Andrei Roşu este aproape de a încheia ultra-maratonul Arch 2 Arc

                         Efort supraomenesc depus de Andrei Roşu care şi-a numele pe lista exclusivistă a celor care au reuşit să traverseze Canalul Mânecii. Roşu pedalează spre Paris şi ar putea ajunge la linia de finish în jurul prânzului.

ROSUTânărul a luptat aproape 24 de ore cu marea agitată, între Dover şi Calais, dar a reuşi să devină primul român care a pus piciorul pe malul francez, după ce a înotat zeci de kilometri fără oprire. Roşu a stabilit o performanţă greu de egalat, iar după o scurtă perioadă de odihnă a plecat în ultima probă a ultra-triatlonului Arch2 Arc. Merituosul sportiv pedalează de la Calais până la Paris, adică 300 de kilometri pentru a stabili încă o performanţă pentru România, aceea de a deveni unul dintre cei care reuşesc să finalizeze extrema competiţie ce are doar 14 finalişti de la primul start şi până în prezent. Andrei Roşu a înotat aproape 24 de ore fără încetare într-o apă care nu are mai mult de 13 grade Celsius, iar protecţia oferită de costumul de neopren devenise nesemnificativă după 12 ore de înot.

„Braţul stâng nu a mai fost funcţional după km 40, am trecut prin 2 „lanuri” de meduze-gigant roz şi violet, apa a avut 13 grade în UK şi 14 in Franţa, iar curenţii ne-au „ajutat” să parcurgem ultimii 4 km în… 8 ore! Pentru a „străpunge” un curent mai slab, a trebuit să „sprintez” 2 km. Mi-au rămas doar 2 ore de somn (interval suficient, având în vedere că la ultra-triatloane nu prea se doarme. Vă mulţumesc pentru donaţiile către Hospice Casa Speranţei”, a spus Andrei Roşu după stabilirea performanţei. Braşoveanul Andrei Roşu, în trecut un component al trupei „Gaz pe Foc“, în prezent un maratonist ambiţios, a intrat în Cartea Recordurilor după ce a alergat la 14 curse, pe cele şapte continente ale lumii şi a fost primul român care a bătut tobele la Polul Nord, după primul maraton din viaţa sa. Pe de altă parte, în luna august a.c., am putea avea al doilea român care traversează înot Canalul Mânecii. Petroşăneanul Avram Iancu va încerca să-şi atingă obiectivul, după ce anul trecut a avut două încercări nereuşite de traversare.

[slideshow_deploy id=’13837′]

 

 



« (Știre anterioară)