Tiberiu Vințan
Paul Rusu, reconfirmat lider al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar din judeţul Hunedoara
Un număr de 224 de delegaţi ai Sindicatului Învăţământului Preuniversitar din judeţul Hunedoara, cel mai mare sindicat al profesorilor din judeţul nostru, au participat, la finele săptămânii trecute, la Conferinţa judeţeană a SIP, în cadrul căreia a fost prezentat bilanţul mandatului 2000-2014 şi au fost aleşi noii lideri de sindicat ai profesorilor hunedoreni. Preşedintele SIP Hunedoara, prof. Paul Rusu a fost reconfirmat în funcţie pentru un nou mandat, până în 2019 el întrunind majoritatea voturilor delegaţilor. De asemenea, cu acest prilej a fost desemnată şi o nouă Comisie de CenzoriCItește mai departe
„Creaţie, Artă şi Imaginaţie” la PSD Petroşani
Goblenuri, bijuterii, origami,pictură, quilling (handmade) şi un machiaj horror. Acestea au fost ingredientele artistice ale unei noi acţiuni ale Clubului Femina şi Organzaţizei femeilor social-democrate din Petroşani, în parteneriat cu elevii de la Școala Generală Nr. 7 Petroșani. Expoziția de goblenuri a fost prezentată de către familia Tomuș Todor-pensionar și Olivia-Ana-educatoare la Gradinita nr 2, care se ocupă cu coaserea goblenurilor de aproximativ 15 ani. Domnul Tomuș a explicat că a început să coase din momentul în care a ieșit la pensie și este bucuros că prin acest hobby nuCItește mai departe
Lideri ai comunităţii maghiare din Valea Jiului omagiaţi de UDMR
„În fiecare an, alegem un motto în jurul căruia organizăm Zilele Maghiare din judeţul Hunedoara. În acest an, a fost firesc să planificăm manifestările sub egida aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea UDMR. Anticipând aniversarea din acest an, 2014 a fost anul comunităţii în judeţul Hunedoara, pentru că în centrul activităţii noastre a fost şi va rămâne munca în beneficiul comunităţii. Aniversarea celor 25 de ani marchează şi un nou început, dă startul unui nou sfert de veac pentru UDMR”, a afirmat preşedintele UDMR Hunedoara, deputatul european IuliuCItește mai departe
29 de primari şi consilieri judeţeni vor să promoveze judeţul Hunedoara la Bruxelles
O delegaţie formată din 29 de consilieri judeţeni şi primari hunedoreni vor reprezenta judeţul Hunedoara la „Open Doors Day – Ziua Porţilor Deschise la Instituţiile Europene”, eveniment organizat la Bruxelles în contextul festivităţilor „Zilei Europei”, în acest an sărbătorindu-se 70 de ani de la sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial. Hunedoara se va prezenta la Bruxelles cu un stand reunind principalele elemente de identificare ale judeţului. Atenţia vizitatorilor va fi atrasă spre standul hunedorean de două roll-up-uri în care sunt oglindite, într-o grafică deosebit de atractivă, vestigiile istorice de laCItește mai departe
CJ Hunedoara solidar cu primarii nemulţumiţi de politica bugetară a Guvernului Ponta
Pentru dl. GYÖRGY Attila, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, inaugurarea sezonului estival la Geoagiu-Băi nu a fost un moment festiv de la un capăt la altul. Domnia sa a trebuit să explice primarilor hunedoreni, într-o întâlnire de lucru, de ce bugetele unui număr însemnat de primării hunedorene s-a diminuat drastic în acest an (70 la sută în cazul comunei Băiţa, potrivit domnului Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara, prezent la întâlnire), după ce Guvernul a adoptat noua politică bugetară, bazată pe “venitul minim garantat”. Oficialul deCItește mai departe
Câtă nevoie mai avem nevoie de presă locală ?
