Investiții pentru Pasul Vâlcan

Dividendele oferite de ApaServ primăriei Vulcan se vor reflecta în investițiile din Pasul Vâlcan. Edilii au prins în buget mai multe investiții pentru domeniul schiabil.

“Am rămas restanțieri și în Pasul Vâlcan, dar pentru vom primi de la ApaServ dividendele care au fost repartizate pe municipiu. Acelea dividenede le vom utiliza în Pasul Vâlcan, să introducem apa, canalizarea, iar nouă, primăriei ne rămâne să facem iluminatul public în zona respectivă. Vom face și a doua pârtie de schi pentru adulți, împreună cu domnul Emil Părău. Una din variante este și accesarea de fonduri de la bugetul de stat prin programul “Schi în România”, dar în paralel am primit o scrisoare de intenție din Germania. O firmă vrea să colaboreze cu noi, să facem un parteneriat pentru a doua telegondolă șI vor să investească șI în Straja, să vină pe flancul sudic”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

Telegondola care a fost inaugurată la Vulcan reprezintă o investiţie de 32.964.438 de lei (valoare fără TVA) şi leagă municipiul Vulcan de Pasul Vâlcan. Traseul are o lungime de peste trei kilometri, iar turiştii au la dispoziţie 72 de gondole, fiecare cu o capacitate de opt persoane. Telegondola pleacă de la înălţimea de 770 de metri şi ajunge la altitudinea de 1.310 metri, întreaga distanţă fiind parcursă într-un interval de circa nouă minute. În Pasul Vâlcan se poate schia pe o pârtie de 300 de metri.

[slideshow_deploy id=’13837′]