SFÂNTUL GHEORGHE. Aproape 900.000 de români îşi sărbătoresc onomastica astăzi

SFÂNTUL GHEORGHE. Ortodocşii îl pomenesc, duminică, pe SFÂNTUL GHEORGHE, purtătorul de biruinţă. Sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie, SFÂNTUL GHEORGHE este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din calendarul ortodox, ziua fiind marcată, potrivit tradiţiei populare, prin împodobirea caselor cu crengi verzi care simbolizează renaşterea naturii.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinţi creştini în Capadocia, în timpul împăratului Diocleţian, în secolul al IV-lea. Ajunge în slujba împăratului ca militar şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor începute în anul 303, scrie news.ro.

În iconografie, Sfântul Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Ipostaza ilustrează o legendă potrivit căreia Sfântul Gheorghe a salvat cetatea Silena din provincia Libiei, terorizată de un balaur.

Reprezentarea sfântului biruitor simbolizează modelul de curaj în lupta cu diavolul.

În unele icoane Sfântul Gheorghe apare însoţit de alţi doi sfinţi militari, Theodor-Tiron şi Dimitrie.

Aproape 900.000 de cetăţeni români îşi sărbătoresc onomastica cu ocazia Sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

[slideshow_deploy id=’27028′]