Câtă nevoie mai avem nevoie de presă locală ? Aceasta este întrebarea la care jurnalişti din cadrul întregului spectru mediatic al Văii Jiului vor căuta să găsească un răspuns în cadrul seminarului profesional care va avea loc duminică, 3 mai 2015, la Primăria din Petroşani. Seminarul este dedicat aniversării Zilei Mondiale a Presei şi va fi coordonat de directorul Centrului pentru Jurnalism Independent din România, Ioana Avădani, invitată special cu acest prilej, la Petroşani. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Petroşani, în parteneriat cu Asociaţia Casa Pro Urbis şiCItește mai departe
„1 Mai responsabil” la porţile Retezatului
Câţiva zeci de tineri inimoşi din Valea Jiului, au răspuns iniţiativei civice „Let` do it, Romania” susţinută de Ocolul Silvic Lupeni, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu” Vulcan şi crucea Roşie Uricani şi au fost prezenţi astăzi în zona Cîmpu Mielu din Retezet pentru a susţine campania ecologică „1 Mai responsabil”. Organizatorii au făcut public faptul că „1 Mai Responsabil” este conceput pentru a sensibiliza opinia publică vizavi de responsabilitatea pe care trebuie să o avem ca cetățeni față de mediul înconjurător, pentru a dezvolta conceptul de muncă în echipă șiCItește mai departe
Un consilier local din Lupeni l-a prins cu minciuna pe viceprimarul Lungan
Ceea ce este evident pentru toată lumea, în legătură cu situaţia dramatică în care se află administraţia publică locală din municipiul Lupeni, nu pare a fio vizibil şi pentru edilii care conduc destinele oraşului. Nu mai departe decât la ultima şedinţă a Consiliului local Lupeni, la o întrebare lansată de consilierul Aurel Uilăcan, viceprimarul Cornel Lungan (devenit, interimar, şef al administraţiei locale) a afirmat că „Primăria Lupeni nu mai are în acest moment nici un fel de datorii.” Sigur, optimismul debordant al viceprimarului Cornel Lungan este lăudabil, numai căCItește mai departe
Handbalistele de la CS Vulcan s-au calificat în finala naţională
Echipa de handbal feminin a CS Vulcan a obţinut calificarea în finala pe ţară a Campionatului naţional, după ce au întrecut,în etapa regională disputată ieri la Timişoara H.C.Universitatea Craiova (scor 12-9), Chimia Rm. Vâlcea (scor 10-9) şi LSP Banatul (scor 12-8).
Elevii de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” au câştigat un nou proiect la nivel naţional
Elevii de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petroşani sunt fericiţii câştigători ai unui proiect implementat la nivel naţional şi finanţat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fodului ONG pentru România. Proiectul intitulat „Soluţii eligibile de utilizare a deşeurilor în mod constructiv “ coordonat de prof. Cercel Ana Maria, îşi propune ca deşeurile colectate de pe anumite zone ale Văii Jiului să fie transformate în obiecte utile sau de decor pe care apoi să le comercializeze. “Nu ne propunem să facem curat, nu ne propunem să ecologizăm zona deoarece acestCItește mai departe
La Castelul Corvinilor se deschide „Târgul european al Castelelor”
În perioada 1-3 mai 2015, Primăria municipiului Hunedoara împreună cu Muzeul Castelul Corvinilor organizează şi găzduiesc evenimentul intitulat “Târgul European al Castelelor”. În cadrul acestui târg, expozanţii îşi vor putea face cunoscută oferta turistică şi îşi vor putea prezenta principalele elemente de atracţie turistică şi istorică. Vă prezentăm lista oficială a participanţilor şi obiectivele reprezentate: 1. Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane – Castelul Magna Curia (România); 2. Muzeul Bucovinei Suceava – Cetatea de Scaun a Suceviei (România); 3. Muzeul Naţional Brukenthal – Palatul Brukenthal (România); 4. Muzeul Ţării Făgăraşului “CItește mai departe
Zilele Maghiare din judeţul Hunedoara debutează de 1 Mai
„25 de ani pentru cei de 25 de ani” este motto-ul sub care se vor desfășura „Zilele Maghiare din județul Hunedoara” care vor debuta în acest an la 1 mai. Manifestările se vor desfășura timp de 10 zile în 11 localități din județ, oferind aproape 50 de evenimente și programe culturale și de petrecere a timpului liber. ”În acest an, organizăm pentru a 6-a oară „Zilele Maghiare din județul Hunedoara”, iar manifestările din cadrul acestora vor sta sub semnul celei de a 25-a aniversări de la înființarea UDMR. Pe lângăCItește mai departe
