele nu nasc copii, E marea lege-a maculării Tributul pentru a trăi. Albaştri fluturi cresc omizi, Cresc fructe florilor în jur, Zăpada-i albă neatinsă Pământul cald este impur. Neprihănit eterul doarme, Văzduhul viu e de microbi, Poţi dacă vrei să nu te naşti, Dar dacă eşti te şi îngropi. E fericit cuvântu-n gând, Rostit, urechea îl defăimă, Spre care o să mă aplec Din talgere – vis mut sau faimă? Între tăcere şi păcat Ce-o să aleg – cirezi sau lotuşi? O, drama de-a muri deCItește mai departe
Vasile Alecsandri – Dorul româncei
De-ar vrea bunul Dumnezeu Să-mi asculte dorul meu! De-aş avea un copilaş, Dragul mamei îngeraş! Cât e ziuă, cât e noapte, I-aş şopti cu blânde şoapte. Cât e noapte, cât e zi, Tot la sânu-mi l-aş păzi! L-aş păzi, l-aş dezmierda, Mii de sărutări i-aş da, Şi i-aş zice-ncetişor: Nani, nani, puişor! De-ar fi cerul cu priinţă, Să-mplinească-a mea dorinţă! De mi-ar da un băieţel, Dragul mamei voinicel! N-ar fi prunc mai fericit Şi pe lume mai iubit! Alt copil n-ar fi ca el, Mititel şi frumuşel! Obrăjelu-i ca deCItește mai departe
George Coşbuc – Doina
Copilo, tu eşti gata De-a pururea să plângi! Şi când eşti tristă, Doino, Tu inima ne-o frângi. Dar nu ştiu cum, e bine Când plângi, că-n urma ta Noi plângem toţi, şi-amarul Mai dulce ni-e aşa. Şi toate plâng cu tine Şi toate te-nţeleg, Că-n versul tău cel jalnic Vorbeşte-un neam întreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntâmpini la izvor, Tu singură stăpână Pe sufletele lor. Le-nveţi ce e iubirea Şi râzi cu ochi şireţi, Deodat-apoi te-ntuneci Şi cântece le-nveţi: Să cânte ziua-n luncă Şi seara când se-ntorc, Când triste-n pragulCItește mai departe
Magda Isanos – Cum povesteste viata
La-ncheietura mâinii mele-ascult cum povesteste viata, si ma mir, si-mi amintesc si-acuma c-am fost fir de iarba, si-am fost scoica, mai demult. Si poate mai-nainte-am respirat pe-ntinderile vaste, si-am privit în fata cerul tainic si-am dorit sa nu mai fiu ocean, si-am fost uscat. Eu stiu ce simt copacii care cresc, si fructele pe creanga când se coc, ce simt vulcanii care izbucnesc, c-am fost copac, si ramura, si foc. Cu serpii pe nisip am stat la soare si-am mers la vânatoare, si-am ucis, în piatra spaima gândului mi-am scrisCItește mai departe
Despartire in flori- Adrian Paunescu
La sarbatoarea florilor de mar, cand drumul cere pasii sa se-astearna, acum ne despartim intr-adevar precum nu promisesem asta iarna. La sarbatoarea focurilor mari, cand toata lumea varuie de paste, din viata mea incepi sa si dispari, fiinta mea abia te mai cunoaste. La sarbatoarea soarelui deplin, cand sangele -n batrani se poticneste, iubindu-te iti spun: ne despartim si sa ne regasim nu-i vreo nadejde. Adio, deci, mai e ceva de zis, cand cad din geam deodata doua glastre: se sinucide parca un cais la sarbatoarea despartirii noastre. Ne maiCItește mai departe
Floare de drum- Traian Demetrescu
Pe-o margine de drum, departe, Ca un pribeag pierdut în lume, Creştea o floare solitară, Ce poartă cel mai dulce nume. Înstrăinată-ntr-o mulţime De ierburi şide grâne-nalte, Părea batjocorită, moartă, Uitată, printre celelalte. Sub vântul ce trecea zburdalnic Ea s-apleca tot spre pământ, Precum o floare gânditoare Ce plânge lângă un mormânt. Nu ştiu de ce atras spre dânsa, Apropiindu-mă încet, Am cugetat adânc atuncea La sufletul unui poet!
