Noua administrație de la Lupeni continuă în forță acțiunile edilitare

Noul primar al municipiului Lupeni, Cristian Resmeriţă continuă acţiunile edilitare, care au demarat în forță încă de la preluarea mandatului său în fruntea administrației publice locale.
batbateni
În acest sens, dupa acţiunea de scoatere a gardului viu de pe mijlocul arterei rutiere de peste tot unde acest lucru se impunea (atât în zona Bărbăteni, cât și în zona centrului vechi, de la Spital la Primărie), administratia locală din Lupeni a scos astăzi, încă din primele ore ale dimineţii, utilajele și resursa umană necesară pentru alte lucrări edilitar-gospodărești, demarate de primarul Cristian Resmeriă. Printre aceste lucrări se numărăr cele privind decolmatarea râului din zona Stadionului și refacerea străzii Stradionului, aceasta fiind în opinia primarului Resmeriță, o lucrare cu un grad mare de dificultate, care a necesitat prezenţa unui buldoescavator de mare putere, mai ales pentru că aici forţa apelor de la ultimele inundații, a adus bolovani de mari dimensiuni şi a deteriorat drumul, blocând accesul  în această zonă. Cristian Resmeriță spune că lucrările vor continua aici și în zilele următoare.
gazlupeni1

Totodată, în zona Spitalului Municipal Lupeni se continuă lucrările de extindere a reţelei de gaz metan spre partea de jos a oraşului. Acestea vizează asigurarea rețelei de distribuție necesare în vederea introducerii gazului în zona EM Lupeni. Aici urmează a fi branșate la rețeaua de gaz şi celor două blocuri din apropierea minei.

str-stadionului

Primarul municipiului Lupeni ne informează de asemenea că, în aceste zile, se execută lucrări şi în partea de sus a municipiului Lupeni, la degajarea spaţiilor dintre blocurile de pe strada Viitorului şi amenajarea zonelor verzi de pe carosabil, din care s-a scos gardul viu,  dar şi a parcurilor din Cartierul Bărbăteni.

Toate aceste activități urmăresc să sporească confortul locuitorilor municipiului Lupeni, dă asigurări primarul Cristian Resmeriță.

[slideshow_deploy id=’19869′]