Cum se împarte profitul înregistrat de Apa Serv în anul 2017 ?

Pentru Apa Serv Valea Jiului, anul financiar 2017 s-a încheiat din nou cu profit, potrivit bilanțului financiar-contabil aprobat zilele trecute de Consiliul de Adminstrația și Adunarea Generală a Acționarilor acestei societăți.

Potrivit cifrelor prezentate de șeful Serviciului Financiar, ec. Roxana Benke, profitul total al anului 2017 la Apa Serv Valea Jiului este în sumă de 846.861 lei.

Directorul general al ASVJ, Costel Avram spune că o parte din acești bani vor fi distribuiți către cei aproape 500 de salariați care, în funcție de activitatea depusă în frmă anul precedent, vor primi sume între 60 de lei și 150 de lei, drept cotă de participare la beneficii. Banii urmează să fie alocați, împreună cu alte drepturi bănești, salariaților, înaintea sărbătorilor pascale.

Potrivit prevederilor Ordonanței nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile comerciale cu capital integral de stat, cote din profit vor fi repartizate, drept dividende, acționarilor. Astfel, acționarul majoritar al Apa Serv, Consiliul Județean Hunedoara (52% din acțiuni), urmează să primească 221.883 lei, municipiul Lupeni (cu o cotă de 7% din acțiuni) – 31.363 lei,  Uricani (2%)– 10.283 lei,  Petroșani (21%) – 90.000 lei, Aninoasa (5%) – 22.400 lei, Petrila (cu 6,2% din acțiuni)– 26.506 lei, respectiv Vulcan (cu 5%) – 21.264 lei.

În ceea ce privește repartizarea profitului către acționari, potrivit prevederilor legale, autoritățile locale și județene vor returna banii operatorului de apă și canalizare în vederea implementării altor programe locale de investiții în infrastructura specifică. Directorul general al ASVJ spune că, spre exemplu, deja a convenit cu edilii ca din cotele de dividende cuvenite, la Vulcan să fie începute lucrările de aducțiune a rețelei de apă în stațiunea Pasul Vîlcan (lucrare căreia a subscris și Consiliul județean); la Lupeni se va executa extinderea rețelelor de apă și canalizare pe o stradă; la Petroșani se vor face investiții pentru limitarea pericolului de inundații din cartierul Aeroport ș.a.m.d.