Nici nu mă spăl de multele iubiri- George Ţărnea
Nici nu mă spăl de multele iubiri Mi-e greu să fac din dragoste o vină Sau prost îndemn al bietei mele firi, Când văd cum arde roua-n trandafiri Şi cred cu teamă-n Cel ce va să vină. Nici nu mă spăl de multele iubiri Cuprinse-n viaţa mea mult prea puţină, Când pot clădi cu jertfa lor grădina De stânjenei, de crini, de calomfiri. Cei sterpi si răi n-au starea să-nţeleagă, Eu, păcătos fiind de la-nceput, Mi-am dăruit priveliştea întreagă Şi cel mai sincer, poate, m-am temut Că dacă-n carne clipaCItește mai departe
Simplu
Când chipul tău în faţa mea apare, Pot să-ţi îndur mânia cât de grea, Fiindcă bucuria cea mai mare E bucuria că te pot vedea. De-aş şti că-n frământarea ce-l doboară Înfrântul suflet merge spre prăpăd, Cât timp nădejdea lui n-are să moară Rămân cu bucuria că te văd. Că te răsfrângi în mine ca-n oglindă Şi că te port cum racla poartă-un sfânt Şi că din tot ce-n suflet se perindă Rămâne viu doar chipul tău răsfrânt. Vorbeşte deci, sau poţi rămâne mută. Iubeşte sau urăşte huma mea, CăciCItește mai departe
În neantul…
În neantul de apururi te aflai așa de bine Cofundat în vecinicie rece și nesimțitor Nici plăcere-nșelătoare care trece precum vine Nici durere nemiloasă cu-al ei zbucium zdrobitor. Și-ntr-o zi pe-această lume te-au adus fără de voie Întrupându-te din lumea fericitei neființi, Și-ai venit, nevinovatul, la povară și nevoie Să-mplinești pedeapsa vieței moștenită din părinți. Pentru ce? Pentru ca însuți s-aduci pe-alții după tine Și ei tot așa să facă pân-la cel din urmă rând Chin din chin să se reverse peste VALEA DE SUSPINE, Și-astfel să se vecinicească suferințaCItește mai departe
Mithridate
Otravă simt pe-ntregul cer al gurii, Mi-i limba străpezită de veşnic ulcerat, Şi scrijelat încet de unghia torturii, Mă sting sub clopotul îndurerat. Ca pe-o femeie stearp-a întâmplării M-a legănat viaţa-n dezmierdări Şi m-a zvărlit la ţărmul înserării, Crispat de ţipătul atâtor încordări. Născut ori prea devreme ori întârziat, Eu am trăit din ai legendei muguri, Cu verbu-am fost să fiu înzodiat Şi-am ars în propriile-mi ruguri. Cu aripi frânte vulturii din mine S-au misuit atât de leneş în azur Şi timpului de soare care vine Nu i-au lăsat decâtCItește mai departe
Cântec
Sărmanei inimi slabe i-am spus: ”Tu Nu crezi c-ajunge să iubești doar una? Și nu-ți dai seama că shimbând într-una, Îți pierzi în doruri fericirea? Nu?” Ea mi-a răspuns: ”N-ajunge, precum crezi; N-ajunge să iubești mereu tot una! Și nu-ți dai seama că schimbând într-una, Mai dulci plăceri trecute le-ntrevezi?” Sărmanei inimi slabe i-am spus: ”Tu N-ajunge cât ești tristă-ntotdeauna? Și nu-ți dai seama că schimbând într-una Iubita, noi dureri întâmpini? Nu?” Ea mi-a răspuns: ”N-ajunge, precum crezi; Tristețile n-ajung de totdeauna. Și nu-ți dai seama că schimbând într-una, DămCItește mai departe
1907
