„Război” pe Cetatea Deva

Un eveniment ieșit din comun va avea loc în weekend, în Deva, iar organizatorii evenimentului Club Dac Airsoft Deva în parteneriat cu Serviciul Public Administrare Cetate Deva și Primăria Municipiului Deva mizează pe un număr mare de participanți. ,,Airsoft versus Counter strike” este un eveniment aflat la a doua ediție și va avea loc sâmbătă, 14 iulie 2018, în Cetatea Devei, între orele 12:00-14:00, pe Platforma Artilerie Vest.

Turiștii care vor vizita fortăreața medievală, dar și localnicii care doresc vor avea ocazia să asiste la tactici de luptă folosite în airsoft și la o prezentare a armamentului din dotarea trupelor de comando, de fapt replici după arme și dispozitive militare reale și a echipamentului special care  oferă utilizatorului protecția dar și utilitatea necesară pe terenul de airsoft. Cei care doresc să se transpună pentru puțin timp într-o atmosferă de luptă, pot urca pe Cetate cu telecabina sau pe jos, pe la Poarta I spune reprezentantul municipalității Deva, Dana Golea.