”Defileu Express”, povestea de succes a unei acțiuni feroviare reușite

Preț de trei zile, la final de octombrie, gara din Petroșani s-a transformat într-un veritabil Muzeu al Căilor Ferate Române, iar traseul feroviar Bumbești – Livezeni a făcut să ”Răsune Valea” de chiotele de bucurie ale miilor de turiști care au prins un loc în cele trei zile de vis în care Trenul de epocă ”Moldovița” (una dintre primele garnituri rutiere care a circulat în România), devenit ”Defileu Express”, a făcut curse între Tg. Jiu și Petroșani, pe cea mai spectaculoasă cale ferată din România.

Acesta a fost modul în care Asociația CAR CFR Petroșani, sub înaltul patronaj al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu sprijinul Companiei Naționale de Căi Ferate – CFR SA, Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători – CFR Călători SA, Societății de Turism Feroviar – SFR – CFR SA, Autorității Feroviare Române – AFER, Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară – CENAFER, Consiliului Județean Hunedoara, Consiliului Județean Gorj, Primăriei Petroșani, Primăriei Bumbești – Jiu, Mănăstirii Lainici, Universităpții din Petroșani, Școalii gimnaziale ”I.G. Duca” din Petroșani, Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu”, Asociației Urbal Lab, Asociației Umanitare Kandila, Parcului Național Defileul Jiului, Asociației Naționale ”Cultul Eroilor-Regina Maria”-Filiala Hunedoara și Sfintei Mănăstiri Lainici, au marcat jubileul celor 75 de ani de la inaugurarea liniei ferate Bumbești-Livezeni.

Cu acest prilej, prin conjugarea eforturilor organizatorilor mai sus menționați, în stația CFR de la Petroșani au fost garate la peron garniturile speciale ale ”Trenului Regal” și ”Trenului Prezidențial”, împreună cu impresionanta locomotivă cu abur PACIFIC 231.065, împreună cu Trenul de epocă ”Moldovița”, toate constituind un punct de atracție pentru oamenii veniți să se bucure de aceste piese unicat care au marcat istoria Căilor Ferate din România, de-a lungul a mai bine de un secol. Pentru acest jubileu, la Petroșani mai cu seamă s-au derulat o serie de activități cultural-istorice, educaționale, artistice și turistice de anvergură.

În deschiderea seriei de activități dedicate jubilului de 75 de ani de la inaugurarea liniei ferate Bumbești-Livezeni, traseul feroviar din Defileul Jiului a fost făcut, cu trenul de epocă ”Moldovița” de oficialități ale administrațiilor locale și județene din Hunedoara și Gorj, care au participat și la ceremoniile festive organizate în gările Tg. Jiu, Valea Sadului, Lainici, Livezeni și Petroșani. Numeroase personalități au fost prezente la deschiderea, iar oficialități din județele Gorj și Hunedoara, invitați din cadrul Ministerului Transporturilor, Ministerului Turismului, organizatori, parteneri precum și cetățeni din județele Hunedoara și Gorj au circulat cu trenul de epocă Defileu Expres pe traseul Târgu Jiu – Petroșani, având ocazia să admire multitudinea de lucrări de artă feroviară și patrimoniu național din Defileul Jiului. Aceștia au ascultat de la pasionații din zonă istoria feroviară a acestei linii și realizările de marcă de pe acest traseu dintre care amintim: 21 poduri și 59 podețe, cu o lungime totală de 1166 metri, 27 viaducte, cu o lungime totală de 1000 metri, 39 tuneluri, cu o lungime totală de 7880 metri, 2500 metri, ziduri de sprijin și 5 stații de cale ferată (Valea Sadului, Meri, Lainici, Pietrele Albe și Strâmbuța).

Pasionații de istorie au putut afla mai multe despre istoria construcției acestei fenomenale căi ferate și în cadrul unei dezbateri istorice, care a predecat proiecția specială a filmului ”Răsună Valea”, regizat de Paul Călinescu. Cu acest prilej, la teatrul din Petroșani au conferențiat prof.dr. Dorin Stănescu, vicepreședinte al Societății Istorice din Romînia, conf.univ.dr. Radu Mârza, de la Facultatea de Istorie și Filosofie a UBB Cluj, prof.univ.dr. Mircea Baron de la Universitatea din Petroșani și Preasfințitul Părinte Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici, într-o dezbatere pe care am avut onoarea de a o modera.