Minciuna stă cu regele la masă… Doar asta-i cam de multişor poveste: De când sunt regi, de când minciună este, Duc laolaltă cea mai bună casă. O, sunt atâtea de făcut, vezi bine, De-atâtea griji e-mpresurat un rege! Atâtea-s de aflat! Şi, se-nţelege, Scutarul lui nu poate fi oricine. Ce ţară fericită, maiestate!… Se lăfăieşte gureşa Minciună. Că numai Dumnezeu te-a pus cunună De-nţelepciune şi de bunătate Păstor acestui neam ce sta să piară, Ce nici nu s-ar mai şti c-a fost, sărmanul, De nu-şi afla sub schiptrul tău limanul,CItește mai departe
Mi-am pus iubirea
În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea: Zăpezi şi flori plăpânde din livadă, Dar florile-ncepură a cădea Şi în april nu mai găseşti zăpadă. În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus : Privire, voce, inimi, sărutare. Dar tu-mi surâzi şi când eu vin, te-ai dus ; Dulceaţa de-a iubi, înşelătoare. Cum suflă pe sub uşă vânt de ghiaţă, Lugubra-i spăimă, moartea şi-o gemu ; Mi-am pus iubirea-n lucrurile fără viaţă Morminte, flori care-au căzut, şi tu. Elena Văcărescu
Să nu faci niciodată o femeie să plângă…
Să nu faci niciodată o femeie să plângă Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag, Când vii acasă. Să nu faci niciodată o femeie să plângă Pentru că va uita să-ţi mai zâmbească; Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti, Cuvinte de dragoste. Să nu faci niciodată o femeie să plângă Pentru că-i vei ucide visele; Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască Fără speranţă. Să nu faci niciodată o femeie să plângă Pentru că -i vei răni inima;CItește mai departe
Atât de dulce
Atât de dulce eşti, nebuno, Că le eşti dragă tuturor, Cunosc femei ce după ochii Şi după zâmbetul tău mor. Femei frumoase şi copile Te-ar îndrăgi, te-ar săruta. Tu ai iubirea tuturora Şi numai eu iubirea ta. Un farmec blând de fericire Tu răspândeşti oriunde-i sta Eşti fericirea tuturora Şi eu sunt fericirea ta. De râzi, se desprimăvărează, Învie totul unde-i sta, Căci tu eşti viaţa tuturora Şi numai eu viaţa ta. De dragul tău şi flori şi oameni Şi stele să trăiască vor. Pe mine mă iubeştiCItește mai departe
Rămâi să mai ciocnim o cupă
Cu vin albastru de la hanul din valea umbrelor fugare… Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur, Căci pentru vin şi pentru tine mai am în sân trei pumni de aur. Rămâi să ne-omorâm tristeţea şi setea fără alinare …Ştii tu, frumoaso, că ulciorul din care beai înfrigurată L-a făurit din ţărnă sfântă, din ţărna unui trup de fată, L-a făurit cândva olarul cel inspirat de duhul rău Din ţărna unui trup de fată frumos şi cald ca trupul tău… …Ca mâne-om putrezi-n morminte uitaţi,CItește mai departe
Garoafe roşii
Garoafe roşii, crenelate – Amfore cu parfum de mosc, Pecetii de rubin şi sânge – Eu vă iubesc şi vă cunosc, Prin voi, garoafelor bizare, În funduri roşii de corolă, Mi-a-ntins iubirea-ntâia oară Otrăvitoarea ei fiolă… Eu vă iubesc şi vă cunosc De mult tulburătorul mosc… În roşu-apusului de soare Voi puneţi pete de culoare, Voi înfloriţi în fundul mării În lungi ciorchine de mărgean Şi pe obrajii de ftizie Muriţi în fiecare an… Vă poartă-actriţele pe gură Şi hetairele pe sâni, Vă leagănă pe coif cocoşii, Şi-n răni v-auCItește mai departe
Glasurile vieţei
