M-a dus avarul să-mi arate
Întregul său tezaur,
Şi mi-a deschis o ladă plină
Cu aur… aur… aur…

Privindu-mă cu ochi ironici
Mi-a zis: „Arată-mi mie
Şi tu, acum, dacă se poate,
Atîta bogăţie!”

Atuncia, ca să-mi sting în suflet
Sarcazmul şi amarul,
Şi să-i arăt că de cît mine
E mai sărac avarul;

L-am dus grăbit spre locuinţa,
Spre raiul dragei mele,
Şi-am zis avarului: „Priveşte
Furiş printre perdele!”

El s-a uitat: pe-o pernă albă
Dormea iubita dusă,
Şi-n jurul ei plutea un farmec
De linişte nespusă…

Ne-am dus în urmă fiecare
Spre scumpul său tezaur:
Eu la iubita mea, — Avarul
Spre lada lui cu aur…