Tot cu acest prilej, în stația CFR Petroșani, condusă în prezent de pasionatul istoric Ioan Dorel Șchiopu, au fost amenajate mai multe expoziții, de fotografie, de machete feroviare, de exponate istorice din activitatea feroviară din România, etc., iar publicul a avut ocazia ca, pe lângă tururile ghidate în cele două trenuri istorice aduse, pentru acest eveniment, în gara Petroșani, să viziteze și Depoul CFR Petroșani. De altfel, potențialul istoric, muzeal, cultural și turistic pe care-l oferă zona Gării Petroșani a fost și tema unei alte inedit și interesante dezbateri cu privire la oportunitatea și posibilitatea încluderii acestuia într-un Muzeu Național al CFR, dezbatere la care au participat Dionisie Ardelean – președintele CAR-CFR Petroșani, ing. Mircea Dorobanțu – director al Direcției de Muzeistică și Documentare Feroviară CENAFER (cei doi fiind inițiatori ai acestui demers legislativ, încă din anul 2007), Alexandru Kelemen – președintele ADTI Valea Jiului, arh. Mihai Danciu – președintele Urban Lab Valea Jiului și Ioan Dorel Șchiopu – șeful stației CFR Petroșani.

Programul evenimentelor dedicate jubileului feroviar de pe Valea Jiului a cuprinse de asemenea o serie de evenimente culturale, între care s-au remarcat: proiecția de gală a filmului documentar ”Regele Mihai: drumul către casă” la Cinematografuil din Petroșani (cu prezența producătorului asociat Dan Drăghicescu), proiecția filmului ”Răsună Valea” la Teatrul din Petroșani, premiera spectacolului de teatru ”Occident Express” de Matei Vișniec, în regia lui Mihai Panaitescu, prezentat de Teatrul de Artă din Deva, în parteneriat cu Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani sau concertul folk din gara Petroșani, susținut de Luminița Donisă și Andrei Șchiopu. Pe lângă aceste evenimente culturale deosebite, organizatorii au adus în atenția publicului o inedită expoziție de fotografie istorică și contemporană, vernisată la Muzeul Mineritului din Petroșani, în cadrul unui proiect cultural derulat de Asociația Kandila, dar și un concurs de fotografie și unul de desene, având ca subiect linia ferată din Defileul Jiului.

În ultima zi a seriei de evenimente dedicate jubileului de 75 de ani de la inaugurarea căii feroviare Bumbești-Livezeni, un grup format din familii de cerefiști, bunici, părinți și copii, au călătorit cu trenul de epocă Defileu Expres pe traseul Petroșani – Valea Sadului și retur, într-un pelerinaj de suflet la Mănăstirea Lainici, unde a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu părintele stareț Ioachim Pîrvulescu, o slujbă de pomenire a celor care au lucrat de-a lungul anilor la linia ferată Bumbeşti-Livezeni. După slujbă organziatorii au înmânat veteranilor lucrători CFR diplome de recunoștință oferite de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Coordonatorul acestui amplu și deosebit proiect care a adus în atenția oamenilor istoria și, în egală măsură, importanța căilor ferate române de-a lungul timpului, președintele CAR CFR Petroșani, Dionisie Ardelean apreciază că ”dorința organizatorilor de a arăta publicului o parte din istoria CFR, mai ales lucrările de artă feroviară din Defileul Jiului, create cu atâta trudă de părinții și bunicii noștri, dar și potențialul uriaș pe care căile ferate îl pot avea în continuare în viața oamenilor, nu doar în domeniul trabsporturilor, ci și al culturii și artei, al potențialului de dezvoltare turistică, nădăjduim că și-a atins scopul.”

În concluzie, cert este că patrimoniul feroviar al Văii Jiului constituie o poartă deschisă către toți cei care vor să descopere file de istorie fascinantă, elemente de arhitectură emblematice și, mai ales oameni pasionați și dedicați în promovarea acestui patrimoniu istoric și cultural de excepție.

Felicitări, tuturor pentru acest reușit eveniment !

Fotografii de Ionel Anastasescu și Radu Tamasi