Necropsiile se vor putea efectua şi la Petroşani  

Medicina Legală de la Petroşani se mută la parterul Policlinicii Stomatologice Petroşani, în locul unr cabinete ale Secţiei de Pneumoftiziologie, unde va funcţiona şi o sala de necropsie.
DSC_0024_1
 
Conducerea Spitalului de Urgenţă Petroşani a fost de acord cu cedarea spaţiului respectiv,în suprafaţă de 128 mp, după ce oficialii Serviciului Judeţean de Medicină Legală au solicitat atribuirea unei noi locaţii unde să poată funcţiona în condiţii optime. Numai că, pentru cedarea acestor cabinete nu este suficient doar acordul de voinţă al managerului SUP; ci şi al aleşilor locali din Petroşani, în condiţiile în care instituţia medicală funcţionează în directa subordine administrativă a municipalităţii.
După analizarea solicitării formulate de SJML, aleşii locali au aprobat concesionarea cu titlu gratuit, pe o perioadă de 3 ani, a spaţiului în discuţie, unde va fi amenajat Cabinetul Medico – Legal Valea Jiului şi a sălii de necropsie aferente.
Conducerea SUP a precizat că până la data de 1 iunie va elibera acest spaţiu.
[slideshow_deploy id=’30675′]