Ce reprezentanţi ai Complexului Energetic Hunedoara au fost la Bucureşti?

La Ministerul Energiei au avut loc evaloarea minelor din Valea Jiului. Discuţiile au fost coordonate de Corina Popescu, secretarul de stat  în Ministerul Energiei.

bucuresti

La această analiză au luat parte reprezentanţi ai Complexului Energetic Hunedoara. Este vorba de Petre Nica – Președintele Sindicatului Muntele CEH, Virginia Popescu – director financiar CEH, Viorel Stancu – director Direcția Minieră CEH, Constantin Jujan – consilier CEH, Dana Stoicuță – șef Serviciu Strategie CEH, Cosmin Chiuzan – director CEH. În urma discuţiilor s-a ajuns la o concluzie: investiţiile în minerit sunt aproape inexistente.

“Cea mai mare problemă identificată de membrii Comitetului pentru activitatea minieră este lipsa acută a investițiilor din ultimii 20 de ani, lipsa retehnologizării și modernizării metodelor de extracție. După Revoluție, nivelul investițiilor în minerit a scăzut la 5% din valoarea celor de dinainte de 1989, iar după anul 2007, nu a mai fost demarată nicio investiție.  Complexurile mecanizate asigură, potrivit specialiștilor din Comitet, productivitate dublă față de metodele clasice de exploatare, folosite în mare parte dintre minele actuale. Costurile de achiziționare a unui astfel de complex mecanizate sunt evaluate de circa 11-12 milioane de euro. Potrivit calculelor făcute de membrii Comitetului, cheltuielile de retehnologizare a minei Livezeni ajung la 127 de milioane de lei”,  se arată în comunicatul Ministerului Energiei.

O nouă întâlnire pe această problematică va avea loc săptămâna viitoare.

[slideshow_deploy id=’30675′]



« (Știre anterioară)