Un nou proces împotriva Consiliului Județean Hunedoara

Amenzile aplicate de către Consiliul Judeţean Hunedoara firmei care efectua transportul public local între Petrila şi Petroşani atrag procese în instanţă.

microbuzsprinter313

Astfel, firma ZMK a deschis un nou proces împotriva instituţiei judeţene prin care solicită instanţei “anulare proces verbal de contravenţie PROCES VERBAL NR.0000008/23.03.2016-CONSILIUL JUDETEAN HUNEDOARA”. Este al doilea proces intentat de ZMK împotriva Consiliului Judeţean Hunedoara.

Firma de transport a fost amendată pentru că şi-a retras maşinile de pe traseu, nerespectând astfel contractul.

“Noi ne-am îngrijit ca prin caietul de sarcini pe care l-am propus Autorităţii Rutiere Române să sancţionăm drastic un eventual comportament abuziv al transportatorului. Vom urmări încarea creanţelor pe care le are ZMK. Amenda era de între 10.000 şi 30.000 de lei pe zi pentru lipsa prestării acestui serviciu. Legislaţia în vigoare nu avantajează autoritatea contractantă în privinţa amenzilor zilnice, dar acestea sunt consistente”,  au spus în urmă cu câteva săptămni oficialii CJH.

În primul dosar, instanţa a stabilit termen de judecată pentru data de 22 iunie, iar în cel de-al doilea dosar încă nu a fost stabilit primul termen la care se va judeca cererea firmei de transport.

[slideshow_deploy id=’17636′]