Primăria Vulcan lansează în dezbatere publică reglementări privind deținerea câinilor de companie

primaria vulcanPrimăria municipiului Vulcan lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care face obiectul Legii nr Nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Proiectul vizează aprobarea unor reglementări privind dețierea câinilor de companie și accesul persoanelor însoțite de câini în spații special amenajate din municipiul Vulcan.

Inițiatorul proiectului, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile spune că nevoia elaborării acestui set de măsuri a fost reliefată de cetățenii prezenți la dezbaterile publice privind aprobarea Bugetului local și au constituit o cerință expresă a acestora cu privire la reglementarea situațiilor cu privire la protejarea domeniului public și a cetățenilor de inconvenientele create de deplasarea câinilor în oraș.

 

”În perioada 11.05.2017 – 24.05.2017, inclusiv, persoanele fizice şi asociaţiile legal constituite, interesate, vor putea depune în scris la sediul Primăriei Municipiului Vulcan, camera 18, propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre  mai sus menţionat. Persoana din cadrul instituţiei noastre desemnată ca fiind responsabilă pentru relaţia cu societatea civilă care va primi propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare este  domnişoara jr. Sîrb Sorina”, se arată într-un comunicat al Primăriei municipiului Vulcan.

[slideshow_deploy id=’19661′]