Poeta Paulina Popa sărbătorită, la aniversare, de Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva organizează în ziua de 15 septembrie 2023, ora 14:00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, Sala „Liviu Oros”, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, un eveniment cultural dedicat poetei Paulina Popa, cu prilejul aniversării sale.

Managerul Bibliotecii județene, Ioan Sebastian Bara, aratră că, sub genericul „Paulina Popa – eternitatea poeziei”, distinsa poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, editoare, directoare a revistei de cultură „Semne-Emia”, va fi înconjurată de prieteni, de scriitori, de cei care îi cunosc creația literară și activitatea de management cultural.

Paulina Popa este o personalitate marcantă a literaturii hunedorene, un nume care, de la debutul ei în literatură, din anul 1970 cu poemul Jocul desenului meu, a fost în permanență prezentă în presa literară a vremii, în reviste de prestigiu din țară și din străinătate. S-a bucurat de la bun început de aprecierea criticii literare, de aprecierea confraților, de cea a cititorilor. Scriitori și critici literari, ca Radu Ciobanu, Gheorghe Mocuța, Dan Cristea, Ladislau Daradici, Dumitru Hurubă, Adrian Dinu Rachieru, Constantin Cubleşan, Romul Munteanu, Octavian Soviany, Gheorghe Grigurcu, Florentin Popescu, Gabriel Petric, Constantin Stancu, Elisabeta Bogăţan, ca să nu amintim decât o parte, au avut întotdeauna cuvinte de apreciere la adresa creației literare purtând marca Paulina Popa. Trebuie amintit faptul că Paulina Popa este fondatoarea revistei literare „Semne-Emia”, care apare fără întrerupere din anul 1998 și, vreme de câțiva ani, organizatoarea și sufletul Festivalului Internațional de Poezie „Emia”.

A colaborat la cele mai importante reviste literare din România: „Convorbiri literare”, „Arca”, „România literară”, „Conta”, „Luceafărul”, „Viaţa Românească”, „Poezia”, „Poesis”, „Steaua”, „Dacia Literară”, „Cronica”, „Reflex”, „Viaţa Românească”, „Confluenţe”, „Unu”, „Aurora”, „Cafeneaua literară”, „Familia”, „Hyperion”, precum şi la reviste din afara ţării: „Mihai Eminescu”, Australia, „Europoesis”, Franţa, „Lumină Lină – Revistă de spiritualitate și cultură românească / Gracious Light – Review of Romanian Spirituality and Culture”, New York, USA etc.

De asemenea, Paulina Popa a obținut prestigioase premii literare care sunt tot atâtea dovezi ale talentului său remarcabil: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad, pentru volumul Rochia nesupunerii (2001); Premiul pentru poezie al Salonului Internaţional de Carte de la Oradea, ediţia a VIII-a, pentru volumul Ghilotina sinelui, Bucureşti, Ed. Vinea, 2000; Premiul revistei „Convorbiri literare” pentru revista „Semne” (2001); Premiul Sensul iubirii, Drobeta Tr. Severin, pentru volumul Ghilotina sinelui (2004); Distinsă cu Premiul revistei „Arca”, în cadrul Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumul Cartea Iordania (2008); Premiul pentru Poezie la ediţia a XVI-a a „Zilelor Convorbiri literare”, pentru volumul Vâsla de Ametist, Cartea Grecia, Ed. Emia (aprilie 2012); Premiul „Opera Omnia”, al Uniunii Scriitorilor din România în anul 2013.

În anul 2010 i se conferă Titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Deva; în anul 2013 i se conferă Titlul de Cetăţean de Onoare al Judeţului Hunedoara; în anul 2017 i se înmânează distincția Femei de afaceri, de succes din Județul Hunedoara, în cadrul manifestării Gala Excelenței Feminine din Deva. În anul 2020 a primit Premiul pentru literatură, din partea Casei Majestății Sale, Principesa Margareta, Custodele Coroanei României. În anul 2022 a deținut Premiul de excelență al Galei Personalităților, acordat de Trustul Accent Media.

Cu cele peste 50 de volume de poezie și tot atâtea pentru copii, publicate în țară și în străinătate, Paulina Popa și-a dovedit talentul și dedicarea totală pentru literatura adevărată pe care o zămislește spre bucuria cititorilor.

Casa de Editare Emia, pe care a creat-o, a scos pe piața de carte de-a lungul anilor sute de volume din diverse domenii, de la literatură la științe exacte, spiritualitate și cărți pentru copii, semnate de personalități marcante în domeniile lor.

Evenimentul organizat de biblioteca județeană va fi un gest firesc de recunoștință, la ceas aniversar, față de întreaga contribuție a Paulinei Popa la dezvoltarea culturii din județul Hunedoara.