Glasuri de aramă Printre codri-adânci, Glasuri ce ne cheamă Dincolo de stânci; Glasuri peste valuri De cântări de-argint, Glasuri de Sirene Ce mereu ne mint; Glasuri de morminte Ce ne-opresc în drum Şi ne fac să plângem Între „ieri” şi-„acum”, Pentru ce mai tare Răsunaţi voi azi? – Parcă-aleargă vântul Peste munţi de brazi. …Suflete, deschide Temniţa-ngheţată Solilor vieţei Ce la poarta neagră – Poarta sihăstriei – Vin acum să bată. Ovid Densusianu
Cu tine
Cu tine viata mea se lumineaza, Cu tine hotarasc a obosi, Cu tine urc astenic spre amiaza Si ma sfarsesc in fiecare zi. Cu tine e-mpacare si e lupta, Cu tine este tot si e nimic, Cu tine-mi infloreste lancea rupta, Cu tine sunt si mare, sunt si mic. Cu tine totu-i parca unt pe paine, Cu tine bradu-i brad, si nu sicriu, Cu tine astazi mi se face maine. Cu tine mor pentru a fi mai viu. Cu tine poezia mea exista, Cu tine chem zapezi si-alung zapezi, CuCItește mai departe
Mă recunosc, mă regăsesc
Ma “recunosc”, caci nu ma pot “cunoaste” Si nu-nteleg, cind Mi-esti necunoscut, Cind nu Te vad, m-am cufundat in noapte, Cind Te gasesc, gasesc un inceput. Ma recunosc in leaganul din casa, Ma recunosc si-n plins si-n gingurit, Ma recunosc si-n cel plecat din casa, Ma recunosc si-n toate m-am gasit. Dar cine sint, de unde vin si unde, Spre ce ma-ndrept, spre ce liman m-avint, Eu nu cunosc si nici nu pot patrunde, Iar truda mea e goana dupa vint. Sint fiul ratacit ce-a fost departe, Fara parinti, far-casa,CItește mai departe
Balada unei stele mici
Ţii minte tu, iubita mea, O noapte de argint în care Mi-ai arătat pe cer o stea Din Carul mare? Cu faţa-n sus spre Dumnezeu, Lăsându-ţi capul să se culce Pe braţul meu, Te legănam, povară dulce. Deasupra noastră, un castan Cu frunze pudic răsfirate Pentru-a servi de paravan Iubirilor nevinovate, Tinzând o ramură-n zadar Ca să ne apere de stele, Fusese martor ocular La toate cele. Şi nu mi-ai spus atunci nimic, Dar când mi-am coborât privirea, Un deget mic Mi-a arătat Nemărginirea. Un strop de-argint a lunecat, Şi,CItește mai departe
În trecerea grăbită
În trecerea grăbită prin lume, către veci, Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci! Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând, Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să le alini, trecând. Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis, Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis, Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor, Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor. Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi, Fă-ţi timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi, Fă-ţi timp să stai cuCItește mai departe
Dă-mi chipul tău
Da-mi chipul tau, granit senin, da-mi duhul tau, senina iarba, în ne’mpacatul meu destin nici un tumult să nu mai fiarba! Să nu mai spumege în piept, sub indoieli ori sub blesteme, nici cate-n pofta mea le-astept, nici cate spaima mea le teme. Vreau taina nestiintei reci si-a nepasarii voastre, unde, cu negrul zbor de lilieci, nici o-ndoiala nu patrunde. Granit, da-mi neclintirea din dumnezeiasca-ti impietrire, pentru-o lumina fără chin si-o moarte fără rastignire! Vreau, iarba,-nteleptiunea ta de-a nu-ti aduce-n veci aminte, vreau harul tau de-a infrunta far-a privi nimicCItește mai departe