Așteaptă oferte pentru reabilitarea centurii

Municipalitatea de la Petroșani are în vedere reabilitarea a aproape 3 km din cea de-a doua parte a șoselei de centură. Este vorba de tronsonul curpins între km 130+290 – km 131+750 (DN66). Proiectul are o valoare de 3.968.760 lei, fără TVA.

Vor fi efectuate mai multe lucrări de amenajare a șoselei care includ și trotuarele aferente. În momentul de față, autoritățile locale așteaptă oferte din partea constructorilor, iar mai apoi urmează a fi desemnat câștigătorul.

“Am demarat procedura de licitație pentru centură, suntem la faza în care se depun ofertele după care urmează comisia de evaluare să desemneze câștigătorul”,  a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Centura municipiului Petrosani, cuprinsã între sensul giratoriu cu avion si sensul giratoriu cu biserica catolicã, va fi asfaltatã. Edilii din localitate au stabilit cã proiectul de reabilitare se va întinde pe o perioadã de doi ani, sursa de finantare fiind, deocamdatã, doar bugetul local. În acest sens au fost aprobati indicatorii tehnico-economici pentru obiectul de investitii “Reabilitare strada 1 Decembrie 1918  din municipiul Petrosani, judetul Hunedoara, între km 130+290 – km 131+750 (DN 66)”. Micile reparatii de întretinere a carosabilului costã prea mult si nu au efectul scontat.

[slideshow_deploy id=’17636′]

 



(Următoarea știre) »