Veteranii de război omagiaţi la Petroşani
A devenit deja o frumoasă tradiţie în programul autorităţilor locale din municipiul Petroşani întâlnirea primarului Tiberiu Iacob Ridzi cu veteranii de război şi cu văduvele de război care trăiesc în această localitate. Anul acesta, la întâlnirea organizată chiar la cabinetul primarului municipiului Petroşani au venit mai mult reprezentanţi din familiile tot mai puţinilor veterani de război care au rezistat şi luptei cu timpul. „Chiar şi aşa, respectul nostru pentru aceşti oameni care au scris istoria României şi a Europei pe frontul celei mai cumplite conflagraţii mondiale, rămâne unul statornic. Curajul,CItește mai departe
Butulescu duce „Pacea cu zmeii” la teatrul de păpuşi
Trupa de teatru „Masca”, alcătuită din adolescenţi din Baia Mare a prezentat în premieră spectacolul „Pacea cu Zmeii” (Poveste de adormit adulţi) scrisă de concitadinul nostru Valeriu Butulescu. Spectacolul a avut loc pe 28 aprilie a.c., regia fiind asigurată de Tatiana Melania Cauni. Deşi a avut loc pe scena Teatrului de Păpuşi, nu este vorba de un spectacol de marionete, ci teatru dramatic, interpretat de liceeni. Trupa „Masca” a mai montat în urmă cu patru ani o piesă de Butulescu. Este vorba de comedia „Satul electronic” cu care a câştigatCItește mai departe
Liberalii din Petrila au obţinut o victorie importantă în bătălia politică cu PSD
„PNL Petrila a reușit astăzi obținerea unei victorii împotriva cuplului pesedist Bobar-Jurca, stopând tentativa acestora de a mitui un consilier local cu un post în conducerea societății Edil Urban SA, aflată în subordinea Consiliului local, se arată într-un comunicat de presă primit la redacţie. În fapt, la inistențele liderilor PSD, Petrila Gheorghe Bobar și Vasilică Jurca, AGA de la societatea de gospodărie Edil Urban ar fi trebuit să se reunească astăzi pentru a modifica organigrama societății, prin înființarea unui nou post de director, destinat chiar unuia dintre membri Consiliului local.CItește mai departe
Ultimii veterani de război din Vulcan, model pentru tinerii oraşului
Nu cu mulţi ani în urmă, Ziua Veteranilor de Război prilejuia comunităţii locale din municipiul Vulcan întâlnirea cu cei câţiva zeci de foşti combatanţi ai Armatei Române din cel de-al doilea Război Mondial. Anul acesta, la Ziua Veteranilor de Război care marchează, la nivel naţional şi aniversarea celor 7 decenii care s-au scurs de la finalul ultimei mari conflagraţii mondiale, doar un singur veteran de război a mai răspuns „prezent” la apel. Plutonierul major Vasile Cornea este cel care a primit onorul autorităţilor locale, primarul Gheorghe Ile înmânându-i o diplomăCItește mai departe
Parlamentul European a aprobat majorarea cu un miliard de euro a programelor pentru ocuparea profesională a tinerilor
Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a salutat, miercuri, rapiditatea cu care Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a Parlamentului European (PE) a reușit să transmită plenului raportul cu privire la majorarea pre-finanțării programelor pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. „Am votat Raportul referitor la propunerea de regulament al PE privind Fondul social european în ceea ce privește o majorare a sumei pre-finanțării inițiale acordate programelor operaționale sprijinite de Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. Salut determinarea raportorului pentru a obține unCItește mai departe
Bila albă / 29 aprilie 2015 – NICU TAŞCĂ
NICU TAŞCĂ, jurnalist, pentru preocuparea sa în vederea educării tinerilor spre implicarea activă în viaţa comunităţii locale, ca prim pas spre intresul acestora faţă de funcţiile de demnitate publică din adminiustraţia locală.
Bila neagră / 29 aprilie 2015 – TELUS FRIGESCU
TELUS FRIGESCU, realizator TV, pentru că în spatele imaginii de jurnalist de televiziune, a desfăşurat o activitate repropabilă, făcând parte dintr-o reţea care racola şi plasa minore pentru activităţi de prostituţie din Valea Jiului.
Când se vor astupa gropile de pe drumul principal din Lupeni ?
