Clienții hotelurilor și restaurantelor NU vor fi obligați să se vaccineze anti-COVID. Ce spun reprezentanții HoReCa despre angajații lor

Preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, citat de Agerpres, a declarat că administratorii restaurantelor și hotelurilor nu nu îşi vor obliga angajaţii să se vaccineze și nici nu îi vor refuza pe clienții care nu s-au vaccinat.

„Trebuie să fim foarte clari: vaccinul este opţional. În această ţară, vaccinul este opţional, nu este obligatoriu. Ceea ce facem noi astăzi este să încurajăm, să explicăm oamenilor că dacă dorim să revenim la viaţa normală, putem grăbi acest proces prin vaccin. Operatorii din industrie nu vor obliga angajaţii să se vaccineze, nu există această intenţie din punctul de vedere al operatorilor din HoReCa. Cred că mesajul trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea: acest vaccin este opţional, nu este obligatoriu şi nu poate fi subiect de discriminare.

Deci (nu vor exista situaţii în care, n.r.) nu poate participa la o conferinţă de presă decât cine este vaccinat, poate servi la masă numai cine este vaccinat, sau se poate urca în autobuz numai cine este vaccinat”, a declarat Daniel Mischie, citat de Agerpres.

Și preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a susţinut că oamenii de afaceri nu intenţionează să adopte măsuri coercitive faţă de angajaţii care refuză vaccinarea.

„Nu există acest risc (ca antreprenorii să adopte metode coercitive pentru vaccinarea angajaţilor, n.r.). Noi credem că atât antreprenorii, cât şi angajaţii, îşi doresc această campanie de vaccinare. Oamenii de afaceri îşi doresc cu rapiditate vaccinarea, iar angajaţii în egală măsură”, a menţionat Florin Jianu.

Sursa: g4media.ro