Ansamblul Folcloric Junii Petrileni – o veritabilă carte de vizită a Văii Jiului

Ansamblul Folcloric Junii Petrileni s-a înfiinţat în anul 2010 ca o expresie a dorinţei de a păstra cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile momârlanilor din Valea Jiului, fapt pe care îl urmează neclintit, chiar dacă nu este foarte ușor să păstrezi și să continui nealterată o bogăție culturală existentă pe aceste meleaguri.

”Am plecat la drum mai mulţi momârlani cu gândul de a duce mai departe tradiţia din această zonă frumoasă dar, nefiind ajutaţişisprijiniţi la acea vreme, mulţi dintre membrii au renunţatşi am tot pierdut, rând pe rând, câte unul dintre cei cu care am plecat la drum, rămânând doar câţiva membrii care să ducem cu drag mai departe tradiţiaşi portul”, spune cu o ușoară dâră de regret, Constantin Cigmăian, președintele și coordonatorul ansamblului folcloric.

Fiind coordonatorul şi membrul fondator al acestui ansamblu care a devenit în sine tradiție, Constantin Cigmăian, a cules de la bătrânii satelor jocurile bătrâneşti, strigăturile, învârtita aredelenească, jiana, hora pe stânga, încercând o continuare a tradiţieişi, în același timp, păstrarea notei de autenticitate.

Fost dansator al Casei de Cultură înainte de Revoluţie, Constantin Cigmăian prelua atunci dansurile bătrâneşti, ”La noi se fac nedeile”, în ținutul unde se împart bucatele tradiționale momârlănești: ciorba de oaie şi păsatul (porumb cu brânză), în ținutul unde horele se ţin taman de Paşte, iar la nunţi, ”dacă nu cântă fluiera”, înseamnă că aceea nu‑i nuntă de momârlani.

”Ni s-au alăturat şi Lucreţia Cătinean şi Gheorghe Cigmăian, care ştiau ce înseamnă jocul şi tradiţia din zona Văii Jiului, cu ani în urmă au urcat şi ei pe scenele ţării. Ei ne-au înzestrat să ducem noi mai departe, la fel şi noi la rândul nostru să transmitem mai departe copiilor noştri tradiţia şi portul popular”, subliniază Constantin Cigmăian.

”Junii Petrileni” sunt astăzi o veritabilă carte de vizită a Văii Jiului, în repertoriul ansamblului se regăsesc jocurile populare, jiana, momârlăneascăşi bătrâneasca pe fluier, precum şi cântecele jieneştişi fluierul care au ocupat un loc aparte în viaţa spirituală a momârlanilor jieni. Acestea au fost păstrate cu grijă în lada de zestre de mai bine de 70 de ani.

În componenţa ansamblului se găsesc echipe de dansatori (mari şi mici), solişti vocali, fluieraşi şi instrumentişti, o combinație autentică a folclorului românesc tradițional îmbinată cu minunatul port popular de pe aceste meleaguri, fiind adesea remarcați prin seriozitatea cu care își duc la îndeplinirea menirea, atât în festivaluri locale și naționale, cât și internaționale.

Ansamblul Junii Petrileni a participat la mai multe festivaluri de renume din ţară, dintre cele mai recente putem aminti:

  • Festivalul „Tezaur Hunedorean”;
  • Festivalul „Oierilor Tilişca” (Sibiu);
  • Festivalul „Urcatul oilor la munte” (Novaci);
  • Festivalul „Sus pe muntele din Jina” (Sibiu);
  • Festivalul Mermezeu-Văidani (Geoagiu) cu prezentare de produse tradiţionale;
  • Festivalul Folcloric „Transalpina” (Novaci – Gorj);
  • Festivalul Concurs Naţional (Arad);
  • Festivalul internațional de datini și obiceiuri de iarnă ”Pițărăi cu măști” (Padeș – Gorj).

La loc de cinste pot fi puse și participarea la concursul internațional din Turcia, fiind remarcați ca și continuatori ai folclorului popular românesc tradițional, purtând cu cinste numele localității de unde aceștia provin, Petrila, dar și al României.

”Suntem invitați la foarte multe festivaluri și concursuri internaționale de prestigiu în ceea ce privește folclorul și tradițiile, chiar și acum avem o invitație în Armenia, în Bulgaria și Italia însă, din lipsa fondurilor, nu cred că le vom pute onora invitația”, declară Constantin Cigmăian.

Remarcați pe plan național și internațional, ”Junii Petrileni” beneficiază de-a lungul existenței de apariţii la posturile de televiziune cu specific popular, cum ar fi: ETNO TV, FAVORIT, INEDIT TV sau HORA TV, dar și la posturile naționale de televiziune: NAŞU TV, ANTENA 1 sau PRO TV, precum şi posturile locale Kapital TV, TV Parâng, Mondo TV sau Deva TV.

Provocarea lansată în emisiunea ”La Măruță” la PRO TV, îi onorează prin participarea la ”Duelul Ansamblurilor Folclorice”, alături de sute de ansambluri folclorice din toată țara, momentul petrilean fiind un adevărat spectacol de cultură și tradiție susținut atât prin cântecul și jocul popular, cât și prin bucate tradiționale momârlănești, un minunat deliciu al organizatorilor.

În calitate de organizatori pe plan local al unui prestigios festival național, ”Momârlanii Gazde Bune”, devenit deja tradiție în comunitatea momârlanilor din Petrila, Ansamblul folcloric ”Junii Petrileni” sunt inițiatorii concursului folcloric deschis interpreţilor si dansatorilor amatori din întreaga ţară. Scopul festivalului concurs de la Petrila este descoperirea, promovarea şi susţinerea tinerelor talente din domeniile cântecului şi dansului popular românesc, crearea posibilităţii de a lega noi prietenii şi viitoare colaborări între participanţi, sprijiniți fiind de Primăria și Consiliul Local al Orașului Petrila, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă a județului Hunedoara.

Cei care doresc să sprijine ansamblul în evoluția lor viitoare, pot să o facă în continuare contactând președintele Ansamblului Folcloric ”Junii Petrileni”, Constantin Cigmăian, la telefon 0724 694 377.