Când se vor astupa gropile de pe drumul principal din Lupeni ? Întrebarea este pe buzele participanţilor la trafic care tranzitează municipiul Lupeni deja de câteva săptămâni bune. După ce zonele de la intrarea şi ieşirea din Lupeni de pe DN 66A, dar şi buleveradul principal din Lupeni s-au transformat în adevărate piste de slalom care obligă participanţii la trafic la adevărate acrobaţii rutiere, autorităţile locale din municipiul Lupeni au promis, la interpelarea adresată de consilierul local PNL Cristian Roşu la începutul acestei luni, că vor purcede la reparaţiile necesareCItește mai departe
Veteranii de război, de ziua lor în centrul atenţiei autorităţilor
Lacrimi, mişcări molcomite de vârstă, vorbe care trădează o forţă sufletească contranstând surprinzător cu căuşul trupurilor fragile care o găzduieşte, poveşti de front şi o camaraderie care difuzează în aer printre amintirile de tinereţe ale unor vremuri sângeroase. Aceasta este imaginea spot a solemnităţii derulate marţi, 28 aprilie în sala mare a Cercului Militar din Deva. Festivitatea din acest an a „Zilei veteranilor de război” a fost dedicată sărbătoririi a 70 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial din Europa (9 mai 1945) şi 25 de aniCItește mai departe
Un Jeep al Consiliului judeţean a fost cedat jandarmilor hunedoreni
Unul din cele două SUV-uri VW Touareg ale Consiliului Judeţean Hunedoara a fost cedat Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara. Potrivit lui Dorin Oliviu Gligor, şeful administraţiei judeţene, cedarea acestui vehicul jandarmilor se subscrie uneia din priorităţile avute de Consiliul Judeţean Hunedoara: paza şi protecţia cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. „Acest SUV este mult mai util jandarmilor decât ne-a fost nouă, la CJ Hunedoara. Prin cedarea lui câştigăm de două ori! O dată, jandarmii au acum logistica necesară să-şi ducă mai bine la îndeplinire misiunea de pază a monumentelor istorice, careCItește mai departe
Termocentrala Paroşeni sistează furnizarea agentului termic
În perioada 1-8 mai 2015, abonaţii casnici şi industriali din Valea Jiului nu vor avea agent termic, ca urmare a efectuării unor lucrări la blocul energetic nr. 4 şi magistraţa de transport agent termic a SE Paroşeni. Potrivit unui comunicat al CEH, măsura sistării furnizării de agent termic va fi luată în vederea efectuării unor lucrări de mentenanţă strict necesare pentru asigurarea continuării funcţionării în siguranţa a Blocul nr. 4 din cadrul Sucursalei Electrocentrale Paroşeni. Cu acest prilej vor fi efectuate şi lucrări de reparaţii pe magistrala de termoficare aCItește mai departe
Bila albă / 27 aprilie 2015 – Petre Nica
Petre Nica, preşedintele Sindciatului Muntele, pentru că prin gesturi extreme, trage un necesar semnal de alarmă întregii comunităţi locale asupra pericolului pe care-l reprezintă deciziile contradictorii ale Guvernului Ponta în legatura cu viitorul tot mai incert al Complexului Energetic Hunedoara.
Bila neagra / 27 aprilie 2015 – PSD Hunedoara
ORGANIZAŢIA PSD HUNEDOARA, pentru că în afara unor discursuri şi declaraţii pur politicianiste, nu a reuşit să întreprindă nici o acţiune concretă pentru sprijinul activităţii CEH. Mai mult, oamenii susţinuţi de PSD Hunedoara în funcţiile de execuţie de la CEH s-au dovedit a fi cei mai slabi manageri din istoria industriei miniere şi energetice din judeţul Hunedoara.
