Taxe eliminate, la Petroşani

Autorităţile locale de la Petroşani anunţă măsurile propuse pentru simplificarea procedurilor de obținere a serviciilor publice de către cetățeni la nivelul primăriei municipiului Petroșani. În urmă cu aproape o lună de zile, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi a anunţat că se vor implementa o serie de măsuri pentru debirocratizare, iar acum acestea devin funcţionale.

coada-la-taxe

“Conform dispozițiilor OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece (art. 14 alin.5), referitor la actele doveditoare privind veniturile familiei Direcției de Asistență Socială va solicita direct de la ANAF adeverințele de venit, pe bază de tabel, în urma depunerii cererilor și declarațiilor pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței, pentru ca solicitanții să nu mai meargă personal la ANAFÎn procesul de aplicare a OUG 70/2011, Direcția de Asistență Socială va renunța să mai solicite declarație notarială pentru cei cu venituri ocazionale; adeverințe școlare clasele I-IV”, arată proiectul Primăriei Petroşani.

De birocraţie vor scăpa şi proprietarii de terenuri sau alte imobile.

“Adeverintele de teren agricol necesare la întocmirea dosarelor pentru obținerea subvențiilor la încălzire vor fi solicitate din oficiu de către Direcția de Asistență Socială, Biroului cadastru și registrul agricol care le va întocmi nominal pentru fiecare persoană în parte. În cazul solicitărilor de scutire la plata impozitului pe teren, depuse de către beneficiarii de scutiri, aprobate de Consiliul Local, adeverințele de teren pentru aceste persoane vor fi solicitate de către Serviciul impozite și taxe locale direct de la Biroul cadastru și registrul agricol. La eliberarea acordului de funcționare Biroul autorizare și avizare va solicita de la Serviciul impozite și taxe locale dovada plății taxelor de firmă și salubritate. De asemenea la avizarea anuală a acordului de funcționare se va renunța la solicitarea actului constitutiv și a statutului persoanei juridice. În aplicarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol primăriile, prin serviciile de specialitate, au obligația de a elibera certificate de producător solicitanților, atestate care se eliberează în urma obținerii de către acceștia a unui aviz constatator al Direcției pentru agricultură a județului Hunedoara (cu sediul în Deva). Pentru simplificarea procedurii, avizul consultativ va fi obținut de către Biroul cadastru și registrul agricol, astfel că cetățenii nu se vor mai deplasa la Deva”, mai arată informarea.

Cetăţenii care vor să afle informaţii legate de activitatea Primăriei Petroşani şi înaintează o petiţie în acest sens vor primi răspuns în termen de cel mult 15 zile.

“Răspunsul la petițiile cetățenilor se vor da în maxim 15 zile de la înregistrarea acestora”, mai arată oficialii primăriei.

Totodată, cetăţenii municipiului Petroşani vor fi scutiţi şi de la plata unor taxe în vederea obţinerii unor documente.

“Eliminarea taxei pentru eliberarea în regim de urgență a unor acte. Scutirea de la plata taxei pentru eliberarea adeverințelor pentru obținerea ajutorului social, cantină socială, alocației de susținere, ajutor de urgență, ajutoarelor pentru încălzirea locuinței, burselor școlare, a sumelor pentru calculator și a programului ,, Bani pentru liceu”. În cazul cererilor privind obținerea de terenuri pentru construcția de locuințe, în baza Legii 15/2003 verificările privind deținerea de locuințe sau terenuri vor fi făcute direct de către Biroul cadasru cu ajutorul Serviciului impozite și taxe locale”, mai arată documentele.

Pe viitor, însã, primarul din Petrosani crede cã va mai adãuga si alte mãsuri, ca sã reducã birocratia în birourile primãriei pe care o conduce.



« (Știre anterioară)