Târgul de bunătăți românești, ajunge în acest weekend și în Hunedoara

Seria de târguri dedicată producătorilor români ajunge în acest sfârșit de săptămână și în Hunedoara, în parcarea magazinului Kaufland din strada Avram Iancu nr 9A. Primul „Târg de bunătăti românești” organizat de Kaufland în Hunedoara va fi deschis vizitatorilor de vineri până duminică (7 – 9 octombrie) între orele 09:00-19:00.

targ-de-bunatati-romanesti_kaufland_

Târgul propune vizitatorilor o gamă variată de produse și preparate tradiționale de la producători, fermieri și artizani locali. Târgul face parte din inițiativa Kaufland România de a sprijini producătorii autohtoni, din dorința de a aduce produsele acestora mai aproape de români. După Hunedoara, următoarele târguri din această serie vor avea loc în orașele Alba Iulia, Mediaș și Sighișoara.

„Târgul de bunătăți românești” va fi amenajat în 15 căsuțe de poveste în parcarea magazinului Kaufland, unde vizitatorii vor putea degusta și achiziţiona băuturi și preparate culinare tradiționale, produse apicole și de panificație, precum și obiecte de artizanat și îmbrăcăminte, toate 100% românești.

Vizitatorii vor putea găsi:

  • Lactate proaspete (brânzeturi, cașcaval);
  • Carne și preparate tradiționale (cârnați, specialități);
  • Pâine proaspătă;
  • Ulei;
  • Pălincă, țuică și vin românesc;
  • Miere și produse apicole;
  • Articole vestimentare: ii, bundiţe, țesături tradiționale, obiecte și accesorii hand-made;
  • Ceramică, decorațiuni din lemn, lut sau piele;

„Producătorii locali au nevoie de sprijin pentru a reuși să își aducă produsele aproape de români, de aceea îi susținem oferindu-le gratuit atât spațiu de vânzare, cât și toată logistica necesară pentru aceste târguri. Iubim produsele românești de calitate și de aceea ne dorim să creăm cât mai multe oportunități pentru toți producătorii locali, fie mici sau mari, fie colaboratori sau nu, astfel încât să putem oferi românilor o gamă cât mai largă de produse locale proaspete, declară Valer Hancaș, Manager Corporate Affairs & Comunicare Kaufland România.