Liderii minerilor au încetat greva foamei
Acţiunea de protest declanşată de liderii de la Sindicatul MUNTELE vineri, 24.04.2015, începând cu ora 10, s-a încheiat sâmbătă, 25.04.2015, la ora 10. “Aşa cum am anunţat la începutul acţiunii, protestul Sindicatului MUNTELE prin care – iniţial – şase lideri şi mai apoi 10 au declanşat greva foamei s-a încheiat astăzi la ora 10. Această manifestare de protest a fost doar o ultimă atenţionare, una extremă, a factorilor de decizie guvernamentali care prin ignoranţa manifestată faţă de Complexul Energetic Hunedoara lasă aproape 6.800 de oameni fără locuri de muncă. UltimeleCItește mai departe
Mâinile care ajută și familia care evoluează
”Locul groazei”, cum era numit jumătate din imobilul 34 de pe Grivița Roșie din Colonia Petroșaniului, a devenit, de doi ani, un loc în care sărăcia și demnitatea a făcut minuni prin familia Alexa cu cei șase copii ai săi. Curtea, care era o groapă de gunoi, la fel ca și casa, sunt acum locuibile, iar vecinii au cuvinte de laudă la adresa noilor locatari. Cinci dintre cei șase copii merg regulat la școală, iar pentru că nu se pot ocupa cum și-ar dori de educația lor, soții Alexa auCItește mai departe
Petroşaniul a fost astăzi un oraş verde
Sute de tineri din municipiul Petroşani au răspuns şi în acets an invitaţiei lansate de Primăria municipiului Petzroşani, Asociaţia Casa pro Urbis şi Asociaţia Petro Aqua şi au partiucipat la o nouă ediţie a acţiunii publice derulate sub genericul „Ziua Verde”. Începută în urmă cu 4 ani, la iniţiativa părintelui Octavian Pătraşcu, „Ziua Verde” a devenit la Petroşani a manifestare îndrăgită în mod special de tineri, care-şi manifestă dorinţa de a trăi într-un oraş curat, frumos şi plin de zone verzi. În acest scop, an de an, tinerii de laCItește mai departe
200 de hunedoreni au fost angajaţi la bursa locurilor de muncă
Potrivit unui raport al AJOFM Hunedoara, în urma bursei locurilor de muncă organizată astăzi în principalelel oraşe şi municipii ale judeţului, au fost încadrate în muncă un număr de 200 de persoane, seletate din cei peste 1000 de participanţi. Celel mai multe angajări au fost făcute la Hunedoara, unde 64 de solicitanţi au fost încadraţi pe loc. La bursa locurilor de muncă organizată astăzi au fost ofertate 743 de locuri de muncă, de către cei 94 de angajatori participanţi la bursă. „Agenţia va monitoriza după un interval de 30 deCItește mai departe
China porneşte mecanismul de colaborare cu Europa de Est. Hunedoara este în poll-position
Joi, 23 aprilie 2015, Excelenţa SA, domnul Xu Feihong, Ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti s-a întâlnit la sediul Consiliului Judeţean Hunedoara cu reprezentanţii la vârf ai conducerii judeţului. Din delegaţia chineză au făcut parte Dna Tab Yuxiu, soţia domnului Ambasador Xu; dl. Zhang Zheng, secretar secund al ambasadei, dl. Bian Zhengdong, secretar secund al ambasadei; dna Feng Shaozhong, director, Institutul Confucius din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, precum şi dna Yang Xi, administrator Grup DHS SA Deva şi dl. Niu Guanghui, administrator Grup DHS SA Deva. La întâlnirea cu ambasadorulCItește mai departe
Noua carte a lui Valeriu Butulescu sărbătorită în Muntenegru
Institutul Public pentru cultură „Risto Ratkovic” (RVP) din Bijelo Polje, Muntenegru a organizat pe 23 aprilie „Noaptea Cărţilor”, eveniment important pentru viaţa spirituală a ţării. Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Ministerului Culturii din această ţară, care a finanţat apriţia a zece cărţi importante pentru cultura muntenegreană (poezie, proză, critică literară, eseistică). Între acestea se regăseşte şi volumul „Pjescane oazy” de Valeriu Butulescu, tradus din limba română de Goran Mrakic, care a ieşit de sub tipar în aceste zile. „ În alegerea lucrărilor şi autorilor publicaţi ne-am axat pe calitate şiCItește mai departe
