STUDIU: Simțul mirosului ar putea fi recăpătat, la unele persoane care au avut COVID-19, prin folosirea decongestionantelor nazale cu vitamina A

Un studiu recent, realizat de către cercetătorii britanici, arată că decongestionantele nazale cu vitamina A ar putea trata pierderea ori alterarea simțului mirosului unor anumite persoane care au avut COVID-19.

University of East Anglia derulează un studiu de 12 săptămâni pe mai mulţi voluntari, relatează BBC.

Unora dintre ei le va fi administrat tratamentul, însă toţi vor fi subiectul unor teste olfactive, iar tomografiile vor verifica dacă vitamina a reparat căile olfactive afectate sau „nervii mirosului”.

Pierderea sau alterarea simţului mirosului este un simptom comun în cazul Covid-19, deşi multe alte virusuri, precum cel gripal, poate avea aceleaşi efecte.

Deşi unii oameni şi-l recapătă în câteva săptămâni, mulţi au rămas cu tulburări ale simţului mirosului.

Lina Alnadi, în vârstă de 29 de ani, din Londra, a dezvoltat parosmie după ce s-a vindecat de Covid-19, iar acest lucru înseamnă că mirosul multor lucruri comune s-a schimbat pentru ea.

„Iei de bun simţul mirosului. Pierderea lui te devastează. Mi-a afectat dramatic dieta. Erau multe mâncăruri pe care nu pot să le mănânc. Era foarte tulburător”, a spus ea.

Femeia a explicat faptul că apa de la robinet îi mirosea asemănător unei mlaştini, coriandrul avea un iz de deodorant, iar ouăle, de cauciuc ars.

Şi duşul şi spălatul pe dinţi au devenit neplăcute din cauza denaturării simţului. Dar situaţia s-a îmbunătăţit treptat, femeia găsind câteva trucuri ce funcţionează.

„Să adaugi lămâie sau chili în mâncăruri le face să miroasă mai bine. Am experimentat şi am făcut liste cu mâncăruri sigure, care nu mă fac să regurgitez. A fost nevoie să fiu creativă legat de asta, ca să mă asigur că mănânc suficient pentru a fi bine”.

Profesorul Carl Philpott, cercetător principal la Norwich Medical School din UEA şi James Paget University Hospitals NHS Trust, a declarat: „Vrem să aflăm dacă există o creştere în dimensiunea şi activitatea căilor olfactive afectate în creierul pacienţilor când sunt trataţi cu picături nazale cu vitamina A. Vom căuta schimbări în dimensiunea bulbului olfactiv – o zonă aflată în partea superioară nasului, unde nervii mirosului se unesc şi se leagă de creier. Vom cerceta şi activitatea în zone din creier legate de recunoaşterea mirosurilor”.

Vitamina A sau retinolul, care se găseşte în lactate şi vegetale, ajută la menţinerea sistemului imunitar, a vederii, a pielii şi mucoasei anumitor părţi ale corpului, inclusiv a nasului. Totuşi, în cazul administrării unor suplimente de vitamina A trebuie cunoscut că, în exces, poate fi dăunătoare.

Surse: stiripesurse.ro