10 la sută din cetăţeni europeni se consideră discriminaţi
Deputatul european Iuliu Winkler a participat, miercuri, la dezbaterea Euranet plus pe tema Directivei anti-discriminare. Eurodeputatul a vorbit, în cadrul audierii publice intitulate „Protecția minorităților tradiționale”, desfăşurată în PE, despre necesitatea adoptării acesti directive. Această propunere de directivă vizează protecția persoanelor împotriva discriminării pe motiv de handicap, vârstă, orientare sexuală, religie sau convingeri, iar, din 2009, este blocată în Consiliul European. Punerea în aplicare a principiului tratamentului egal este menită să completeze cadrul juridic al Uniunii Europene (UE), reprezentat de directivele privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire deCItește mai departe
Petroşaniul e gazda unui nou Festival de teatru al adolescenţilor
Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroşani este, pentru al treilea an consecutiv, gazdă a unui inedit festival de teatru al adolescenţilor. Organizat în parteneriat cu Primăria municipiului Petroşani şi Consiliul judeţean Hunedoara, festivalul intitulat sugestiv „FESTIVALUL VOSTRU, AL ADOLESCENŢILOR”, va aduce pe scena teatrului din Petroşani, sute de tineri artişti amatori din cadrul trupelor de teatru înfiinţate la nivelul unor unităţi de învăţământ din Valea Jiului şi din ţară. Evenimentul va avea loc în perioada 8-10 mai la teatrul din Petroşani. Cei mai buni actori şi cele mai buneCItește mai departe
Apa Serv demontează acuzaţiile populiste ale senatorului Vochiţoiu
După ce a primit din partea Apa Serv Valea Jiului şi a reprezentanţilor organismului de conducere al operatorului regional de apă (ADI APa Valea Jiului) o scrisoare în care este invitat să înlocuiască declaraţiile populiste cu ralierea la efortul întregii comunităţi locale de a remedia o situaţie care poate bloca financiar toată Valea Jiului, senatorul Haralambie Vochiţoiu a reacţionat dur, aducând acuze directorului general al Apa Serv, pe care-l învinovăţeşte că ar fi generat situaţia, prin semnarea unui contract păgubos între ASVJ şi finanţatorii proiectului european pentru extinderea şi modernizareaCItește mai departe
Handbalistele Vulcanului – cele mai bune din Regiunea Vest
Etapa zonală – Regiunea V – a Campionatului Național de handbal feminin junioare V , organizată de C.S. Vulcan și desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute în sala de sport a Colegiului Economic Hermes din Petroșani, le-a adus sportivelor vulcănene un câștig bine-meritat. La finalul celor trei meciuri disputate în cele două categorii cu 6 echipe din județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, clasamentul arată astfel: Locul I – C.S Vulcan Locul II – Leu Giarmata Locul III – HC Jimbolia Locul IV – LPS Banatul Locul V – C.S. Petroșani Locul VICItește mai departe
Anul 2016 aduce o nouă taxă pentru cetăţenii Văii Jiului: taxa pe gunoi
Începând cu anul 2016, cetăţenii dar şi agenţii economici din Valea Jiului vor trebui să achite o taxă pentru deşeuri, în baza căreia operatorul noului serviciu de colectare şi depozitare a deşeurilor înfiinţat la nivel judeţean va presta această categorie de servicii. Decizia a fost luată astăzi, în urma întâlnirii de la Petroşani dintre reprezentanţii autorităţilor publice locale şi judeţene. „Am avut o întâlnire de lucru iar pe ordinea de zi prima problemă a fost aceea ca primarii să aleagă pentru practicarea unui tarif sau încasarea unei taxe deCItește mai departe
Verdict sindical: „Ajutorul de stat pentru CEH va duce la închiderea minelor !”
„Sindicatele din Valea Jiului consideră că ajutorul de stat în valoare de 100 de milioane de lei pe care îl va primi Complexul Energetic Hunedoara va duce la închiderea minelor. Complexul energetic este în pragul insolvenţei şi nu îşi poate rezolva problemele financiare, pentru a-i restitui statului împrumutul peste şase luni, aşa cum este prevăzut. Conform proiectului de act normativ, ajutorul de stat trebuie returnat în maxim şase luni de la acordare. În caz contrar, compania trebuie să prezinte un plan de restructurare, iar dacă nici acesta nu va convinge,CItește mai departe
Fundaţia ianza prezintă tradiţia populară românească în Germania
Galeria de artă „Ianza” deschisă de preşedintele Fundaţiei Ianza Art Inter-Cultural în Germania, în localitatea Kronach găzduieşte în aceste zile o inedită expoziţie de artă populară românească. Publicul german poate astfel aprecia cele mai frumoase costume populare, dar şi alte simboluri ale artei populare din bazinul folcloric al Gorjului, graţie unui parteneriat cultural realizat de Fundaţia Ianza şi Centrul de creaţie Gorj. „Este vorba despre o expoziţie cred eu deosebit de interesantă pentru publicul german, pe care o vernisăm pe 21 aprilie la Kronach. Ideea acestei expoziţii aparţine artistului TeodorCItește mai departe
Şi în cazul iniţiativelor bune pentru cetăţeni, politicienii practică plagiatul
E înghesuială mare de oameni politici la iniţiativa privind reducerea TVA pentru consumul de apă potabilă pentru populaţie. După ce zilele trecute, senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu afirma că a depus la Senat o iniţiativă de amendare a Codului fiscal, astfel încât TVA pentru consumul de apă să fie redus cu 15%, astăzi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici declară pentru Agerpres că acest demers îi aparţine de mai multă vreme. Colac peste pupăză, ca să nu rămână mai prejos, premierul Victor Ponta se declară, la rândul său, un susţinător al acesteiCItește mai departe
Delegaţia din Valea Jiului la Congresul UDMR l-a votat pe Kelemen Hunor pentru un nou mandat de preşedinte
Kelemen Hunor a fost reales, la Congresul UDMR care a avut loc la finele săptămânii trecute la Cluj Napoca, în funcţia de preşedinte al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, el fiind, de altfel singurul candidat pentru această poziţie. Între cei 778 de delegaţi ai UDMR participanţi la Congres s-au numărat şi liderii filialelor loc ale ale UDMR din Valea Jiului, respectiv Eduard Wersanski (preşedintele UDMR Petroşani), David Benedekffy (preşedintele UDMR Lupeni) şi Tilda Pepelan (preşedintele UDMR Vulcan). Deşi votul a fost unul secret, liderul UDMR Petroşani, spune că ValeaCItește mai departe
Profesorul hunedorean Mircea Nistor este laureat al Premiului Mentor pentru Educaţie
Profesorul de de fizică Mircea Nistor din Hunedoara este unul dintre cei 10 laureaţi ai Premiilor „mentor pentru Educaţie” acordate de Fundaţia pentru Comunitate şi Grupul Mol România. Cei zece mentori din acest an au fost selectați de către Consiliul Director al Fundaţiei Pentru Comunitate, care a primit 441 dosare, prin care au fost nominalizate 202 de persoane. „Laureaţii acestei ediții au fost nominalizați atât de către foști elevi, de către tineri, discipoli de azi, cât și de către comunitățile unde își desfășoară activitatea. Nominalizările deosebit de frumoase reflectă relațiileCItește mai departe
Ştiinţele Pământului duc un olimpic din Deva în SUA
Spunei Nicolae Andrei, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Decebal din Deva s-a calificat în lotul lărgit pentru Olimpiada Internatională Ştiinţele Pământului care va avea loc în septembrie 2015 în SUA. Olimpiada Ştiintele Pământului este o competiție școlară interdisciplinară, fizica, chimie, biologie, geografie şi se adresează elevilor din învăţământul liceal. Participarea la această olimpiadă este individuală, după o programă unică, indiferent de nivelul clasei. „Spunei Nicolae Andrei, deşi este elev doar în clasa a XI-a, are un palmares bogat de premii la olimpiadele judeţene şi naţionale de chimie,CItește mai departe
În Valea Jiului, PPDD nu renunţă la lupta politică
În Valea Jiului, PPDD nu renunţă la lupta politică ! Aceasta este concluzia la care au ajuns liderii din judeţul Hunedoara ai formaţiunii politice înfiinţate de Dan Diaconescu. Aceştia s-au întrunit, la finalul săptămânii trecute, la Petrila, după şedinţe de lucru a Biroului Executiv Judeţean care a avut loc, la finele săptămânii, la Petrila. În cadrul acestei întâlniri, cei care au rămas fideli acestei formaţiuni politice au discutat despre situaţia în care se găseşte partidul care a luat la ultimele alegeri, un milion de voturi şi a dat ţării 68CItește mai departe
Mai multe sectoare de pe DN 66A intră în reabilitare la Uricani şi Aninoasa
Două importante tronsoare rutiere de pe DN 66 A vor intra, de astăzi, în reabilitare. Primul tronson al DN 66A supus reabilitării este cel cuprins între kilometrul 0+000 și kilometrul 3+847, cuprins între intersecţia de la Livezeni cu DN 66 şi până la intrarea în municipiul Vulcan, pe raza oraşului Aninoasa. Al doilea tronson unde se vor executa lucrări de consolidare este cel dintre kilometrul 16+624 și kilometrul 23+800, respectiv de la ieşirea din municipiul Lupeni spre Uricani (zona Tusu) şi până în localitatea Valea de Brazi. În fine, ceaCItește mai departe
Uzina de apă de la Valea de Peşti a fost pusă, oficial, în mişcare
Apa Serv Valea Jiului este primul operator de servicii de utilitate publică din România care încheie cu succes un proiect major privind extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată, executat cu fonduri neramburabile ale Uniunii Europene. Astăzi, la staţia de tratare de la Valea de Peşti a fost recepţionată cea de-a şaptea investiţie realizată în cadrul acestui proiect, care a transformat practic, în mod radical, acest important obiectiv al SC Apa Serv Valea Jiului. Evenimentul a fost onorat de prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, de primarul oraşului Uricani,CItește mai departe
Inflaţie de câştigători la Loteria Bonurilor Fiscale şi în Valea Jiului
Numai în prima zi de după extragerea cifrelor câştigătoare la prima ediţie din acest an a Loteriei Bonurilor Fiscale şi Administraţia Finanţelor Publice din Petroşani a fost liată cu asalt de posesorii de bonuri fiscale câştigătoare. Potrivit reprezentanţilor AFP de la Petroşani,în cursul zilei de astăzi au fost revenidcate, doar în Valea Jiului, nu mai puţin de 50 de bonuri câştigătoare. La prima ediţia a Loteriei Bonurilor Fiscale au fost declarate câştigătoare toate bonurile fiscale emise în data de 7 februarie 2015 cu suma cuprinsă între 6 lei şi 6.99CItește mai departe
Eurodeputatul Iuliu Winkler crede că războiul şi crimele împotriva umanității sunt imposibile într-o Europă unită
Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) consideră că rememorarea celor 100 de ani care s-au scurs de la genocidul armean este un bun prilej pentru a reaminti cea mai puternică motivație care a generat unificarea europeană. „Acest trist eveniment ne aduce aminte de cea mai importantă motivație care stă la baza mișcării de unificare europeană, și anume, dorința de a face imposibile războiul și crimele împotriva umanității pe pământul Europei”, a afirmat deputatul european într-o declarație scrisă transmisă, miercuri, plenului reunit la Bruxelles. În cadrul reuniunii plenare deCItește mai departe
Vochiţoiu vrea TVA redus pentru apa potabilă
Senatorul Haralambie Vochiţoiu a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Petroşani că a solicitat, printr-un amendament depus la Legea de aprobare a prevederilor noului Cod fiscal, reducerea cotei de TVA pentru facturile aferente consumului de apă potabilă pentru populaţie de la 24% la doar 9%. „Pe lângă Proiectul legislativ privind completarea Legii 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă potabilă și de canalizare (republicată), care a fost adoptat de către Senat, prin care consumatorii care își achită la timp serviciile de alimentare cu apă și canalizare nuCItește mai departe
Vulcanul mai cucereşte un premiu la Olimpiadele şcolare naţionale
„Această săptămână se deosebește de toate celelalte perioade ale anului prin câteva caracteristici care îi conferă o notă de sobrietate și măreție în același timp, de tristețe dar și de bucurie, de nădejde în Învierea Mântuitorului. Alexandra Hirsch, copilul minunat care a obținut Mențiune la Olimpiada Națională de Lingvistică, ne-a mai adus o bucurie în acesta săptămână, plină de atâtea semnificații, obținând Medalie de Bronz la Olimpiada Națională de fizică de la Vaslui”, este informaţia pe care ne-a transmis-o directorul Şcolii gimnaziale nr. 5 Vulcan, structura a Colegiului „Mihai Viteazu”.CItește mai departe
